Go to full page →

Familia Leonard Hastings SVM 122

Când am ajuns la fratele Leonard Hastings, întreaga familie era profund tulburată. Sora Hastings m-a întâmpinat cu lacrimi în ochi, exclamând: “Domnul v-a trimis la noi în ceasul încercării”. Ea avea un copil de aproximativ opt săptămâni, care plângea continuu. Aceasta afectase și sănătatea ei, aducând-o în scurt timp într-o stare de epuizare totală. SVM 122.2

Ne-am rugat lui Dumnezeu în mod stăruitor pentru această mamă, urmând îndrumările date în Epistola lui Iacov, și am avut asigurarea că rugăciunile noastre au fost ascultate. Isus era cu noi, ca să învingă puterea lui Satana și să sfărâme lanțurile robiei. Cu toate acestea, eram siguri că mama nu-și va putea recăpăta puterile, până când nu vor înceta strigătele copilului. Am uns copilul și ne-am rugat pentru el, cu încrederea că Domnul le va dărui pace și odihnă, atât mamei, cât și copilului. Rugăciunea noastră a fost ascultată. Strigătele copilului au încetat și i-am lăsat pe amândoi într-o stare bună. Mulțumirea mamei nu putea fi exprimată în cuvinte. SVM 122.3

Întrevederea noastră cu această familie iubită a fost foarte prețioasă. Inimile noastre s-au unit, în special inima mea și a sorei Hastings printr-o legătură asemenea celei dintre David și Ionatan. Prietenia noastră a durat cât a trăit ea. SVM 123.1