Go to full page →

Secțiunea 11 — Sub presiunea datoriei SA 249

Capitolul 48 — Stil de viață adaptat venitului SA 249

Mulți, foarte mulți nu s-au deprins să își mențină cheltuielile în limitele venitului lor. Ei nu învață să se adapteze la situația existentă și se împrumută iar și iar, devin copleșiți de datorii și, în acest fel, se descurajează și ajung la disperare. SA 249.1

Mulți uită de cauza lui Dumnezeu și își cheltuiesc nepăsători banii pe distracții și vacanțe, pe haine și pe nimicuri, iar când se face apel pentru înaintarea lucrării în misiunile interne și externe, nu au nimic de dăruit sau chiar scriu cecuri fără acoperire. În acest fel, ei îl înșală pe Dumnezeu cu zecimile și darurile lor, iar prin îngăduința lor egoistă își deschid sufletul înaintea ispitelor teribile și cad în capcanele lui Satana. SA 249.2

Trebuie să fim vigilenți și să nu ne cheltuim banii pe ceea ce nu e necesar și pentru a câștiga admirația celorlalți. Nu trebuie să ne permitem să ne satisfacem poftele care ne determină să copiem obiceiurile lumii și să jefuim vistieria Domnului. — The Review and Herald, 19 decembrie, 1893. SA 249.3