Noi avem nevoie să înțelegem mult mai mult lucrurile de care este vorba în conflictul în care suntem angajați. E nevoie să înțelegem mai pe deplin valoarea adevărurilor pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru această vreme și primejdia de a îngădui minților noastre să fie abătute de la ele, de către marele amăgitor. 8M 312.1
Nemărginitul preț al sacrificiului, cerut pentru mântuirea noastră, arată că păcatul este un rău înspăimântător. Prin păcat, este deranjat întregul organism omenesc, mintea este pervertită, imaginația coruptă. Păcatul a degradat facultățile sufletului. Ispitele din afară găsesc în inimă o coardă ce le răspunde și, pe nesimțite, picioarele se îndreaptă spre rău. 8M 312.2
După cum sacrificiul în favoarea noastră a fost desăvârșit, la fel și restabilirea noastră din mânjitura păcatului trebuie să fie desăvârșită. Nu există faptă de răutate, pe care legea să o scuze; nu există nedreptate care să scape de osândă. Viața lui Hristos a fost o desăvârșită împlinire a fiecărui precept al legii. El spune: “Eu am păzit poruncile Tatălui Meu”. (Ioan 15, 10.) Viața Sa este măsura ascultării și slujirii noastre. 8M 312.3
Numai Dumnezeu poate reînnoi inima. “Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” Iar noi suntem îndemnați: “Duceți până la capăt mântuirea voastră”. (Filipeni 2,12.13.) 8M 312.4