Hulda, profetesa

2 Împărați 22

Încă din tinerețe, Iosia se străduise să profite de poziția lui ca împărat, pentru a înălța principiile Legii sfinte a lui Dumnezeu. Acum, în timp ce Șafan, cărturarul, îi citea din Cartea Legii, împăratul a înțeles că în cartea aceasta se afla o comoară a cunoașterii, un aliat puternic în lucrarea de reformă pe care dorea atât de mult să o vadă îndeplinită în țară. El s-a hotărât să trăiască în lumina sfaturilor ei și să facă tot ce-i stătea în putere pentru a familiariza poporul cu învățăturile ei și pentru a-l conduce, dacă era cu putință, să cultive respectul și dragostea față de legea cerului.FD 44.1

Oare era cu putință să aducă reforma necesară? Israel aproape că atinsese limita răbdării divine. În curând, Dumnezeu urma să-i pedepsească pe aceia care aduseseră dezonoare numelui Său. Mânia Domnului fusese deja stârnită împotriva poporului. Copleșit de întristare și de groază, Iosia și-a sfâșiat hainele și s-a închinat înaintea lui Dumnezeu în agonie, cerând iertare pentru păcatele unei națiuni nepocăite.FD 44.2

În vremea aceea, profetesa Hulda locuia în Ierusalim, aproape de templu. Gândurile împăratului, pline de presimțiri apăsătoare, s-au îndreptat spre ea, iar el s-a hotărât să Îl întrebe pe Domnul prin acest mesager ales pentru a afla, dacă era cu putință, prin ce mijloace aflate la dispoziția lui ar fi putut să-l salveze pe Iuda, poporul care greșise atât de mult și care era în pragul ruinei.FD 44.3

Gravitatea situației și respectul pe care îl avea față de profetesă l-au determinat să aleagă oamenii cei mai importanți din împărăție pentru a-i trimite la ea ca soli. „Duceți-vă”, le-a poruncit el, „și întrebați pe Domnul pentru mine, pentru popor și pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărții acesteia care s-a găsit, căci mare este mânia Domnului care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinții noștri n-au ascultat de cuvintele cărții acesteia și n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea”. (2 Împărați 22, 13.)FD 44.4

Prin Hulda, Domnul i-a trimis lui Iosia mesajul că ruina Ierusalimului nu putea fi evitată. Chiar dacă s-ar fi umilit înaintea lui Dumnezeu, poporul tot nu ar fi putut să scape de pedeapsă. Simțurile locuitorilor cetății fuseseră amorțite atât de multă vreme prin săvârșirea răului, încât, dacă pedeapsa nu ar fi venit asupra lor, ei s-ar fi întors curând la același comportament păcătos. „Spuneți omului care v-a trimis la mine”, a declarat profetesa, „Așa vorbește Domnul: «Iată, voi trimite nenorociri asupra locului acestuia și asupra locuitorilor lui, după toate cuvintele cărții pe care a citit-o împăratul lui Iuda. Pentru că M-au părăsit și au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrărilor mâinilor lor, mânia Mea s-a aprins împotriva locului acestuia și nu se va stinge»”. (Versetele 15-17.)FD 44.5

Pentru că împăratul își umilise inima înaintea Sa, Dumnezeu urma să recunoască promptitudinea cu care el a căutat iertarea și mila Sa. Lui Iosia i-a fost trimisă solia: „Pentru că ți s-a mișcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă și de blestem, și pentru că ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea Mea și Eu am auzit, zice Domnul, de aceea, iată, te voi adăuga la părinții tăi, vei fi adăugat în pace în mormântul tău și nu-ți vor vedea ochii toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuia”. (Versetele 19 și 20.) — The Review and Herald, July 29, 1915.FD 45.1