“Noi putem să vorbim de binecuvântările Duhului Sfânt, dar până când nu ne pregătim pentru primirea Lui, la ce ne folosește? Ne luptăm noi cu toată puterea noastră pentru a ajunge la statura de bărbat și femeie în Hristos? Căutăm noi plinătatea Sa, îndreptându-ne către țelul așezat înaintea noastră — perfecțiunea caracterului Său? Când poporul lui Dumnezeu va atinge această țintă, ei vor fi sigilați pe frunțile lor. Umpluți cu Duhul, ei vor fi desăvârșiți în Hristos și îngerul raportor va declara: ‘S-a sfârșit!’” — (The S. D. A. Bible Commentary 6:1118.) GA 169.3
“Cei ce așteaptă să constate o schimbare magică în caracterele lor, fără un efort hotărât din partea lor, vor fi dezamăgiți. Cu puterile noastre limitate, noi trebuie să fim sfinți în sfera noastră după cum Dumnezeu este sfânt în sfera Sa. Pentru dezvoltarea capacităților noastre, noi trebuie să manifestăm adevărul și dragostea precum și desăvârșirea caracterului divin și de aceea noi trebuie să bem din izvorul vieții. Așa cum parafina primește forma sigiliului, așa sufletul trebuie să-și însușească impresiile Spiritului lui Dumnezeu și să păstreze chipul moral al lui Hristos. Noi trebuie să devenim părtași ai naturii divine, realizând în experiența noastră puterea și desăvârșirea vieții spirituale.” — (The Review and Herald, 1 noiembrie, 1892.) GA 169.4
“Isus este în templul Său sfânt și va primi acum jertfele, rugăciunile și mărturisirile greșelilor și păcatelor noastre și va ierta toate nelegiuirile lui Israel, ca ele să poată fi șterse înainte ca El să părăsească Sanctuarul. Când Isus părăsește Sanctuarul, atunci cei ce sunt sfinți și drepți vor rămâne așa și mai departe; pentru că toate păcatele lor vor fi șterse și vor fi sigilați cu sigiliul viului Dumnezeu. Dar cei ce sunt nedrepți și mânjiți vor rămâne așa și mai departe; căci atunci nu va mai exista Preot în Sanctuar pentru a primi jertfele, mărturisirile și rugăciunile lor înaintea tronului Tatălui. De aceea, ceea ce se face pentru salvarea sufletelor de mânia care stă să vină, trebuie să se facă înainte ca Isus să părăsească locul prea sfânt din Sanctuarul ceresc.” — (Early Writings, 48.) GA 170.1
“În mod special, în încheierea lucrării pentru biserică, în vremea sigilării celor 144.000, care trebuie să stea fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu, vor fi simțite cel mai profund nedreptățile pretinsului popor al lui Dumnezeu. Aceasta este prezentată cu putere prin ilustrația profetului care prezintă șase oameni având fiecare o armă de măcel în mâna sa. Unul dintre ei este îmbrăcat cu o haină de in și are o călimară la brâu. Domnul i-a zis: ‘Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo.’ Ezechiel 9, 4.... GA 170.2
Observă lucrul acesta: Cei ce primesc amprenta curată a adevărului, lucrată în ei prin puterea Duhului Sfânt, reprezentată printr-un semn făcut de omul cu călimara, sunt cei care ‘suspină și gem din pricina urâciunilor care se săvârșesc’ în biserică. Aceasta este dragostea lor pentru sfințenia, onoarea și gloria lui Dumnezeu și ei au o priveliște clară a vinovăției teribile a păcatului, încât sunt reprezentați în agonie, chiar oftând și plângând. Citește capitolul nouă din Ezechiel.” — (Testimonies for the Church 1:266-267.) GA 170.3
“Nici unul dintre noi nu va primi pecetea lui Dumnezeu, cât timp caracterele noastre au încă o pată sau o mânjitură asupra lor. Lucrarea de a îndepărta defectele din caracterele noastre, de a curăți templul sufletului de orice murdărie, ni s-a dat nouă. Atunci ploaia târzie va cădea asupra noastră așa cum a căzut ploaia timpurie asupra ucenicilor în ziua de Rusalii.” — (Testimonies for the Church 5:214.) GA 170.4