Go to full page →

Eforturile pentru consolidarea lucrării de publicații SVM 164

Deși subiectul fusese adus în atenția lor de repetate ori, frații noștri nu au luat nici o hotărâre în această privință până în anul 1861. Până la această dată, soțul meu fusese proprietarul legal al casei de editură și singurul administrator al lucrării. El s-a bucurat de încrederea prietenilor activi din lucrare, care îi încredințau mijloacele financiare, pe care le donau din când în când, după necesitățile crescânde ale lucrării pentru a susține activitatea de publicare. În ciuda faptului că în Review se declara frecvent că proprietarul propriu-zis al casei de editură era biserica, deoarece singurul posesor legal era soțul meu, vrăjmașii noștri au profitat de această situație și, acuzându-l de speculă, au făcut tot ce le-a stat în putere, ca să-i aducă prejudicii și să împiedice progresul lucrării. Având în vedere aceste circumstanțe, soțul meu a pledat pentru nevoia unei organizații, fapt ce a condus la înființarea, în primăvara anului 1861, a asociației “Seventh-day Adventist Publishing Association”, în conformitate cu legile statului Michigan. SVM 164.2