Pe vremea când eram doar un copil, părinții mei s-au mutat din Gorham la Portland, statul Maine. Aici, la vârsta de nouă ani, mi s-a întâmplat un accident care avea să-mi influențeze întreaga viață. Eram împreună cu sora mea geamănă și cu o colegă de școală. Tocmai traversam o piață a orașului Portland, când o fată de aproximativ treisprezece ani, supărată dintr-un motiv neînsemnat, a aruncat în mine cu o piatră care m-a lovit la nas. Lovitura m-a amețit și am căzut la pământ într-o stare de inconștiență totală. SVM 17.2
Când mi-a revenit cunoștința, mă aflam în magazinul unui comerciant. Un domn amabil s-a oferit să mă ducă acasă cu șareta lui, dar eu, nedându-mi seama de starea de slăbiciune în care eram, i-am spus că prefer să merg pe jos. Nici unul dintre cei din preajmă nu s-a gândit că rana suferită era chiar atât de gravă, și mi-au dat voie să plec, dar, după ce am parcurs doar câțiva zeci de metri, am căzut la pământ într-o stare de confuzie și leșin. Sora mea geamănă și o colegă de școală m-au transportat până acasă. SVM 17.3
Nu-mi amintesc nimic din cele întâmplate în zilele de după accident. Mama mi-a spus că, timp de trei săptămâni, am fost ruptă de tot ce era în jur și am zăcut într-o stare de amorțire. Nimeni, cu excepția ei, nu mai credea că e posibil să mă vindec, dar, din motive necunoscute, mama era convinsă că voi trăi. SVM 18.1
Când mi-a revenit cunoștința, mi s-a părut că mă trezesc dintr-un somn. Nu mi-am amintit de accident și nu am știut care era cauza suferinței mele. Au confecționat un pat special pentru mine, care semăna cu un leagăn mare, și am zăcut multe săptămâni. Pierdusem din greutate și ajunsesem aproape ca un schelet. SVM 18.2
Atunci am început să mă rog Domnului, cerându-I să mă pregătească pentru moarte. Când ne vizitau familia, prietenii noștri creștini o întrebau pe mama dacă mi-a vorbit despre moarte. Eu auzeam de nenumărate ori aceste cuvinte și mă tulburau. Am dorit să devin creștină și m-am rugat stăruitor pentru iertarea păcatelor. După aceea, am simțit o pace deplină și i-am iubit pe toți, dorind ca fiecare să fie iertat de păcatele lui și să-L iubească pe Domnul Isus așa cum Îl iubeam eu. SVM 18.3
Mi-am recăpătat puterile foarte greu. Când am fost în stare să ies la joacă împreună cu prietenii mei, am fost nevoită să învăț lecția amară că înfățișarea noastră influențează adesea felul în care suntem tratați de semeni. SVM 18.4