Capitolul 1 - Importanța organizării

„Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.” (1 Corinteni 12:4-7)PC 2.1

„Voi sunteți trupul lui Hristos și fiecare, în parte, mădularele lui. Și Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învățători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor și vorbirii în felurite limbi.” (1 Corinteni 12:27,28)PC 2.2

Scopul divin. — Pe măsură ce numărul nostru a crescut, a fost evident faptul că fără o formă de organizare ar fi existat o mare încurcătură, iar lucrarea nu ar fi putut progresa cu succes. Pentru a asigura întreținerea pastorilor, pentru înaintarea lucrării în noi câmpuri, pentru protejarea atât a bisericii, cât și a pastorilor de membrii nevrednici, pentru deținerea legală a proprietăților bisericești, pentru publicarea adevărului prin intermediul presei și pentru multe alte scopuri, organizația era indispensabilă. — Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 26.PC 2.3

Lucrarea Domnului cere ordine. — Domnul nu este mulțumit de actuala lipsă de ordine și precizie arătată de cei ce administrează acțiuni legate de lucrarea Sa. Chiar și în adunările administrative ale Conferinței s-ar putea economisi mult timp și ar putea fi evitate multe greșeli printr-o atenție și o punctualitate mai mari. Tot ce are vreo legătură cu lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie făcut într-o manieră cât mai aproape de desăvârșire, atât cât pot face mințile și mâinile omenești. — Slujitorii Evangheliei, p. 460.PC 2.4

Când este în sesiune, Conferința Generală reprezintă cea mai înaltă autoritate. — Am fost instruită adesea de Domnul că judecata niciunui om n-ar trebui să fie supusă judecății vreunui alt om. Niciodată n-ar trebui ca mintea unui om sau mintea câtorva oameni să fie socotită ca suficientă în înțelepciune și putere pentru a controla lucrarea și a spune ce planuri să fie urmate. Dar când, în cadrul unei sesiuni a Conferinței Generale, este exercitată judecata fraților veniți din întregul câmp, independența personală și judecata personală nu trebuie să fie menținute cu încăpățânare, ci supuse. Niciodată un lucrător nu ar trebui ca să considere ca o virtute păstrarea dârză a poziției sale de independență, în mod contrar deciziei organizației generale. (...) Dumnezeu a rânduit ca, atunci când sunt adunați în Sesiunea Conferinței Generale, reprezentanții bisericii Sale din toate părțile pământului să aibă autoritate. Greșeala pe care unii sunt în primejdie să o facă este aceea de a da minții și judecății unui singur om, sau a unui mic grup de oameni, deplina măsură a autorității și influenței pe care Dumnezeu a investit-o în biserica Sa, în judecata și vocea Conferinței Generale, întrunită pentru a plănui prosperitatea și înaintarea lucrării Sale. — Mărturii, vol. 9, p. 260, 261.PC 2.5

Responsabilitate solemnă. — Solemne sunt răspunderile puse asupra acelora care sunt chemați să acționeze în posturi de conducători în biserica lui Dumnezeu de pe pământ din zilele noastre. — Faptele apostolilor, p. 92.PC 2.6

Așteptări proporționale cu influența. — Cerul veghează pentru a vedea cum își îndeplinesc lucrarea de administratori cei ce ocupă poziții de influență. Mărimea așteptărilor din partea lor ca ispravnici este proporțională cu influența lor. — Slujitorii Evangheliei, p. 495.PC 3.1

Responsabilitatea conducerii nu este o joacă de copii. — Poziția pe care o ocupă soțul meu nu este una de invidiat. Aceasta cere cea mai mare atenție, grijă și trudă a minții. Cere exercitarea unei judecăți și a unei înțelepciuni sănătoase. Cere negare de sine, o inimă deschisă și o voință puternică pentru a duce lucrurile mai departe. În această poziție importantă, Dumnezeu are nevoie de un bărbat care să fie curajos, să-și asume riscuri, să acționeze ferm de partea binelui, indiferent de consecințe, să lupte împotriva obstacolelor fără să se clatine, chiar dacă viața i-ar fi în joc. — Mărturii, vol. 1, p. 320.PC 3.2