Printre metodiști, am auzit vorbindu-se mult despre sfințire, dar nu aveam nici o idee precisă cu privire la subiectul acesta. Mi se părea că o asemenea binecuvântare este inaccesibilă pentru mine. Era o stare de puritate a inimii, pe care nu credeam că o voi putea atinge vreodată. Văzusem persoane pierzându-și orice vlagă sub influența stărilor de exaltare mintală și auzisem că această manifestare era considerată dovada sfințirii. Dar nu puteam înțelege condițiile necesare pentru a ajunge pe deplin consacrat lui Dumnezeu. Prietenii mei creștini îmi spuneau: “Crede în Domnul Isus acum! Crede că El te acceptă acum!” Am încercat să procedez astfel, dar am constatat că îmi este imposibil să cred că am primit acea binecuvântare, despre care gândeam că ar trebui să electrizeze întreaga mea ființă. Am rătăcit în împietrirea inimii mele, fără a fi capabilă să experimentez acea stare de exaltare a spiritului, pe care o manifestau alții. Mi se părea că sunt diferită de ei și că nu voi avea niciodată șansa de a trăi bucuria deplină a sfințirii inimii. SVM 28.1
Ideile mele cu privire la îndreptățire și la sfințire erau confuze și nedefinite. Aceste două stări spirituale îmi fuseseră prezentate ca fiind distincte și separate, totuși nu reușeam să înțeleg nici deosebirea, nici semnificația celor doi termeni, și toate explicațiile predicatorilor îmi sporeau nedumeririle. Nu m-am simțit capabilă să pretind că am această binecuvântare și m-am întrebat dacă putea fi obținută doar în mijlocul metodiștilor sau dacă nu cumva, prin participarea la adunările adventiste, mă îndepărtam singură de ceea ce doream mai presus de orice — sfințirea realizată de Duhul lui Dumnezeu. SVM 28.2
Cu toate acestea, am observat că unii dintre cei care pretindeau că sunt sfințiți manifestau un spirit de răutate când li se prezenta subiectul celei de a doua veniri a Domnului Hristos. Un astfel de spirit nu mi se părea a fi o reprezentare a sfințeniei pe care o mărturiseau ei. Nu am putut înțelege de ce era necesar ca predicatorii să se opună atât de mult doctrinei care spunea că a doua venire a Domnului Hristos era aproape. Predicarea acestei credințe a fost urmată de o reformă și mulți dintre cei mai consacrați pastori și laici o acceptaseră ca fiind adevărul. Mi se părea că aceia care Îl iubesc sincer pe Domnul Isus ar trebui să fie dispuși să accepte vestea bună a venirii Sale și să se bucure că aceasta este aproape. SVM 29.1
Eu am considerat că tot ce puteam afirma era faptul că primisem ceea ce ei numeau îndreptățire. Am citit în Cuvântul lui Dumnezeu că, fără sfințire, nimeni nu va putea să-L vadă pe Dumnezeu. Pe lângă aceasta, erau și alte ținte înalte pe care trebuia să le ating înainte de a putea fi sigură de viața veșnică. Am studiat din nou și din nou subiectul acesta, deoarece credeam că Domnul Hristos urma să vină curând și mă temeam că mă va găsi nepregătită să-L întâlnesc. Zi și noapte, în urechile mele răsunau cuvinte de condamnare și strigam necontenit înaintea lui Dumnezeu: “Ce trebuie să fac pentru a fi mântuită?” SVM 29.2