Rugăciunea și studiul împreună cu familiile — Când mintea multora este tulburată și convinsă de adevăr, interesul lor trebuie să fie urmat de o lucrare înțeleaptă, serioasă și perseverentă.... Este nevoie de oameni plini de Duhul lui Hristos, care să meargă să lucreze pentru suflete. Pastorul nu trebuie să-și restrângă munca, activitatea de predicare și nici să se stabilească printre frați, locuind într-o casă confortabilă. El trebuie să caute suflete. Să-i viziteze pe oameni acasă și, prin eforturi personale, să se străduiască să întipărească adevărul în inima și în conștiința lor. El trebuie să se roage și să studieze Biblia împreună cu familiile. În timp ce îi convinge cu tact și înțelepciune pe semenii lui cu privire la datoria lor față de Dumnezeu, relațiile lui de fiecare zi cu ei trebuie să manifeste trăsăturile bune, curate, plăcute, pline de bunătate și de amabilitate ale caracterului său. Ev 435.1
Aceasta este modalitatea în care a fost îndeplinită lucrarea de vestire a soliilor primului și celui de-al doilea înger. Bărbații și femeile erau determinați să cerceteze Scripturile, iar ei le atrăgeau și altora atenția asupra adevărurilor descoperite. Vestirea acestor solii a avut un succes minunat tocmai datorită lucrării personale pentru oameni și pentru familii. — The Review and Herald, 27 ianuarie, 1885. Ev 435.2
La unele familii se poate ajunge numai vizitându-le acasă — Unor familii nu li se va putea prezenta niciodată adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, dacă slujitorii Săi nu le vor vizita acasă, doborând barierele printr-o lucrare de slujire stăruitoare, sfințită de susținerea Duhului Sfânt. Când vor vedea că lucrătorii aceștia sunt niște soli ai milei și niște slujitori ai harului, oamenii vor fi dispuși să asculte cuvintele lor.... Ev 435.3
Când un asemenea lucrător înalță către Dumnezeu o rugăciune în familia pe care o vizitează, inima membrilor acelei familii este impresionată într-o modalitate în care nu ar putea să fie impresionată de o rugăciune înălțată într-o adunare publică. Îngerii lui Dumnezeu intră în cercul familiei împreună cu el, iar mintea ascultătorilor este pregătită pentru primirea Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece, dacă solul este smerit și dacă are o legătură vie cu Dumnezeu, Duhul Sfânt preia Cuvântul și îl descoperă acelora pentru care lucrează.... Ev 436.1
Domnul dorește ca adevărul să ajungă la oameni, iar lucrarea aceasta poate să fie adusă la îndeplinire numai printr-un efort personal. Porunca: “Ieși la drumuri și la garduri și, pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre ca să mi se umple casa”, cuprinde multe învățăminte. În domeniul acesta trebuie să fie făcută o lucrare care nu s-a făcut până acum. Slujitorii lui Dumnezeu să prezinte adevărul în familii, apropiindu-se de aceia pentru care lucrează. Dacă vor conlucra în felul acesta cu Dumnezeu, El îi va înzestra cu putere spirituală. Domnul Hristos îi va călăuzi în lucrarea lor, mergând împreună cu ei în casele oamenilor și inspirându-le cuvinte care vor pătrunde adânc în inima ascultătorilor. Duhul Sfânt le va deschide inima și mintea pentru a primi razele care vin de la Izvorul luminii. — The Review and Herald, 29 decembrie, 1904. Ev 436.2
Găsiți calea spre inimi — Tuturor celor care lucrează pentru Hristos aș dori să le spun: Ori de câte ori puteți câștiga interesul oamenilor, vorbind cu ei la gura sobei, folosiți ocazia. Luați Biblia și descoperiți-le marile ei adevăruri. Succesul vostru nu va depinde atât de mult de cunoștințele și de realizările voastre, ci de abilitatea voastră de a găsi calea spre inimi. Fiind sociabili și apropiindu-vă de oameni, puteți orienta cursul gândurilor lor mai repede decât prin discursul cel mai abil. Prezentarea lui Hristos în familie, la gura sobei și în micile adunări din case particulare, este adesea mai plină de succes în ce privește câștigarea de suflete pentru Isus, decât sunt predicile ținute în aer liber, în fața unei mari mulțimi de ascultători sau chiar în săli publice și în biserici, Ev 436.3
La fel ca pastorul care predică, toți cei care se angajează în această lucrare personală, ar trebui să fie atenți ca să nu ajungă să lucreze într-o modalitate stereotipă. Ei trebuie să învețe continuu. Să aibă un zel conștiincios în vederea obținerii celor mai înalte calificări pentru a ajunge să fie oameni capabili în ce privește cunoașterea Scripturilor. Acești lucrători trebuie să cultive obiceiul activității intelectuale, dedicându-se în mod deosebit rugăciunii și studiului atent al Scripturilor. — Slujitorii evangheliei, 193 (1915). Ev 437.1
Doi câte doi, în lucrarea personală — Frații trebuie să meargă întotdeauna doi câte doi în lucrare, iar apoi să adune cât mai multe persoane cu putință pentru a le angaja în lucrarea de vizitare a familiilor, căutând să le stârnească interesul și îndeplinind un efort personal. — Letter 34, 1886. Ev 437.2
Pastorul și soția — Mergeți pe urmele sufletelor. Când vizitați familiile, manifestați tact și îndemânare. Rugați-vă împreună cu ele și pentru ele. Vestiți-le adevărul cu multă dragoste și duioșie, iar rezultatele vor urma cu siguranță. Dacă este cu putință, pastorul și soția lui să se angajeze împreună în lucrarea aceasta. — Letter 18, 1898. Ev 437.3