Lucrarea de predicare și lucrarea personală din Italia — Despre Văile Piemontului s-a vorbit mult. Din lumina pe care am avut-o, pot să spun că, pretutindeni în văile acestea sunt suflete prețioase, care vor primi adevărul. Nu cunosc personal locurile acestea, dar ele mi-au fost prezentate ca fiind într-o anumită legătură cu lucrarea lui Dumnezeu din trecut. El dorește ca oamenii aceștia să facă acum un pas înainte. Ev 423.1
Toți aceia care își desfășoară activitatea misionară în văile acestea trebuie să lucreze cu un interes adânc, deoarece altfel nu vor avea succes. Îngerul al treilea este reprezentat zburând prin mijlocul cerului. Lucrarea aceasta trebuie să fie îndeplinită cu repeziciune. Slujitorii lui Dumnezeu să lucreze ordonat, cu înțelepciune și consacrare, și să fie pregătiți de harul lui Dumnezeu pentru a întâmpina împotrivirea. Ev 423.2
Ei trebuie nu numai să predice, dar și să păstorească. Când merg în lucrare, să facă un efort personal pentru oameni, apropiindu-se de inima lor, pe măsură ce le explică Scripturile. La început, doar câteva persoane vor primi adevărul, aici și acolo, dar când vor fi convertite pe deplin, aceste persoane vor lucra pentru altele și, curând, dacă se depun eforturi corespunzătoare, se vor alcătui grupe mai mari, iar lucrarea va înainta mai rapid. Ev 423.3
În toate locurile de unde am primit rapoarte încă mai este de făcut o mare lucrare. Pretutindeni în țările acestea se află talente prețioase pe care Dumnezeu le va folosi, iar noi trebuie să fim foarte atenți, ca să le găsim și să le aducem în rândurile noastre. — Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 147 (1886). Ev 423.4
Mulți vor trece de partea adevărului — Îngerul care i se alătură îngerului al treilea urmează să umple pământul cu slava lui. Chiar și în văile acestea din nordul Italiei, unde lucrarea pare să înceapă cu o dificultate atât de mare, vor fi mulți oameni care vor recunoaște vocea lui Dumnezeu vorbindu-le prin Cuvântul Său și vor ieși de sub influența clerului, trecând de partea lui Dumnezeu și a adevărului. Teritoriul acesta nu este ușor de lucrat, nici nu este un teritoriu care va oferi rezultate imediate, dar aici se află oameni sinceri care, cu timpul, vor asculta de Dumnezeu. — Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 249 (1886). Ev 424.1
Lucrarea personală eficientă în Italia — Pentru frații noștri nu este întotdeauna plăcut să locuiască acolo unde oamenii au nevoia cea mai mare de ajutor, dar, dacă vor face așa, eforturile lor vor avea adesea ca rezultat un bine cu mult mai mare. Ei ar trebui să se apropie de oameni, să ia loc la mesele lor și să fie găzduiți în casele lor umile. Poate că lucrătorii vor fi nevoiți să-și ducă familiile în locuri care sunt întru totul neplăcute, dar să-și aducă aminte că Isus nu a rămas în locurile cele mai vrednice de dorit. El a coborât pe pământ ca să-i poată ajuta pe aceia care aveau nevoie de ajutor. — Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 148 (1886). Ev 424.2
Dacă atenția oamenilor nu este câștigată, toate eforturile depuse pentru ei vor fi inutile. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate să fie înțeles de cei neatenți. Ei au nevoie de un simplu: “Așa zice Domnul”, care să le captiveze atenția. Faceți-i să înțeleagă faptul că starea lor este verificată și condamnată de cuvintele Bibliei, nu de cuvintele oamenilor și că ei sunt aduși înaintea judecății lui Dumnezeu, nu înaintea unui tribunal de pe pământ. Când le este prezentat, adevărul clar și pătrunzător al Bibliei intră în contradicție directă cu dorințele lor îndelung cultivate și cu obiceiurile lor înrădăcinate. După ce sunt convinși de adevăr, ei au o nevoie deosebită de sfaturile, încurajările și rugăciunile voastre. Multe suflete prețioase stau în cumpănă pentru un timp, iar apoi trec de partea ideilor false, pentru că nu au avut parte de o lucrare personală la momentul potrivit. — Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 248 (1886). Ev 424.3