Go to full page →

Cumpătare in munca SS 98

Pentru a putea obține câțiva bani, mulți își aranjează treburile în așa fel, încât îi muncesc peste măsură pe cei care lucrează afară și, de asemenea, pe cei din familiile lor care lucrează în casă. Oasele, mușchii, creierul, toate sunt istovite la maximum: au multă muncă pe care trebuie să o facă, iar scuza este că ei trebuie să facă tot ce le stă în putere, căci, dacă nu, vor avea pierderi, ceva va fi irosit. Trebuie salvat totul, oricare ar fi urmările. SS 98.1

Ce au câștigat unii ca aceștia? Poate că au fost în stare să mențină capitalul inițial și să mai și adauge la acesta. Dar, pe de altă parte, ce au pierdut? Capitalul sănătății lor, care este de neprețuit atât pentru cei săraci, cât și pentru cei bogați, s-a micșorat serios. Mama și copiii au tot luat din fondul sănătății și puterii lor, gândind că o cheltuială extravagantă nu ar epuiza niciodată capitalul lor, până când, în cele din urmă, sunt surprinși să descopere că puterea lor de viață s-a epuizat. N-au mai lăsat nimic la care să apeleze în caz de urgență. Dulceața și fericirea vieții sunt amărâte prin suferințe chinuitoare și nopți nedormite. Atât vigoarea fizică, cât și cea mintală s-au dus. Soțul și tatăl care, de dragul câștigului, a făcut un aranjament neînțelept al treburilor sale, poate cu deplina aprobare a soției și mamei, s-ar putea, ca urmare a acestuia, să bage în mormânt pe mamă și unul sau chiar mai mulți dintre copii. Sănătatea și viața au fost sacrificate de dragul banilor. (citiți 1 Timotei 6, 10.) — (Testimonies for the Church 1:478 (1865).) SS 98.2