Voința și calea noastră să-I fie supuse lui Dumnezeu

Scrisoare adresată în 5 aprilie 1873, sorei Billet, din San Francisco, California. Ellen White o încurajează pe prietena ei să stea neclintită pe platforma adevărului veșnic. Sora Billet încă nu adoptase poziția de păzitor al Sabatului.FD 159.5

Dragă soră Billet,FD 159.6

Mi-ar face mare plăcere să pot vorbi cu tine astăzi, dar, pentru că este imposibil, cel mai bun lucru pe care pot să îl fac este să îngădui ca pana tăcută să exprime gândurile și simțămintele mele. Ne despart multe sute de kilometri, dar noi nu te-am uitat. Avem o dorință profundă ca sufletul tău să prospere la fel ca sănătatea ta. FD 159.7

Draga mea soră, ai ajuns tu să înțelegi adevărul din ce în ce mai clar? Pe măsură ce pășești pe platforma adevărului veșnic, simți tu că Dumnezeu este mai prețios și că te afli la adăpostul grijii Sale? Noi avem un adevăr prețios, armonios și sfințitor. Noi nu ne dăm seama întotdeauna că sfințirea pe care o dorim atât de stăruitor și pentru care ne rugăm atât de fierbinte este adusă de adevărul lui Dumnezeu și prin providența Sa, în modul în care ne așteptăm cel mai puțin. Când așteptăm bucurie, iată că vine necaz. Când așteptăm pace, adesea simțim neîncredere și îndoială, deoarece constatăm că suntem trecuți prin încercări pe care nu putem să le evităm. În aceste încercări, noi găsim răspunsurile la rugăciunile noastre. Focul suferinței trebuie să vină asupra noastră ca să fim curățiți, iar voința noastră trebuie să fie adusă la conformarea cu voința lui Dumnezeu. [231] Pentru a fi făcuți asemenea chipului Mântuitorului nostru, noi trecem prin procesul cel mai dureros de rafinare. Tocmai cei pe care îi considerăm cei mai dragi de pe pământ ar putea să ne producă necazul și încercările cele mai mari. Ei ar putea să ne privească într-o lumină greșită. Ei ar putea să creadă că suntem greșiți și că ne înșelăm și ne înjosim singuri, și aceasta din cauză că noi urmăm îndemnurile unei conștiințe iluminate și căutăm adevărul ca pe o comoară ascunsă.FD 159.8

Caracterul și comportamentul unui creștin se află într-un contrast marcant cu cel al oamenilor lumești. Creștinul nu poate găsi plăcere în amuzamentele și în diversele ocazii de veselie ale lumii. Sentimentele lui sunt atrase spre lucruri mai înalte și mai sfinte. Creștinii vor dovedi că sunt prieteni ai lui Dumnezeu prin ascultarea de El. (…)FD 160.1

Rugăciunile noastre pentru a fi făcuți după chipul lui Hristos ar putea să nu primească răspuns exact așa cum dorim. Este posibil să fim puși la încercare, deoarece El consideră că este cel mai bine să ne treacă printr-un important proces de disciplinare înainte de a fi pregătiți să primim binecuvântarea pe care o dorim nespus. Nu ar trebui să ne descurajăm și să facem loc îndoielii, crezând că Dumnezeu nu ia seama la rugăciunile noastre. Trebuie să ne bazăm cu mai multă siguranță pe Hristos și să încredințăm cazul nostru lui Dumnezeu, pentru ca El să răspundă la rugăciunile noastre așa cum știe El. Dumnezeu nu a făgăduit că va revărsa binecuvântările Sale pe căile pe care le-am trasat noi. El este prea înțelept ca să greșească și prea interesat de binele nostru ca să ne îngăduie să alegem singuri.FD 160.2

Planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna cele mai bune, deși este posibil ca noi să nu le discernem întotdeauna. Desăvârșirea caracterului creștin poate fi obținută numai prin efort, lupte și renunțare la sine. Noi nu ne bazăm întotdeauna pe acest fapt și nu ne gândim la procesul de curățire dureros și adesea îndelungat care este necesar pentru ca noi să fim făcuți după chipul lui Hristos. Adesea, Dumnezeu răspunde la rugăciunile noastre în modul în care ne așteptăm cel mai puțin. El ne aduce în situații care sunt cât se poate de dificile pentru a scoate la iveală ce este în inima noastră. Pentru a promova dezvoltarea calităților creștine, El ne va pune în circumstanțe care vor cere un efort de a ne păstra credința, punând-o la lucru.FD 160.3

Dragă soră, să ne aducem aminte fără încetare cât de inestimabil de prețioase sunt darurile lui Dumnezeu — darurile Duhului Său — și atunci nu ne vom da înapoi de la procesul de punere la încercare, oricât de dureros și de umilitor ar fi pentru noi. Cât de ușoară ar fi calea spre cer dacă nu ar fi nicio renunțare la sine și nicio cruce! [232] Cât de repede ar alerga cei lumești pe calea aceasta și cât de mulți ipocriți ar merge pe ea! Mulțumim lui Dumnezeu pentru cruce, pentru renunțarea la sine. Batjocura și rușinea pe care Mântuitorul le-a suportat pentru noi nu sunt în niciun fel prea umilitoare pentru aceia care sunt mântuiți prin răscumpărarea făcută cu sângele Său. Cerul va fi într-adevăr prea ieftin.FD 160.4

Dragă soră, noi trebuie să fim răbdători și să alegem suferința, care este o parte a religiei. S-ar putea ca scumpa ta fiică să nu înțeleagă taina evlaviei și ar putea să creadă că ești încăpățânată și nesăbuită, că ești ciudată și altfel decât toată lumea. Dar nu te descuraja. Dacă ești credincioasă față de datorie, Dumnezeu poate să miște inima fiicei tale, făcând-o să vadă farmecul inegalabil al iubirii Mântuitorului. Pentru cei necredincioși, care își găsesc fericirea în lucrurile din lume, în plăcerile și în atracțiile ei frivole, păzitorii conștiincioși ai Sabatului Domnului vor părea niște oameni ciudați și neobișnuiți. Ei ar putea să se întrebe de ce marii oameni, pastori, doctori și cei învățați nu înțeleg aceste lucruri, dacă ele sunt cu adevărat adevărate. Din cauza crucii! Popularitatea și atracțiile lumești sunt pentru ei niște considerente prea mari pentru a renunța la ele. Mintea lor este întunecată de dumnezeul lumii acesteia. (…)FD 160.5

Noi Îl putem avea pe Hristos alături în timp ce suntem angajați în preocupările zilnice. Oriunde ne aflăm, în orice ocupație suntem angajați, noi putem fi într-adevăr înălțați, pentru că suntem uniți cu Hristos. Noi ne putem ocupa de îndatoririle noastre zilnice, fiind înnobilați și sfințiți prin asigurarea iubirii lui Dumnezeu. Când este îndeplinită după principii, ocupația cea mai umilă este învestită cu demnitate. Conștiența faptului că suntem cu adevărat slujitori ai lui Hristos va conferi un caracter mai înalt datoriilor noastre zilnice, făcându-ne să fim mereu voioși, răbdători și amabili. Domnul Hristos a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta” (Ioan 16:12). (…)FD 160.6

Draga mea soră, dacă cei din jur vor vedea că ești fermă în respectarea principiilor, neînfricată în îndeplinirea îndatoririlor, zeloasă în a căuta să Îl exemplifici pe Hristos în munca ta de zi cu zi, și totuși smerită, blândă și amabilă, răbdătoare și iertătoare, gata să suferi și să ierți jignirile, vei fi o epistolă vie, cunoscută și citită de toți oamenii. Prietenii tăi care își conformează caracterul cu lumea nu rămân în Hristos, oricât de înaltă ar fi mărturisirea lor de credință. Ei nu înțeleg valoarea și caracterul prețios al iubirii lui Hristos. Ei nu pot să aibă o înțelegere corectă a marelui sacrificiu făcut de Căpetenia mântuirii noastre pentru a-i salva din nenorocirea lor fără speranță. [233] Ei nu pot să înțeleagă jertfa infinită adusă pentru ei și, prin urmare, nu sunt dispuși să facă niciun sacrificiu. (…) FD 161.1

Domnul Hristos ne-a răscumpărat cu un preț mare, și totuși El va recompensa serviciile pe care I le aducem. Poate că ne simțim triști și plângem din cauza serviciilor prea sărace pe care I le aducem Aceluia care ne-a dat dovezi atât de nemăsurate ale preocupării și ale iubirii Sale față de noi. Totuși recompensa nu va fi direct proporțională cu cantitatea muncii noastre, ci cu motivația și dragostea care au determinat îndeplinirea lucrării. FD 161.2

Recompensa va fi acordată prin har. Mila Sa îmbelșugată va fi manifestată nu pentru că noi am făcut o lucrare valoroasă, ci pe baza iubirii Sale nemăsurate. Domnul Hristos îi va spune lucrătorului sincer și credincios: „Bine, rob bun și credincios, intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25:23). Chiar acum, îngerii iau seama la faptele noastre iubitoare și neprihănite și noi nu vom fi uitați nici în viața aceasta. În păzirea poruncilor Sale se află o mare răsplătire. „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire” (Psalmii 119:165). Domnul Hristos nu le încredințează slujitorilor Săi o lucrare mai mare decât puterea pe care le-o dă pentru a o îndeplini. El nu îi va părăsi în vreme de necaz. Când inima și puterile trupului scad, El va fi tăria inimii lor și partea lor pentru veșnicie. FD 161.3

Cei păcătoși vorbesc despre distracțiile lumii și despre plăcerile păcatului, dar, când ajung față în față cu moartea, ei nu spun niciun cuvânt de laudă cu privire la frumusețea vieții de păcat pe care au trăit-o. Un viitor îngrozitor și întunecat se află în fața lor și ce eliberare ar simți atunci de greutatea care apasă sufletul lor împovărat dacă ar putea să știe că numele lor sunt scrise în cer! Dar creștinul poate să spună în orice situație: „Calea sfințeniei este bună.”FD 161.4

Oricât de dificilă ar fi poziția în care se află, el poate să spună: „Domnul este bun. «Căci este bun, căci îndurarea Lui ține în veci!»” Fii plină de curaj, sora mea! Încrede-te cu totul în Dumnezeu! El te va susține și te va mângâia în toate încercările pe care le suporți pentru Numele Său. (…) Bun este Domnul și vrednic de laudă. — Letter 9, 1873FD 161.5