Când cazurile tuturor oamenilor ajung înaintea lui Dumnezeu, nu este pusă niciodată întrebarea “Ce convingeri au spus ei că au?” ci “Ce au făcut ei? Sunt împlinitori ai Cuvântului? Au trăit pentru ei înșiși? Ori s-au deprins cu fapte de binefacere, de bunătate și de dragoste, punându-i pe alții pe primul loc și lăsându-se pe ei la urmă, pentru ca alții să fie binecuvântați?” SA 129.1
Dacă raportul arată că astfel a fost viața lor, că au fost caracterizați de blândețe, renunțare la sine și bunătate, vor primi binecuvântata asigurare și aprobare din partea lui Hristos: “Bine, ... veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” SA 129.2
Hristos a fost întristat de evidenta noastră dragoste de sine și de indiferența față de necazurile și de nevoile celorlalți. — The Review and Herald, 13 iulie, 1886. SA 129.3