Go to full page →

Secțiunea 1 — Nevoia lumii SS 13

Mulțimi necăjite SS 13

[Testimonies for the Church 6:254-258 (1900).]

Când Domnul Hristos a văzut mulțimile care se adunau în jurul Lui, “I S-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite ca niște oi care nu au păstor”. (Matei 9, 36.) Domnul Hristos a văzut boala, necazul, nevoia și starea decăzută a mulțimilor care se îmbulzeau pe urmele Lui. Lui I-au fost prezentate nevoile și suferințele omenirii de pretutindeni. Printre cei de sus și cei de jos, printre cei mai onorați și cei mai decăzuți, El a întrezărit suflete care tânjeau tocmai după binecuvântarea pe care El venise să o aducă; suflete care aveau nevoie doar de cunoașterea harului Său pentru a deveni supuși ai împărăției Sale. “Atunci a zis ucenicilor Săi: ‘Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii. Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui’.” (Matei 9, 37.38.) SS 13.1

Și astăzi există aceleași nevoi. Lumea are nevoie de lucrători care să trudească așa cum a făcut-o Hristos pentru cei în suferință și cei păcătoși. Există într-adevăr o mulțime de oameni la care trebuie să se ajungă. Lumea este plină de boală, suferință, necaz și păcat. Este plină de cei care au nevoie să li se slujească, — cei slabi, neajutorați, ignorați, decăzuți. SS 13.2