Go to full page →

Împotrivirea vrăjmașului 8M 117

În Cuvântul lui Dumnezeu, ne sunt arătate consecințele proclamării soliei îngerului al treilea. “Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, și țin mărturia lui Isus Hristos.” (Apocalipsa 12, 17.) Refuzul de a asculta de poruncile lui Dumnezeu și hotărârea de a cultiva ura împotriva celor care proclamă poruncile conduc la cel mai îndârjit război din partea balaurului, ale cărui puteri sunt îndreptate împotriva poporului lui Dumnezeu, păstrător al poruncilor. “A făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.” (Apocalipsa 13, 16.17.) Semnul sau sigiliul lui Dumnezeu este descoperit în ținerea Sabatului zilei a șaptea, monumentul Domnului în amintirea creațiunii. “Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: ‘Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc.’” (Exod 31, 12.13.) Aici, Sabatul este prezentat clar ca un semn între Dumnezeu și poporul Său. 8M 117.1

Semnul fiarei este opusul acestuia — ținerea zilei întâi a săptămânii. Semnul acesta îi deosebește pe aceia care recunosc supremația autorității papale, de aceia care recunosc doar autoritatea lui Dumnezeu. 8M 117.2