Rugăciunea publică
Rugăciunea mișcă brațul lui Dumnezeu. — Rugăciunea mișcă brațul Celui Atotputernic. Cel ce pune toate stelele în ordine pe cer, Cel ce stăpânește valurile marelui adânc — același Creator infinit va acționa în favoarea copiilor Săi dacă ei, prin credință, Îl vor chema. El va ține în frâu toate forțele întunericului până când avertizarea va fi trimisă lumii și toți cei ce vor lua seama la ea vor fi pregătiți pentru revenirea Sa. — RH, 14 decembrie 1905.LP 102.4
Rugăciunea publică ar trebui să încorporeze principiile incluse în Rugăciunea Domnească. — Isus i-a învățat pe ucenicii Săi că numai acea rugăciune care iese de pe buze curate, născută din nevoile efective ale sufletului, este autentică și va aduce binecuvântarea cerului asupra celui ce o rostește. El le-a dat ucenicilor o rugăciune scurtă și cuprinzătoare. Această rugăciune este fără pereche datorită frumoasei sale simplități. Este o rugăciune perfectă pentru a fi rostită în public sau în taină; este impunătoare și înaltă, și totuși atât de simplă, încât și un copil mic o poate înțelege. Copiii lui Dumnezeu au repetat-o secole la rând, și totuși este la fel de strălucitoare. Ca o piatră prețioasă, continuă să fie iubită și apreciată. Această rugăciune este o creație minunată. Nimeni nu se va ruga în van dacă în rugăciunile sale sunt încorporate principiile pe care le conține ea. Rugăciunile noastre în public ar trebui să fie scurte și să exprime numai nevoile reale ale sufletului, cerând în simplitate și în credință exact lucrurile de care avem nevoie. Rugăciunea care vine dintr-o inimă smerită și zdrobită este respirația vitală a sufletului care flămânzește după neprihănire. — ST, 3 decembrie 1896.LP 102.5
Prezența Duhului Sfânt în viață are ca rezultat rugăciuni puternice în public. — Îi îndemn pe frații mei pastori să-și îmbunătățească maniera de a se ruga. Puteți și trebuie să faceți acest lucru. Trebuie să vă spun: cu cât veți scurta rugăciunile insipide, cu atât mai bine va fi pentru comunitate. În general se întâmplă în felul următor: cu cât există mai puțin din vitalitatea cerului într-o rugăciune, cu atât aceasta este mai lungă. Nu vă rugați lung înaintea comunității decât dacă știți că Dumnezeu conduce acea rugăciune. Rugăciunile publice trebuie să fie scurte și pline de râvnă. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit; dar rugăciunea rostită încet, monoton și într-o manieră searbădă nu este primită de Dumnezeu. Vocea rugăciunii trebuie să se înalțe spre Dumnezeu din inimi împovărate de simțământul nevoii lor. Să aibă loc o redeșteptare de la Duhul Sfânt, pentru ca rugăciunile voastre să fie umplute cu puterea cerului. — RH, 14 ianuarie 1902.LP 102.6
Rugăciunile publice trebuie să fie rostite lent, clar și suficient de tare, încât toți să le poată auzi și să spună într-un glas: „Amin!”. — Atunci când te rogi în adunare, adu-ți aminte că te adresezi lui Dumnezeu și că El dorește să vorbești în așa fel, încât toți cei prezenți să te poată auzi și să-și poată uni cererile cu a ta. O rugăciune rostită atât de grăbit, încât cuvintele se amestecă între ele nu-I aduce nicio onoare lui Dumnezeu și nu le face niciun bine ascultătorilor. Predicatorii și toți cei care se roagă în public trebuie să învețe să se roage în așa fel, încât Dumnezeu să fie glorificat, iar ascultătorii, binecuvântați. Să vorbească lent, clar și suficient de puternic, încât să fie auziți de toți, pentru ca oamenii să se unească într-un glas spunând: „Amin!”. — 6T 383.LP 102.7
În rugăciunile publice ar trebui să fie folosit un limbaj simplu. — Limbajul pretențios nu este potrivit în rugăciune, indiferent dacă aceasta se face la amvon, în cercul familiei sau în taină. În special atunci când faceți o rugăciune în public, ar trebui să folosiți un limbaj simplu, pentru ca ceilalți să înțeleagă ce spuneți și să se poată uni cu cererea voastră. — ST, 18 noiembrie 1903.LP 103.1
În mod obișnuit, ar trebui să ne plecăm pe genunchi atunci când ne rugăm. — Atât în cadrul închinării publice, cât și în particular, este de datoria noastră să ne plecăm pe genunchi înaintea lui Dumnezeu atunci când Îi prezentăm cererile noastre. Isus, exemplul nostru, „a îngenuncheat și a început să Se roage” [Luca 22:41]. Și despre ucenicii Săi se spune că au îngenuncheat și s-au rugat [Faptele apostolilor 9:40]. Ștefan „a îngenuncheat” [Faptele apostolilor 7:60]. Pavel spunea: „Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos” [Efeseni 3:14]. Atunci când a mărturisit înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel, Ezra a îngenuncheat. Daniel „de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui” [Daniel 6:10]. Iar invitația psalmistului este: „Veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” [Psalmii 95:6]. — RH, 30 noiembrie 1905.LP 103.2