Urmați exemplul lui Moise cu privire la rugăciune — Vorbiți mai puțin. Mult timp prețios este pierdut în discuții care nu aduc nicio lumină. Frații trebuie să postească și să se roage împreună pentru înțelepciunea pe care Dumnezeu a făgăduit că o va da cu mână largă. Faceți-I cunoscute lui Dumnezeu necazurile voastre. Spuneți asemenea lui Moise: “Eu nu pot să conduc acest popor dacă prezența Ta nu va fi cu mine”. Apoi, cereți mai mult. Cereți așa cum a cerut Moise: “Arată-mi slava Ta!” (Exod 33, 18.) Ce este această slavă? Este caracterul lui Dumnezeu. Așa I-a spus Dumnezeu lui Moise. — Slujitorii evangheliei, 417. Rg 126.1
Moise a mijlocit cu succes pentru Israel — Legământul lui Dumnezeu cu poporul Său fusese abrogat și El i-a spus lui Moise: “Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor; și-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare”. Poporul Israel, îndeosebi mulțimea pestriță, avea să fie pornit întotdeauna să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Ei urmau să cârtească și împotriva conducătorului lor și să-l necăjească prin necredința și încăpățânarea lor, iar lucrarea de a-i conduce până în țara Făgăduinței avea să fie grea și chinuitoare pentru suflet. Păcatele îi făcuseră deja să piardă favoarea cerului, iar dreptatea cerea nimicirea lor. De aceea, Domnul a propus nimicirea lor, iar pe Moise să-l facă un neam mare. Rg 126.2
“Lasă-Mă și-i voi mistui”, au fost cuvintele lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu și-a propus să-l nimicească pe Israel, cine putea mijloci pentru el? Cât de puțini ar fi fost aceia care să nu fi voit să-i lase pe.păcătoși să-și urmeze soarta lor, cât de puțini ar fi fost aceia care să nu fi schimbat cu bucurie munca cea grea, povara și sacrificiul, care erau răsplătite cu nerecunoștință și cârtire, pentru o poziție de viață ușoară și de cinste, când Însuși Dumnezeu era Acela care oferea lucrul acesta! Rg 126.3
Dar Moise a găsit temei pentru nădejde acolo unde se vedeau numai descurajare și mânie. El a înțeles cuvintele lui Dumnezeu, “lasă-Mă”, nu în sensul că interziceau mijlocirea, ci în sensul că o încurajau, înțelegându-se că numai rugăciunile lui Moise îl puteau salva pe Israel, iar dacă ar fi fost rugat astfel, Dumnezeu și-ar fi cruțat poporul.... Rg 126.4
În timp ce Moise mijlocea pentru Israel, timiditatea lui a dispărut spre a face loc unui interes profund și iubirii față de aceia pentru care, în mâinile lui Dumnezeu, el fusese unealta prin care se făcuse atât de mult. Domnul a ascultat cererile lui și a împlinit rugăciunea lui neegoistă. Dumnezeu îl pusese la încercare pe slujitorul Său. El pusese la probă credincioșia și iubirea lui pentru acest popor plin de greșeli și nerecunoștința, iar Moise a trecut această încercare cu noblețe. Interesul său pentru poporul Israel nu izvora dintr-un motiv egoist. Prosperitatea poporului ales al lui Dumnezeu îi era mai scumpă decât onoarea personală, mai scumpă decât privilegiul de a deveni tatăl unei națiuni puternice. Lui Dumnezeu I-a plăcut credincioșia lui, smerenia inimii sale și integritatea sa și i-a încredințat, ca unui păstor credincios, marea însărcinare de a duce poporul Israel în țara Făgăduinței. — Patriarhi și profeți, 318, 319. Rg 127.1
Moise a continuat să insiste în cererile adresate lui Dumnezeu — Moise cunoștea foarte bine perversitatea și orbirea acelora care se aflau sub conducerea lui. El știa dificultățile cu care trebuia să fie confruntat. Totuși Moise învățase că, pentru a o scoate la capăt cu poporul, trebuia să fie ajutat de Dumnezeu. El a cerut o descoperire mai clară a voinței lui Dumnezeu, precum și asigurarea prezenței Sale: “Iată, Tu îmi zici: ‘Du pe poporul acesta!’ și nu-mi arăți pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: ‘Eu te cunosc pe nume și ai căpătat trecere înaintea Mea’. Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște și voi avea trecere înaintea Ta. Și gândește-Te că neamul acesta este poporul Tău”. Rg 127.2
Răspunsul a fost: “Voi merge Eu însumi cu tine și îți voi da odihnă”. Dar Moise nu era satisfăcut. Asupra sufletului său, apăsa un simțământ al urmărilor îngrozitoare, în cazul în care Dumnezeu l-ar fi lăsat pe Israel pradă împietririi și nepocăinței. El nu putea să sufere ca interesele sale să fie despărțite de acelea ale fraților săi și s-a rugat ca favoarea lui Dumnezeu să poată fi redată poporului Său și ca semnele prezenței Sale să continue să călăuzească peregrinările lor: “Dacă nu mergi Tu însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. Cum se va ști că am căpătat trecere înaintea Ta, eu și poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi și când prin aceasta vom fi deosebiți, eu și poporul Tău, de toate popoarele de pe fața pământului?” Rg 127.3
Și Domnul a zis: “Voi face și ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea și te cunosc pe nume”. Dar profetul nu a încetat să se roage. Fiecare rugăciune înălțată primise răspuns, dar el înseta după o dovadă mai puternică a bunăvoinței lui Dumnezeu. El adresează acum o cerere pe care nicio ființă omenească nu o făcuse vreodată până atunci. “Arată-mi slava Ta!” Rg 128.1
Domnul nu l-a mustrat pentru cererea sa îndrăzneață, ci au fost rostite cuvinte pline de bunătate: “Voi face să treacă pe dinaintea ta toată bunătatea Mea”. Niciun om muritor nu poate privi slava descoperită a lui Dumnezeu și să trăiască, dar Moise a fost asigurat că va vedea din slava divină, atât cât va putea suporta să vadă. El a fost chemat din nou să se urce pe munte, apoi, mâna care a făcut lumea și care mută munții deodată “și-i răstoarnă în mânia Sa” (Iov 9, 5) l-a luat pe Moise, această ființă făcută din țărână, acest puternic bărbat al credinței, și l-a așezat într-o crăpătură în stâncă în timp ce slava lui Dumnezeu și toată bunătatea Lui au trecut pe dinaintea sa. Rg 128.2
Această experiență — mai presus de toate celelalte făgăduințe făcute, în sensul că prezența divină îl va însoți — a fost pentru Moise o asigurare a succesului în lucrarea ce-i stătea înainte și el a socotit-o ca fiind de o valoare infinit mai mare decât toată înțelepciunea Egiptului sau decât orice realizare a sa ca om de stat sau conducător militar. Nicio putere pământească, nicio iscusință sau pricepere nu pot lua locul prezenței continue a lui Dumnezeu. — Patriarhi și profeți, 327, 328. Rg 128.3
Sub stres, rugăciunea lui Moise a fost aproape o plângere — Inima lui Moise s-a întristat. El mijlocise ca Israel să nu fie nimicit, chiar dacă urmașii săi ar fi putut astfel ajunge o mare națiune. În iubirea sa pentru ei, el se rugase ca mai bine să fie șters numele său din cartea vieții, “decât să fie lăsați să piară”. Pentru ei riscase totul, iar acum acesta era răspunsul. Toate necazurile lor, chiar și suferințele lor imaginare, le puneau pe seama lui, iar cârtirile lor ticăloase îi făceau îndoit de grea povara grijii și a răspunderii sub care se clătina, în necazul său, era ispitit să nu mai aibă încredere nici în Dumnezeu. Rugăciunea lui era aproape o plângere: “Pentru ce mâhnești Tu pe robul Tău și pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg? De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei se plâng la mine, zicând: ‘Dă-ne carne să mâncăm!’ Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine”. Rg 128.4
Domnul i-a ascultat rugăciunea și i-a spus să cheme șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel — oameni nu doar înaintați în vârstă, ci și cu demnitate, cu judecată sănătoasă și experiență. “Adu-i la cortul întâlnirii”, a zis El, “și să se înfățișeze acolo împreună cu tine. Eu Mă voi pogorî și-ți voi vorbi acolo, voi lua din duhul care este peste tine și-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului și să n-o porți tu singur”. — Patriarhi și profeți, 379, 380. Rg 129.1
Moise a mijlocit pentru Israel — Moise s-a sculat și a intrat în sfântul locaș. Domnul i-a spus: “Îi voi lovi cu ciumă și-i voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mare”. Dar Moise s-a rugat din nou pentru poporul său. Nu se putea învoi ca ei să fie nimiciți, iar el să ajungă un neam mare. Apelând la mila lui Dumnezeu, el a zis: “Să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus când ai zis: ‘Domnul este încet la mânie și bogat în bunătate’.... Iartă deci fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici!”. Rg 129.2
Domnul a făgăduit să-l cruțe pe Israel de o nimicire imediată, dar, din cauza necredinței și lașității lor, El nu putea să-și manifeste puterea de a-i supune pe vrăjmașii lor. De aceea, în îndurarea Lui, le-a poruncit să se înapoieze către Marea Roșie, ca fiind singura cale sigură. — Patriarhi și profeți, 390, 391. Rg 129.3
Rugăciunile lui Moise i-au ferit pe israeliți de judecățile lui Dumnezeu — Când au privit la bărbatul acesta înaintat mult în vârstă, care în foarte scurtă vreme urma să fie luat de la ei, izraeliții și-au amintit cu toții, cu o nouă și mai adâncă prețuire a iubirii lui părintești, de sfaturile lui înțelepte, de munca lui care nu cunoștea oboseala. De atâtea ori, când păcatele lor atrăgeau cuvenita pedeapsă de Ia Dumnezeu, rugăciunile lui Moise pentru ca ei să fie cruțați biruiseră! Durerea lor a crescut din cauza remușcărilor. Cu amară căință și-au amintit că stricăciunea lor îl dusese pe Moise la păcat și din această cauză el trebuia să moară. — Patriarhi si profeți, 470. Rg 129.4
Ultima rugăciune a lui Moise a fost împlinită pe Muntele Schimbării la față — Înainte de a se fi arătat în jertfa Domnului Hristos, dreptatea și iubirea lui Dumnezeu nu s-au manifestat niciodată mai izbitor, ca în purtarea Lui cu Moise. Dumnezeu l-a exclus pe Moise din Canaan pentru a da o învățătură care nu trebuie să fie uitată niciodată, și anume că El cere ascultare strictă și că oamenii nu trebuie să-și însușească o cinste care I se cuvine Creatorului lor. El nu a putut să asculte rugăciunea lui Moise de a avea parte de moștenirea lui Israel, dar nu l-a uitat și nu l-a părăsit pe slujitorul Său. Dumnezeul cerului a înțeles durerea încercată de Moise. El notase fiecare faptă de slujire credincioasă în decursul anilor lungi de luptă și încercare. Pe înălțimile muntelui Pisga, Dumnezeu I-a chemat pe Moise la o moștenire infinit mai măreață decât aceea a Canaanului pământesc. Rg 130.1
Pe Muntele Schimbării la față, Moise s-a arătat împreună cu Ilie care fusese proslăvit. Ei au fost trimiși ca purtători de lumină și slavă de la Tatăl către Fiul Său. Astfel a fost împlinită în cele din urmă rugăciunea pe care Moise o făcuse cu atâtea sute de ani mai înainte, El stătea pe “muntele cel bun”, în mijlocul moștenirii poporului său și mărturisea despre Acela care este esența tuturor făgăduințelor lui Israel. Aceasta este ultima scenă descoperită privirilor oamenilor, din viața acestui bărbat atât de onorat de cer. — Patriarhi și profeți, 479. Rg 130.2