O învățătură bogată poate fi luată din contrastul izbitor dintre caracterul lui Ioan și al lui Iuda. Ioan era o ilustrație vie a sfințeniei. Iuda avea și el o înfățișare de evlavie, dar caracterul său era mai mult diavolesc decât divin. El spunea că e ucenic al lui Hristos, dar îl tăgăduia prin cuvintele și faptele lui. Iuda avea aceleași prilejuri prețioase ca și Ioan, de a cerceta și imita Modelul divin. El asculta învățăturile lui Hristos și caracterul său s-ar fi putut preschimba prin harul dumnezeiesc. Dar în timp ce Ioan se lupta cu râvnă împotriva nedesăvârșirilor sale și căuta să se asemene cu Hristos, Iuda își călca conștiința în picioare, cedând ispitei, și se lăsa stăpânit de obiceiuri necinstite care l-au făcut să semene cu Satana. SV 59.2
Acești doi ucenici preînchipuie lumea creștină. Toți mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos; dar în timp ce o parte umblă în umilință și blândețe, învățând de la Isus, cealaltă arată că nu sunt împlinitori ai Cuvântului, ci numai auzitori. O parte este sfințită prin adevăr; iar cealaltă nu cunoștea puterea înnoitoare a harului dumnezeiesc. Cei dintâi își răstignesc zilnic eul personal și biruiesc păcatul; iar cei din urmă își împlinesc poftele și ajung robii lui Satana. SV 60.1