Go to full page →

Lucrarea care reclamă gândirea noastră DV 452

Relele nu pot fi îndreptate — așa cum nu se pot face schimbări în caracter — doar prin câteva eforturi slabe, intermitente. Zidirea caracterului nu este o lucrare de o zi, nici de un an, ci de o viață. Lupta de biruire a eului, lupta pentru sfințenie și pentru cer durează toată viața. Fără un efort continuu și o activitate neîntreruptă, nu poate exista nici o înaintare în viața divină, nici dobândirea coroanei de biruitor. DV 452.1

Cea mai puternică dovadă a căderii omului dintr-o condiție superioară este faptul că ne costă atât de mult să ne întoarcem. Calea de întoarcere poate fi câștigată numai printr-o luptă aprigă, centimetru cu centimetru, ceas de ceas. Într-o clipă, printr-un act grăbit, neatent, ne putem lăsa în puterea răului; însă, pentru a rupe lanțurile și a dobândi o viață mai sfântă, este nevoie de mai mult de o clipă. Scopul poate fi formulat, lucrarea începută; însă, împlinirea lui va necesita trudă, timp, perseverență, răbdare și sacrificiu. DV 452.2

Nu ne putem permite să acționăm din impuls. Nu putem fi pe picior greșit nici o clipă. Asaltați de ispite fără număr, trebuie să rezistăm cu fermitate sau vom fi biruiți. Dacă am ajunge la încheierea vieții cu lucrarea neterminată, rezultatul ar fi o pierdere veșnică. DV 452.3

Viața apostolului Pavel a fost un conflict neîncetat cu eul. El a spus: “Eu mor în fiecare zi.” (1 Corinteni 15, 31.) Voința și dorințele sale intrau zilnic în conflict cu datoria și voința lui Dumnezeu. În loc să-și urmeze înclinațiile, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât ar fi fost de greu să-și răstignească firea. DV 452.4

La încheierea vieții sale de conflict, privind înapoi la luptele și biruințele lui, el a putut spune: “M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, ‘în ziua aceea’, Domnul, Judecătorul cel drept.” (2 Timotei 4, 7-8.) DV 453.1

Viața creștină este o luptă și un marș neîncetat. În acest război nu există nici un armistițiu; efortul trebuie să fie susținut, perseverent. Prin străduințe continue, rămânem biruitori asupra ispitelor lui Satana. Integritatea creștină trebuie să fie căutată cu o energie nesecată și menținută prin urmărirea neabătută a scopului propus. DV 453.2

Nimeni nu se va înălța către cer fără un efort stăruitor, perseverent, personal. Toți trebuie să se angajeze în acest război în mod individual; nimeni nu poate da luptele în locul nostru. Suntem răspunzători, fiecare în dreptul său, pentru rezultatele luptei; chiar dacă Noe, Iov și Daniel ar fi pe pământ, ei n-ar putea izbăvi nici o fiică și nici un fiu prin neprihănirea lor. DV 453.3