Go to full page →

La Greenville, Michigan SVM 174

În data de 29 ianuarie 1867, am plecat din Wright și am călătorit până la Greenville, la o distanță de patruzeci de mile. Era o zi extrem de friguroasă și am fost bucuroși când am putut să ne adăpostim de furtună și de frig acasă la fratele A. W. Maynard. Această familie iubită ne-a primit cu bucurie în inimă și în casă. Timp de șase săptămâni, am rămas în această zonă, lucrând pentru bisericile din Greenville și Orleans și transformând casa ospitalieră a fratelui Maynard în sediul nostru de activitate. SVM 174.2

Domnul mi-a dăruit libertate de exprimare, pentru a le vorbi oamenilor. În fiecare efort îndeplinit, am văzut puterea Lui susținătoare. Pe măsură ce ajungeam la convingerea deplină că mi se încredințase o mărturie pentru oameni, pe care puteam să le-o vestesc datorită legăturii cu activitatea soțului meu, deveneam tot mai încrezătoare în faptul că el își va redobândi sănătatea, pentru a fi activ în lucrarea lui Dumnezeu. În timp ce îndrăznea să lucreze, încrezându-se în Dumnezeu și fără a ține cont de starea lui de slăbiciune, cu fiecare efort, se întărea, devenind din ce în ce mai puternic. SVM 174.3