Go to full page →

Nevoia unei consacrări depline SB 327

Fraților, fac apel la voi în Numele Domnului, să vă treziți la datorie. Inimile voastre să se supună puterii Duhului Sfânt și vor fi influențate de învățătura din Cuvânt. Atunci veți fi în stare să discerneți lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. SB 327.5

Mărturia lui Hristos, o mărturie de cel mai solemn caracter, trebuie dusă lumii. Pe tot cuprinsul cărții Apocalipsei se găsesc cele mai prețioase, cele mai înălțătoare făgăduințe și, de asemenea, avertizări de cea mai solemnă însemnătate. Vor voi oare cei ce susțin că au o cunoaștere a adevărului să citească mărturia dată lui Ioan de către Domnul Hristos? Aceasta nu conține presupuneri sau înșelăciuni științifice, ci cuprinde adevărurile care privesc bunăstarea noastră prezentă, cât și cea viitoare. Ce este pleava față de grâu? SB 327.6

Domnul vine curând. Străjerii de pe Sion sunt chemați să se trezească la responsabilitățile date lor de Dumnezeu. Dumnezeu face apel la străjerii care, prin puterea Duhului, vor da lumii ultima solie de avertizare și vor proclama că se apropie noaptea. El cheamă străjeri care să-i trezească pe bărbați și pe femei din letargia lor, ca să nu doarmă somnul morții.587Testimonies for the Church 8:301, 302, 304. SB 327.7