Isus a trimis ucenicii doi câte doi — Domnul Isus i-a chemat pe cei doisprezece în jurul Său și i-a trimis să meargă doi câte doi prin orașe și prin sate. Niciunul nu a fost trimis singur, ci frate a fost asociat cu frate și prieten cu prieten. În felul acesta puteau să se ajute și să se încurajeze unul pe altul, puteau să se sfătuiască și să se roage împreună, iar puterea unuia venea în ajutorul slăbiciunii celuilalt. În același fel i-a trimis mai târziu pe cei șaptezeci. Ținta Mântuitorului a fost ca solii Evangheliei să fie asociați în felul acesta. Chiar în zilele noastre, lucrarea de evanghelizare ar avea mult mai mare succes, dacă acest exemplu ar fi urmat mai îndeaproape. — Hristos Lumina, lumii, 350 (1898). Ev 72.2
Planul lui Dumnezeu pentru lucrarea din zilele noastre — Când Domnul Isus i-a trimis pe ucenicii Săi în lucrare, ... ei nu au simțit asemenea unora din timpul nostru, că ar prefera să lucreze singuri, mai degrabă decât să aibă alături pe cineva care nu lucrează așa cum au fost obișnuiți ei. Mântuitorul nostru a înțeles ce fel de oameni trebuia să asocieze. EI nu l-a asociat pe Ioan cel liniștit și iubit cu unul care avea același temperament, ci l-a asociat cu Petru cel impulsiv și zelos. Acești doi bărbați nu se asemănau nici din punct de vedere al atitudinii, nici din punct de vedere al modalității de a lucra. Petru era prompt și zelos, îndrăzneț și neînduplecat și, de aceea, avea să-i rănească adesea pe alții. Ioan era mereu liniștit și atent la simțămintele celorlalți și avea să lege rănile și să-i încurajeze pe oameni. În felul acesta, defectele unuia erau compensate parțial de calitățile celuilalt.6Vezi, de asemenea, 103-107, “Îngăduind mai mult decât metoda unui singur om” Ev 72.3
Dumnezeu nu a plănuit niciodată ca slujitorii Lui să meargă singuri în lucrare. Pentru a ilustra: iată doi frați. Ei nu au același temperament și mintea lor nu gândește în același fel. Unul este în pericolul de a lucra prea mult, celalalt nu reușește să îndeplinească responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească. Dacă sunt asociați, ar putea să aibă o influență modelatoare unul asupra celuilalt, așa încât extremele din caracterul lor să nu se evidențieze într-o măsură atât de mare în lucrarea lor. Poate că nu va fi necesar să fie împreună la fiecare adunare, dar ar putea să lucreze în locuri aflate la zece, cincisprezece sau chiar treizeci de mile depărtare, suficient de aproape pentru a fi împreună, și totuși, dacă unul ajunge într-o situație de criză în lucrarea lui, ar putea să ceară ajutorul celuilalt. De asemenea, ar trebui să fie împreună cât mai des cu putință pentru rugăciune și consfătuire.... Ev 73.1
Când lucrează singur fără încetare, un lucrător este înclinat să creadă că metoda lui este mai presus de orice critică și nu simte nici o dorință deosebită de a avea un asociat. Totuși, planul lui Hristos este ca alături de acest lucrător să fie cineva, așa încât lucrarea să nu fie modelată întru totul de gândirea unui singur om și așa încât nici el, nici aceia care îl aud să nu considere defectele lui de caracter ca fiind niște virtuți. Ev 73.2
Dacă nu are alături pe cineva cu care să împărtășească lucrarea, un predicator va fi pus de multe ori în situații în care va fi nevoit să calce legile vieții și ale sănătății. De asemenea, uneori apar lucruri importante care îl cheamă chiar în momentele când interesul este într-un punct critic. Dacă sunt asociați doi lucrători, nu va fi nevoie ca lucrarea să fie întreruptă chiar în astfel de momente. — Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 126, 127 (1886). Ev 73.3
Avantajele unei lucrări desfășurate în unitate — Este nevoie ca doi să lucreze împreună, deoarece unul poate să-l încurajeze pe celălalt și amândoi pot să se sfătuiască, să se roage și să studieze Biblia împreună. În felul acesta, ei pot obține o lumină mai mare cu privire la adevăr, pentru că unul va înțelege o parte a adevărului, iar altul va înțelege o altă parte. Dacă greșesc, pot să se corecteze unul pe altul cu privire la vorbire și atitudine, așa încât adevărul să nu fie desconsiderat din cauza defectelor susținătorilor lui. Dacă lucrătorii sunt trimiși singuri, nu are cine să vadă și să corecteze greșelile lor, dar, când merg câte doi, se poate desfășura o lucrare educativă și fiecare lucrător ajunge așa cum trebuie să fie, și anume un câștigător de suflete plin de succes. — The Review and Herald, 4 iulie, 1893. Ev 74.1
De ce nu în zilele noastre? — De ce ne-am îndepărtat de metoda de lucru pe care a instituit-o Marele învățător? De ce lucrătorii din zilele noastre nu sunt trimiși să lucreze doi câte doi? “Oh”, spuneți voi, “nu avem suficienți lucrători pentru a ocupa teritoriul”. Dacă este așa, atunci ocupați un teritoriu mai mic. Trimiteți lucrătorii în locurile unde calea pare să fie deschisă și învățați-i pe oameni adevărul prețios pentru timpul acesta. Oare nu putem să avem înțelepciunea de a trimite lucrătorii doi câte doi pentru a predica Evanghelia? — The Review and Herald, 19 aprilie, 1892. Ev 74.2