Curând după întoarcerea noastră de la adunările de tabără, eu și alte câteva persoane am fost acceptate pentru cursul de pregătire în vederea intrării în biserică. Eram foarte preocupată de subiectul botezului. Deși eram tânără, înțelegeam că singura metodă de botez autorizată de Scriptură este scufundarea. Câteva dintre surorile mele metodiste au încercat să mă convingă de faptul că botezul biblic era cel prin stropirea cu apă, dar eforturile lor au rămas fără rezultat. Pastorul metodist a fost de acord să boteze prin scufundare candidații care, din motive de conștiință, preferau această metodă, deși, în particular, el era convins că Dumnezeu acceptă în aceeași măsură și botezul prin stropirea cu apă. SVM 25.2
În cele din urmă, s-a stabilit data în care urma să participăm la această ceremonie solemnă. Era o zi răcoroasă și bătea vântul, când, alături de ceilalți candidați, în total doisprezece, am intrat în apa mării pentru a fi botezați. Valurile erau înalte și se izbeau de țărm, dar, când am luat asupra mea această cruce grea, am simțit pacea revărsându-se în sufletul meu ca un fluviu. La ieșirea din apă, puterile m-au părăsit aproape complet, căci puterea Domnului venise asupra mea. Am avut sentimentul că nu mai aparțin lumii acesteia, ci am înviat din mormântul de apă, într-o viață cu totul nouă. În după-amiaza aceleiași zile, am fost primiți ca membri cu drepturi depline ai Bisericii Metodiste. SVM 25.3