Prin rugăciune, putem să aflăm voia lui Dumnezeu pentru noi — Domnul nu lucrează la întâmplare. Căutați-L cât se poate de stăruitor în rugăciune. El vă va impresiona mintea și vă va da cuvintele pe care trebuie să le rostiți. Cei din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie învățați să nu se încreadă în invențiile omenești și în testele nesigure, ca fiind mijloacele de a afla voia lui Dumnezeu cu privire la ci. Satana și slujitorii lui sunt gata întotdeauna să intervină în orice ocazie, pentru a îndepărta sufletele de la principiile curate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Oamenii care sunt conduși și învățați de Dumnezeu nu vor acorda niciun loc acelor planuri care nu sunt susținute de un “Așa zice Domnul”. — Selectd Messages 2:326. Rg 222.1
Rugăciunea pentru călăuzirea lui Dumnezeu — Trebuie să îți educi judecata, pentru a nu fi slab și ineficient. Tu trebuie sa te rogi pentru călăuzire și să îți încredințezi viața în mâna Domnului. Să îți închizi inima față de orice nesăbuință și orice păcat și să o ții deschisă pentru orice influență cerească. Trebuie să folosești cât mai bine ocaziile și timpul pentru a-ți dezvolta un caracter echilibrat. — Principiile fundamentale ale educației creștine, 302. Rg 222.2
În fiecare familie ar trebui să fie un timp precis pentru altarul de dimineață și cel de seară. Cât de bine este ca părinții să-și adune copiii în jurul lor înaintea mesei de dimineață, să-I mulțumească Tatălui ceresc pentru ocrotirea Sa din timpul nopții și să-I ceară ajutor, călăuzire și protecție pentru timpul zilei! Cât de potrivit este, de asemenea, ca atunci când vine seara, părinții și copiii să se adune încă o dată în fața Lui și să-I mulțumească pentru binecuvântările zilei trecute! — Mărturii pentru comunitate 7:43. Rg 223.1
Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineață; aceasta să fie prima activitate a ta. Roagă-te astfel: “O, Doamne, primește-mă să fiu cu totul al Tău! Așez toate planurile mele la picioarele Tale. Folosește-mă astăzi în serviciul Tău. Rămâi cu mine și tot ce fac eu să fie făcut prin puterea Ta”. Această lucrare trebuie îndeplinită zilnic. În fiecare dimineață, consacră-te lui Dumnezeu pentru ziua aceea. Pune toate planurile tale la dispoziția Lui, pentru a fi aduse la îndeplinire sau abandonate, după cum va hotărî El în providența Sa. în acest fel, zi de zi, ai posibilitatea de a-ți încredința viața în mâinile lui Dumnezeu si astfel, viața ta va fi modelată, devenind tot mai asemănătoare vieții Domnului Hristos. — Calea către Hristos, 70. Rg 223.2
Trebuie să înveți să vezi atât cu ochii, cât și cu mintea. Să îți educi judecata în așa fel încât să nu fie slabă și ineficientă. Trebuie să te rogi pentru călăuzire și să îți încredințezi viața în mâna Domnului. Să îți închizi inima față de orice nesăbuință și orice păcat și să o ții deschisă pentru orice influență cerească. Trebuie să folosești cât mai bine ocaziile și timpul pentru a-ți dezvolta un caracter echilibrat. — Fii și fiice ale lui Dumnezeu, 283. Rg 223.3
Rugăciunea pentru călăuzirea lui Dumnezeu poate să fie înălțată în orice timp și în orice loc — Nu există timp sau loc nepotrivit pentru a ne înălța cererile spre Dumnezeu. Nu există nimic care să ne poată împiedica să facem ca inima să ne fie cuprinsă de spiritul înălțător al rugăciunii stăruitoare. În aglomerația străzilor, în mijlocul ocupațiilor zilnice, noi putem aduce cererile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să ne acorde călăuzirea divină, așa cum a făcut Neemia, când i-a adresat cererea sa împăratului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugăciune poate fi găsit oriunde ne-am afla. Noi ar trebui să avem ușa inimii deschisă în permanență, adresând mereu invitația ca Domnul Hristos să vină și să locuiască în ea ca oaspete ceresc. — Calea către Hristos, 99. Rg 223.4
A te ruga așa cum s-a rugat Neemia în acel ceas de nevoie este o posibilitate la îndemâna creștinului în împrejurări când alte forme de rugăciune pot fi cu neputință. Truditorii, în mersul împovărat al vieții, aglomerați și aproape copleșiți de încurcături, pot înălța la Dumnezeu o rugăciune pentru călăuzire divină. Călătorii pe mare și pe uscat, când sunt amenințați de vreo primejdie, se pot preda în felul acesta protecției cerului. în vremuri de primejdie sau greutăți neașteptate, inima își poate înălța strigătul după ajutor spre Acela care S-a angajat să vina în sprijinul celor credincioși ai Săi oricând îl cheamă. In orice împrejurare, în orice stare, sufletul împovărat cu amărăciune și grijă sau asaltat crunt de ispită poate găsi asigurare, sprijin și ajutor în dragostea și puterea inepuizabilă ale unui Dumnezeu care-și păstrează legământul. — Profeți și regi, 631, 632. Rg 224.1
Îngerii lui Dumnezeu sunt gata să ne ajute când căutăm călăuzirea lui Dumnezeu — Asemenea lui Natanael, noi avem nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi înșine și să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt. Cel care l-a văzut pe Natanael sub smochin ne va vedea și pe noi în locul tainic al rugăciunii. Îngerii porniți din lumea de lumină sunt aproape de aceia care, plini de umilință, caută călăuzirea divină. — Hristos, Lumina lumii, 141. Rg 224.2
Lumea vizibilă și invizibilă sunt într-o strânsă legătură. Dacă s-ar putea da vălul la o parte, i-am vedea pe îngerii cei răi, adunând întunericul lor de jur împrejurul nostru și lucrând cu toată puterea să înșele și să distrugă. Oamenii nelegiuiți sunt înconjurați, influențați și ajutați de spiritele rele. Omul credinței și al rugăciunii și-a supus sufletul călăuzirii divine, iar îngerii lui Dumnezeu îi aduc lumină și întărire din ceruri. — Mărturii pentru comunitate 5:199. Rg 224.3
Cunoașterea adevărului nu depinde atât de mult de capacitatea intelectuală, cât de sinceritatea scopului și de simplitatea și fervoarea unei credințe care se bazează pe ajutorul lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu se apropie de toți cei ce caută călăuzirea divină, într-un spirit de umilință. Ei primesc Duhul Sfânt pentru a le dezvălui comorile adevărului. — Parabolele Domnului Hristos, 59. Rg 225.1
Putem să cerem în rugăciune tot ce avem nevoie — Fiecare făgăduință din Cuvântul lui Dumnezeu constituie un subiect de rugăciune și ne prezintă cuvântul lui Iehova ca garanție a împlinirii ei. Oricare ar fi binecuvântarea spirituală de care avem nevoie, avem privilegiul de a o cere în Numele lui Isus. Putem să-I vorbim Domnului cu simplitatea unui copil, cerându-I exact lucrurile de care avem nevoie. Putem să-I aducem la cunoștință grijile noastre trecătoare, să-I cerem atât pâinea și îmbrăcămintea obișnuită, cât și pâinea vieții și haina neprihănirii lui Hristos. Tatăl tău ceresc știe că ai nevoie de toate acestea și ești invitat să-L rogi cu privire la ele. În Numele lui Isus, îți va fi acordată orice favoare. Dumnezeu va onora acest Nume și va împlini trebuințele tale, dăruindu-ți fără nicio reținere din bogățiile Sale. — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, 133, Rg 225.2
Părinții să se roage pentru călăuzirea lui Dumnezeu — Părinți, umiliți-vă inima înaintea lui Dumnezeu. Începeți o lucrare cuprinzătoare pentru copiii voștri. Rugați-L pe Domnul să ierte faptul că ați desconsiderat Cuvântul Său, neglijând să-i învățați pe copii calea pe care trebuie să meargă. Cereți lumină și călăuzire, o conștiință sensibilă și un discernământ limpede, ca să înțelegeți greșelile și nereușitele. Dumnezeu va asculta rugăciunile venite dintr-o inimă umilă. — Îndrumarea copilului, 557. Rg 225.3
Aceia care doresc să fie călăuziți de Dumnezeu vor putea să cunoască voia Sa — Domnul le descoperă voia Sa acelora care sunt serioși și nerăbdători să fie călăuziți. Motivul lipsei voastre de succes este acela că ați renunțat la ideea de a cunoaște și de a face voia lui Dumnezeu, iar ca urmare nu știți nimic în mod categoric. — Mărturii pentru comunitate 1:466. Rg 225.4
Cercetați Scripturile cu rugăciune pentru călăuzirea divină — Aceia care nu vor să primească adevărurile Biblici, clare și tăioase, caută necontenit povestiri plăcute, care să le aducă la tăcere conștiința. Cu cât învățăturile prezentate sunt mai puțin spirituale, cer mai puțină umilință și renunțare la sine, cu atât mai mare este favoarea cu care sunt primite. Acești oameni își înjosesc puterile intelectuale, pentru a sluji dorințelor lor firești. Deoarece se consideră prea înțelepți pentru a cerceta Scripturile cu inima smerită și cu rugăciune stăruitoare, pentru călăuzirea divină, ei nu au niciun scut împotriva amăgirii. Satana este gata să împlinească dorința inimii și plasează amăgirile lui în locul adevărului. — Tragedia veacurilor, 523. Rg 226.1
Încredeți-vă în Dumnezeu, iar El vă va îndruma pe cale — Mulți sunt incapabili să facă planuri hotărâte pentru viitor. Viața lor nu este liniștită. Ei nu pot vedea rezultatul afacerilor, iar faptul acesta îi umple adesea de neliniște și teamă. Să ne amintim că viața copiilor lui Dumnezeu în această lume este o viață de peregrin, Nu avem înțelepciune să ne planificăm propriile vieți. Nu este treaba noastră să ne modelăm viitorul. “Prin credință, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat și a plecat, fără să știe unde se duce” (Evrei 11, 8). Rg 226.2
În viața Sa pe pământ, Hristos nu a făcut niciun plan pentru Sine. A acceptat planurile lui Dumnezeu pentru El, iar Tatăl își descoperea planurile zi după zi. Tot așa ar trebui să depindem și noi de Dumnezeu, pentru ca viețile noastre să poată fi lucrarea simplă a voinței Sale. Dacă încredințăm căile noastre în seama Lui, El ne va călăuzi pașii. Rg 226.3
Prea mulți fac planuri pentru un viitor strălucit, dar ajung la un eșec total. Lăsați-L pe Dumnezeu să facă planuri pentru voi. Asemenea unui copilaș, aveți încredere în călăuzirea Lui, care “va păzi pașii preaiubiților Lui” (1 Samuel 2, 9). Dumnezeu nu-și conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înșiși să fie conduși, dacă ar putea vedea sfârșitul de la început și dacă ar zări slava scopului pe care îl împlinesc ca împreună lucrători cu El. — Divina vindecare, 478, 479. Rg 226.4
Dacă te-ai consacrat Iui Dumnezeu, ca să îndeplinești lucrarea Lui, nu ai niciun motiv de îngrijorare pentru ziua de mâine. Domnul căruia îi slujești cunoaște sfârșitul de la început. Evenimentele viitorului, care sunt ascunse ochilor tăi, sunt ca o carte deschisă pentru Cel ce este Atotputernic. Rg 226.5
Când luăm în mâinile noastre administrarea lucrărilor pe care trebuie să le facem și ne bazăm pe propria înțelepciune pentru a avea succes, noi luăm pe umeri o povară pe care Dumnezeu nu ne-a dat-o și încercăm să o purtăm fără ajutorul Lui. Ne asumăm o responsabilitate care îi aparține lui Dumnezeu și astfel ne așezăm, realmente, în locul Lui. Când anticipăm pericolul și nereușita și avem toate motivele să fim siguri că vor veni, putem să ne îngrijorăm, pe bună dreptate. Dar, dacă vom crede cu adevărat că Dumnezeu ne iubește și vrea să ne facă bine, vom înceta să ne temem de viitor. Ne vom încrede în Dumnezeu, cum se încrede un copil în părintele său iubitor. Atunci, tulburările și obsesiile noastre chinuitoare vor dispărea, pentru că voința noastră este absorbită de voința lui Dumnezeu. — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, 100, 101. Rg 227.1
Eliezer s-a rugat pentru călăuzirea divină și a primit-o — Eliezer și-a adus aminte de cuvintele lui Avraam, și anume că Dumnezeu va trimite pe îngerul Său cu el, și s-a rugat cu stăruință pentru o călăuzire precisă. În familia stăpânului său fusese deprins cu manifestarea continuă a bunătății și ospitalității, iar acum el s-a rugat ca semnul care să i-o arate pe tânăra aleasă de Dumnezeu să fie un act de bunăvoință. Rg 227.2
Nici nu terminase bine de rostit rugăciunea, că răspunsul a și venit. Printre femeile care erau strânse la fântână, purtarea plăcută a uneia dintre ele îi atrase atenția. Pe când aceasta se întorcea de la fântână, străinul îi ieși în întâmpinare, cerându-i apă din vadra pe care o purta pe umăr. Cererea a fost împlinită cu bunăvoință, la care s-a adăugat oferta de a scoate, de asemenea, apă și pentru cămile, o lucrare ce era un lucru obișnuit chiar și pentru fiicele de prinți, când trebuiau adăpate turmele și cirezile tatălui lor. în felul acesta a fost dat și semnul dorit. — Patriarhi si profeți, 172. Rg 227.3