Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    2Samuel 2

    1 După aceea, David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui în vreuna din cetățile lui Iuda?” Domnul i-a răspuns: „Suie-te.” David a zis: „Unde să mă sui?” Și Domnul a răspuns: „La Hebron.” RCCV — 2Samuel 2:1

    2 David s-a suit acolo, cu cele două neveste ale sale: Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal. RCCV — 2Samuel 2:2

    3 David a luat cu el și pe oamenii care erau la el, pe fiecare cu casa lui; și au locuit în cetățile Hebronului. RCCV — 2Samuel 2:3

    4 Bărbații lui Iuda au venit și au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda. Au dat de știre lui David că oamenii din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul. RCCV — 2Samuel 2:4

    5 David a trimis niște soli oamenilor din Iabesul Galaadului să le spună: „Binecuvântați să fiți de Domnul, fiindcă ați arătat astfel bunăvoință față de Saul, stăpânul vostru, și l-ați îngropat! RCCV — 2Samuel 2:5

    6 Și acum, Domnul să vă arate bunătate și credincioșie! Vă voi face și eu bine, pentru că v-ați purtat astfel. RCCV — 2Samuel 2:6

    7 Să vi se întărească mâinile și fiți viteji; căci stăpânul vostru Saul a murit, și pe mine m-a uns casa lui Iuda împărat peste ea.” RCCV — 2Samuel 2:7

    8 Însă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui Saul, a luat pe Iș-Boșet, fiul lui Saul, și l-a trecut la Mahanaim. RCCV — 2Samuel 2:8

    9 L-a pus împărat peste Galaad, peste gheșuriți, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul. RCCV — 2Samuel 2:9

    10 Iș-Boșet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani, când s-a făcut împărat al lui Israel, și a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David. RCCV — 2Samuel 2:10

    11 Timpul cât a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de șapte ani și șase luni. RCCV — 2Samuel 2:11

    12 Abner, fiul lui Ner, și oamenii lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, au ieșit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului. RCCV — 2Samuel 2:12

    13 Ioab, fiul Țeruiei, și oamenii lui David, au pornit și ei. S-au întâlnit la iazul din Gabaon și s-au oprit unii dincoace de iaz, și ceilalți dincolo. RCCV — 2Samuel 2:13

    14 Abner a zis lui Ioab: „Să se scoale tinerii aceștia și să se bată înaintea noastră!” Ioab a răspuns: „Să se scoale!” RCCV — 2Samuel 2:14

    15 S-au sculat și au înaintat în același număr, doisprezece din Beniamin, pentru Iș-Boșet, fiul lui Saul; și doisprezece inși ai lui David. RCCV — 2Samuel 2:15

    16 Fiecare, apucând pe potrivnicul lui de cap, i-a împlântat sabia în coastă, și au căzut toți deodată. Și locul acela de lângă Gabaon s-a numit Helcat-Hațurim. RCCV — 2Samuel 2:16

    17 În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner și bărbații lui Israel au fost bătuți de oamenii lui David. RCCV — 2Samuel 2:17

    18 Acolo se aflau cei trei fii ai Țeruiei: Ioab, Abișai și Asael. Asael era iute de picioare, ca o căprioară de câmp: RCCV — 2Samuel 2:18

    19 el a urmărit pe Abner, fără să se abată la dreapta sau la stânga. RCCV — 2Samuel 2:19

    20 Abner s-a uitat înapoi și a zis: „Tu ești Asael?” Și el a răspuns: „Eu.” RCCV — 2Samuel 2:20

    21 Abner i-a zis: „Abate-te la dreapta sau la stânga, pune mâna pe unul din tinerii aceștia și ia-i armele.” Dar Asael n-a vrut să se abată dinapoia lui. RCCV — 2Samuel 2:21

    22 Abner a zis iarăși lui Asael: „Abate-te dinapoia mea; pentru ce să te lovesc și să te trântesc la pământ? Cum voi ridica apoi fața înaintea fratelui tău Ioab?” RCCV — 2Samuel 2:22

    23 Și Asael n-a vrut să se abată. Atunci Abner l-a lovit în pântece cu capătul de jos al suliței, și sulița a ieșit pe dinapoi. A căzut și a murit pe loc. Toți cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort se opreau. RCCV — 2Samuel 2:23

    24 Ioab și Abișai au urmărit pe Abner. Și, la asfințitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe drumul care duce în pustiul Gabaonului. RCCV — 2Samuel 2:24

    25 Fiii lui Beniamin s-au adunat în urma lui Abner, au făcut o ceată și s-au oprit pe vârful unui deal. RCCV — 2Samuel 2:25

    26 Abner a chemat pe Ioab și a zis: „Oare mereu are să sfâșie sabia? Nu știi că la sfârșit va fi amar? Până când vei pregeta să spui poporului să nu mai urmărească pe frații lui?” RCCV — 2Samuel 2:26

    27 Ioab a răspuns: „Viu este Dumnezeu, că, dacă n-ai fi vorbit, poporul n-ar fi încetat până mâine dimineață să urmărească pe frații lui.” RCCV — 2Samuel 2:27

    28 Și Ioab a sunat din trâmbiță, și tot poporul s-a oprit; n-au mai urmărit pe Israel și nici nu s-au mai bătut. RCCV — 2Samuel 2:28

    29 Abner și oamenii lui au mers toată noaptea în câmpie; au trecut Iordanul, au străbătut în întregime Bitronul și au ajuns la Mahanaim. RCCV — 2Samuel 2:29

    30 Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner și a adunat tot poporul: lipseau nouăsprezece inși din oamenii lui David și Asael. RCCV — 2Samuel 2:30

    31 Dar oamenii lui David omorâseră trei sute șaizeci de inși din bărbații lui Beniamin și ai lui Abner. RCCV — 2Samuel 2:31

    32 Au luat pe Asael și l-au îngropat în mormântul tatălui său, la Betleem. Ioab și oamenii lui au mers toată noaptea și li s-au revărsat zorile în Hebron. RCCV — 2Samuel 2:32

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents