Religia pură și nepângărită nu este un sentiment, ci îndeplinirea lucrărilor de milă și iubire. Această religie este necesară sănătății și fericirii. Ea intră în templul sufletului poluat și, cu un bici, aruncă afară păcatul care s-a strecurat. Preluând tronul, sfințește totul prin prezența ei, luminând inima cu razele strălucitoare ale Soarelui Îndreptățirii. Ea deschide ferestrele sufletului spre cer, lăsându-l în lumina soarelui iubirii lui Dumnezeu. O dată cu ea intră seninătatea și liniștea sufletească, puterea fizică, psihică și mintală se îmbogățește, pentru că atmosfera cerului, ca o influență activă, vie, umple sufletul. Hristos este în inimă și cu El, speranța gloriei. — The Review and Herald, 15 octombrie, 1901. SCT 142.1