Înfățișarea pastorului

Înfățișarea voastră e importantă, fie la amvon, fie în afara lui. — Lucrarea în care ne-am angajat este o lucrare solemnă și de mare răspundere. Cei care împart oamenilor Cuvântul și învățătura ar trebui să fie ei înșiși modele de fapte bune. Ar trebui să fie exemple de sfințenie, curățenie și ordine. Înfățișarea slujitorului lui Dumnezeu, atât la amvon, cât și în afara lui, ar trebui să fie aceea a unui adevărat predicator. El poate realiza mult mai mult prin exemplul său evlavios decât prin simplul fapt că predică de la pupitru, în timp ce influența sa în afara amvonului nu e demnă de a fi copiată. Cei care lucrează pentru cauza aceasta duc lumii adevărul cel mai înălțător care le-a fost încredințat vreodată oamenilor muritori. — 1T 446.LP 33.3

Hainele voastre le predică celor pe care îi păstoriți. — Grija cu privire la îmbrăcăminte este un subiect important. Pastorii care cred adevărul prezent au arătat că au lipsuri la acest capitol. Hainele unora sunt chiar neîngrijite. Nu numai că le lipsește bunul-gust când vine vorba de asortarea hainelor, astfel încât acestea să vină bine pe ei și să aibă culoarea adecvată pentru un pastor al lui Hristos, dar înfățișarea unora este de-a dreptul neglijentă. Unii pastori, atunci când se prezintă în fața publicului, poartă o vestă de culoare deschisă, în timp ce pantalonii sunt închiși la culoare, sau o vestă de culoare închisă și pantaloni de culoare deschisă, combinate fără pic de bun-gust. Aceste detalii rostesc o predică în fața oamenilor. Pastorul fie le oferă un exemplu de ordine, curățenie și bun-gust în ce privește înfățișarea exterioară, fie îi învață lecțiile neglijenței și ale lipsei de bun-gust, lecții pe care oamenii sunt în pericolul de a le pune în practică. — 2T 610.LP 33.4

Pastorii care își neglijează vestimentația îi ofensează pe cei cu gusturi rafinate. — Un pastor care are o înfățișare neglijentă îi ofensează adeseori pe oamenii rafinați și cu bun-gust. Cei care sunt deficitari la acest capitol ar trebui să își remedieze defectele și să fie mai precauți. La sfârșit, pierderea unor suflete va fi direct legată de lipsa de îngrijire a pastorului. Prima impresie i-a afectat negativ pe oameni, pentru că nu au putut în niciun fel să facă legătura dintre aspectul său și adevărurile pe care le prezenta. Hainele i-au fost inamici, iar impresia pe care a lăsat-o a fost că cei pe care îi reprezintă sunt un grup de oameni neglijenți, cărora nu le păsa deloc de modul în care se îmbracă, așa că ascultătorii nu au dorit să aibă nimic de-a face cu astfel de oameni. — 3SM 251.LP 33.5

Vestimentația necorespunzătoare poate să vă distrugă influența. — Unii dintre cei angajați în această lucrare sacră își pun în așa fel hainele pe ei, încât, cel puțin într-o anumită măsură, acestea le distrug influența și le zădărnicesc eforturile. Există o lipsă evidentă de bun-gust în privința alegerii și asortării culorilor. Ce impresie lasă o asemenea vestimentație? Impresia că lucrarea în care sunt angajați nu e considerată mai sacră sau mai înaltă decât munca de rând, cum ar fi aratul câmpului. Prin exemplul său, pastorul coboară lucrurile sfinte la același nivel cu lucrurile obișnuite. Influența unor astfel de predicatori nu Îi este pe plac lui Dumnezeu. — 3SM 251.LP 34.1

Neglijarea corpului nu este acea smerenie cu iz ceresc. — Însă această umilință voluntară, această închinare voită și neglijare a trupului [vezi Coloseni 2:23], nu este acea smerenie cu iz ceresc. Smerenia aceea va face ca, în înfățișare, acțiuni și îmbrăcăminte, toți cei care predică adevărul sfânt al lui Dumnezeu să arate bine, astfel încât orice detaliu să recomande religia noastră sfântă. Chiar și îmbrăcămintea le va vorbi puternic despre adevăr celor necredincioși. Ea va fi o predică în sine. — 3SM 251.LP 34.2

Cultivați amabilitatea și o demnitate tăcută. — Pastorul trebuie să își aducă aminte că impresiile pozitive sau negative asupra ascultătorilor lui le creează prin comportamentul său de la amvon, prin atitudinea sa, prin felul său de a vorbi și prin îmbrăcămintea sa. El ar trebui să cultive amabilitatea și manierele elegante și să se comporte cu o demnitate tăcută, demnă de chemarea sa înaltă. Conduita lui ar trebui să fie caracterizată de un amestec de solemnitate, blândețe și o anumită autoritate religioasă. Asprimea și grosolănia nu trebuie tolerate în aspectele obișnuite ale vieții și cu atât mai puțin în lucrarea unui pastor. Atitudinea acestuia ar trebui să se armonizeze cu adevărurile sacre pe care le proclamă. Cuvintele lui ar trebui să fie serioase și bine alese din toate punctele de vedere. — GW 172.LP 34.3