Feriți-vă de doctrina “Crede numai” — Vom întâlni învățături false de tot felul și, dacă nu suntem familiarizați cu cele spuse de Domnul Hristos și nu urmăm îndrumările Sale, vom fi duși în rătăcire. Una dintre cele mai periculoase dintre învățăturile acestea este cea cu privire la sfințirea falsă. Unii pretind că sunt sfinți, și totuși calcă poruncile lui Dumnezeu. Afirmația lor că sunt fără păcat este falsă, iar oamenii aceștia nu trebuie să fie primiți.... Ev 595.2
O altă doctrină care va fi prezentată este aceea care spune că tot ce avem de făcut este să credem în Hristos — să credem că El ne-a iertat păcatele și că, după ce suntem iertați, ne este imposibil să mai păcătuim. Aceasta este o capcană a lui Satana. Este adevărat că trebuie să credem în Hristos. El este singura noastră nădejde a mântuirii. Totuși, la fel de adevărat este că noi trebuie să ducem până la capăt propria mântuire, lucrând zi de zi cu credință, nu cu îngâmfare, ci cu temere și cutremur. Noi trebuie să folosim toate puterile ființei în slujba lui Dumnezeu și, după ce am făcut tot ce am putut, să continuăm a ne privi pe noi înșine ca fiind niște robi netrebnici. Puterea divină se va uni cu eforturile noastre și, dacă ne prindem de Dumnezeu cu mâna credinței, Domnul Hristos ne va da înțelepciunea și neprihănirea Sa. Astfel, prin harul Său, vom fi făcuți în stare să zidim pe o temelie sigură. — Manuscript 27, 1886. Ev 595.3
O mărturie superficială cu privire la sfințenie — Aceia care doresc să-L urmeze pe Hristos trebuie să fie întemeiați pe principiile adevărului. Ei trebuie să înțeleagă lucrurile pe care Biblia le prezintă cu privire la credință și cu privire la sfințirea prin adevăr. Să fie bine întemeiați în cunoașterea acestor lucruri, ca să nu poată fi influențați să adopte concepții false despre doctrina sfințirii, ci să fie în stare să arate în viața lor rezultatele practice ale acestui principiu ceresc. Cei din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie în stare să facă deosebire între ce este veritabil și ce este fals. Unii pretind sfințirea, declară că ei sunt desăvârșiți în Domnul și își revendică dreptul de a primi făgăduințele lui Dumnezeu, în timp ce nu respectă poruncile Sale.... Ev 596.1
Este adevărat că mulți nu au avut niciodată lumina adevărului prezent și, prin harul care le-a fost dat de Hristos, respectă Legea în măsura în care o înțeleg. Cei ce trăiesc la înălțimea celei mai bune lumini pe care o au nu fac parte din categoria celor pe care îi condamnă apostolul Ioan. Cuvintele lui li se aplică acelora care se laudă cu credința în Isus, care pretind că sunt sfinți, în timp ce desconsideră cerințele Legii lui Dumnezeu. Deși ei vorbesc despre dragostea lui Isus, dragostea lor nu este suficient de adâncă pentru a-i conduce la ascultare. Roadele lor arată caracterul pomului. Ele dovedesc faptul că nu au o credință adevărată. Totuși, cei din categoria aceasta, deși nu au dreptul la nimic, deși nu au niciun drept la făgăduințele lui Dumnezeu, se încumetă să revendice binecuvântările Sale. Ei nu oferă nimic, dar pretind să primească totul. Ei își astupă urechile față de adevăr, refuză să asculte un clar “Așa zice Domnul”, dar, pretinzând sfințirea, îi înșală pe mulți, ducând sufletele în rătăcire prin credința lor prefăcută care nu are nici o temelie. — Gospel Workers, 226, 227 (1892). Ev 596.2
Învățătura falsă care spune că nu contează ce crezi — Religia multora constă doar într-o teorie. Pentru ei, o stare de fericire înseamnă evlavie. Ei spun: “Vino la Isus și crede în El. Nu contează ce crezi, atâta vreme cât ești sincer în credința ta.” Ei nu caută să-i facă pe cei păcătoși să înțeleagă adevăratul caracter al păcatului.... Ev 597.1
Satana vrea ca fiecare călcător al Legii lui Dumnezeu să pretindă că este sfânt. Același lucru îl face el însuși. El este mulțumit când oamenii își întemeiază credința pe doctrine false și pe entuziasmul religios, deoarece poate să folosească plin de succes astfel de persoane pentru a înșela sufletele. Mulți pretinși sfinți îl ajută pe Satana în lucrarea lui. Ei vorbesc mult despre simțăminte, despre dragostea lor față de Dumnezeu. Totuși Dumnezeu nu recunoaște dragostea lor, deoarece aceasta este o amăgire a vrăjmașului. Dumnezeu le-a dat lumină, dar aceste persoane au refuzat să o primească. Ele vor primi răsplata neascultării împreună cu tatăl minciunii. — The Review and Herald, 26 iunie, 1900. Ev 597.2
Încă o idee falsă: Poruncile au fost desființate — Domnul Hristos îi avertizează pe urmașii Săi: “Păziți-vă de proroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori.” El ne sfătuiește să nu fim înșelați de păstorii falși care își prezintă învățăturile. Oamenii aceștia ne spun că poruncile lui Dumnezeu au fost desființate la moartea lui Hristos. Oare să-i credem noi pe oamenii aceștia care pretind că sunt sfințiți, în timp ce refuză să asculte de Dumnezeu? Ei declară că Domnul le-a spus că nu mai trebuie să respecte cele Zece Porunci, dar oare le-a spus Domnul lucrul acesta? Nu. Dumnezeu nu minte. Ev 597.3
Satana, care este tatăl minciunii, l-a înșelat pe Adam într-o modalitate similară, spunându-i că nu trebuie să asculte de Dumnezeu și că, dacă va călca legea, nu va muri. Adam a căzut, iar prin păcatul lui a deschis porțile pentru un potop de nenorocire care a venit asupra lumii noastre. De asemenea, Satana i-a spus lui Cain că nu trebuie să urmeze întocmai porunca lui Dumnezeu de a aduce jertfă un miel înjunghiat. Cain a ascultat vocea înșelătorului și, pentru că Dumnezeu nu a primit jertfa lui, arătându-și însă aprobarea față de jertfa lui Abel, Cain s-a mâniat și l-a ucis pe fratele sau. Ev 598.1
Noi trebuie să știm bine care este vocea pe care o ascultăm și să verificăm dacă este vocea viului Dumnezeu sau este vocea marelui apostaziat.... Ev 598.2
La moartea lui Hristos, când tipul s-a întâlnit cu antitipul, aducerea jertfelor a încetat. Legea ceremonială a fost desființată. Totuși, prin răstignire, Legea celor zece porunci a fost confirmată. Evanghelia nu a abrogat Legea, nici nu a retras nici măcar o iotă din cerințele ei. Legea cere în continuare sfințirea din toate punctele de vedere. Ea este ecoul vocii lui Dumnezeu însuși, adresându-i fiecărui suflet invitația: Vino mai sus. Fii sfânt, tot mai sfânt. — The Review and Herald, 26 iunie, 1900. Ev 598.3
O avertizare oportună — Ca popor, noi am căzut într-o greșeală opusă. Noi recunoaștem cerințele Legii lui Dumnezeu și îi învățăm pe oameni că au datoria de a respecta Legea. Noi credem în faptul de a oferi totul, dar nu înțelegem că trebuie să și primim, la fel cum dăruim. Noi nu reușim să avem încrederea aceea care face sufletul să rămână în Hristos. Cerem puțin, când am putea să cerem mult, pentru că făgăduințele lui Dumnezeu nu au limite. Ev 598.4
Din cauza lipsei de credință, mulți dintre cei care se străduiesc să respecte poruncile lui Dumnezeu nu au pace și bucurie. Ei nu reprezintă corect sfințirea care vine prin ascultarea de adevăr. Ei nu sunt ancorați în Hristos. Mulți simt că lipsește ceva din experiența lor, ei doresc ceva ce nu au și, ca urmare, unii sunt determinați să participe la adunările pentru sfințire și sunt fermecați de părerile acelora care calcă Legea lui Dumnezeu. Ev 599.1
Noi avem datoria de a predica despre credință, de a prezenta dragostea lui Hristos în relația ei cu cerințele Legii, pentru că niciuna nu poate să fie înțeleasă corect fără cealaltă. În fiecare predică ar trebui să se stăruie asupra dragostei lui Dumnezeu manifestată prin Hristos, care este nădejdea celui păcătos, până când oameni ajung să înțeleagă ceva din puterea și valoarea ei. Dacă lucrul acesta este îndeplinit așa cum ar trebui, nu se va spune că noi învățăm despre Lege, dar nu credem în pocăință, credință și convertire. Dorim ca subiectele acestea să fie reunite, așa cum le-a reunit Dumnezeu, iar apoi, adevărul va fi prezentat în deplinătatea lui, nu doar ca o teorie, ci ca o putere care schimbă caracterul. Atunci, predicarea va fi însoțită de manifestarea Duhului Sfânt și de putere. Astfel, aceia care au primit învățăturile Bibliei nu vor rămâne flămânzi, ci vor simți influența înviorătoare a Duhului Sfânt. — Gospel Workers, 227, 228 (1892). Ev 599.2