Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Efeseni 6

    1 Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. RCCV — Efeseni 6:1

    2 „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință – RCCV — Efeseni 6:2

    3 „ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.” RCCV — Efeseni 6:3

    4 Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului. RCCV — Efeseni 6:4

    5 Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești, cu frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos. RCCV — Efeseni 6:5

    6 Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. RCCV — Efeseni 6:6

    7 Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, RCCV — Efeseni 6:7

    8 căci știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut. RCCV — Efeseni 6:8

    9 Și voi, stăpânilor, purtați-vă la fel cu ei; feriți-vă de amenințări, ca unii care știți că Stăpânul lor și al vostru este în cer și că înaintea Lui nu se are în vedere fața omului. RCCV — Efeseni 6:9

    10 Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. RCCV — Efeseni 6:10

    11 Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. RCCV — Efeseni 6:11

    12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. RCCV — Efeseni 6:12

    13 De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. RCCV — Efeseni 6:13

    14 Stați gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, RCCV — Efeseni 6:14

    15 având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. RCCV — Efeseni 6:15

    16 Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. RCCV — Efeseni 6:16

    17 Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. RCCV — Efeseni 6:17

    18 Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții RCCV — Efeseni 6:18

    19 și pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, RCCV — Efeseni 6:19

    20 al cărei sol în lanțuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. RCCV — Efeseni 6:20

    21 Acum, ca să știți și voi despre mine, Tihic, preaiubitul frate și slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul. RCCV — Efeseni 6:21

    22 Vi l-am trimis înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră și să vă îmbărbăteze inimile. RCCV — Efeseni 6:22

    23 Pace, fraților, și dragoste împreună cu credința din partea lui Dumnezeu Tatăl și din partea Domnului Isus Hristos! RCCV — Efeseni 6:23

    24 Harul să fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăție. Amin. RCCV — Efeseni 6:24

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents