Go to full page →

Un pas înainte SS 630

Lucrarea de educare în domeniul misionar medical constituie un pas înainte de o mare importanță în a-l trezi pe om față de responsabilitățile sale morale. Dacă pastorii ar fi preluat această lucrare în diferitele ei departamente în conformitate cu lumina pe care a dat-o Dumnezeu, ar fi existat o reformă mai hotărâtă în mâncare, băutură și îmbrăcăminte. Însă unii s-au așezat exact de-a curmezișul înaintării reformei sănătății. Ei au tras pe oameni înapoi prin remarcile lor condamnatoare sau prin nimicurile și glumele lor. Atât ei înșiși, cât și alții, în număr mare, au suferit până la moarte, însă nici unii, nici alții nu au fost înțelepți. — (Testimonies for the Church 6:377 (1900).) SS 630.2