Go to full page →

Valabilă în ambele sisteme religioase: cel iudaic și cel creștin SA 67

Acesta [se face referire la experiența lui Avraam și a lui lacov de aducere a zecimii] era obiceiul patriarhilor și al profeților înainte de stabilirea evreilor ca națiune. Însă, când Israel a devenit o națiune distinctă, Domnul i-a dat o poruncă precisă referitoare la acest lucru: “Orice zeciuială din pământ fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului.” Această lege nu avea să dispară odată cu orânduirile și cu darurile de jertfă care îl reprezentau pe Hristos. Atâta timp cât Dumnezeu are un popor pe pământ, cerințele Sale vor rămâne aceleași. SA 67.1

Zecimea din tot venitul nostru este a Domnului. El a pus-o deoparte pentru El însuși, pentru a fi întrebuințată în scopuri religioase. Este sfântă. El nu a acceptat nimic mai puțin în niciun sistem religios. Neglijarea sau amânarea acestei datorii va provoca dizgrația divină. Dacă toți cei ce mărturisesc a fi creștini ar aduce în mod cinstit zecimea la Dumnezeu, vistieria Sa ar fi plină. — The Review and Herald, 16 mai, 1882. SA 67.2