CAPITOLUL 34 - Cununia religioasă

Îngerii au participat la prima ceremonie de nuntă. — Am citit de multe ori afirmația: „Căsătoria e ca o loterie”. Unii se comportă de parcă ar crede această afirmație, iar căsnicia lor e o dovadă că pentru ei chiar așa este. Dar adevărata căsătorie nu este o loterie. Căsătoria a fost instituită în Eden. După crearea lui Adam, Domnul a spus „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” [Geneza 2:18]. Când Domnul i-a prezentat-o pe Eva, îngerii au fost martori la ceremonie. Însă puține cupluri sunt unite pe deplin atunci când se oficiază căsătoria. Formula rostită asupra celor care se unesc în legământul căsătoriei nu îi face una. Abia de aici încolo se va realiza contopirea celor doi parteneri care intră în acest legământ. Iar această unire poate fi una cu adevărat fericită dacă fiecare îi va oferi celuilalt o afecțiune adevărată, din inimă. — 10MR 184.LP 117.1

Isus a împărtășit pe deplin bucuria adevărată care se regăsește în ceremonia de nuntă. — Prin prezența Sa, Isus a onorat ceremonia de nuntă. Interesul activ pe care l-a manifestat cu această ocazie a arătat că El nu a venit ca să umbrească fericirea familiei sau a invitaților. Isus a împărtășit pe deplin bucuria adevărată a acelei ocazii. Prin prezența Sa, El S-a arătat de acord cu binecuvântata instituție a căsătoriei. Astfel, El a aprobat orice adunare curată, vrednică de iubit și vrednică de primit. — 10MR 206.LP 117.2

Isus Și-a început lucrarea la o nuntă pentru a-Și arăta dorința de a-i face pe oameni fericiți. — Isus nu Și-a început lucrarea săvârșind vreo faptă mare înaintea sinedriului de la Ierusalim. La o întâlnire de familie într-un sătuc galileean, El Și-a folosit puterea pentru a spori bucuria unui ospăț de nuntă. Astfel, Hristos Și-a arătat compasiunea față de oameni și dorința de a-i face fericiți. În pustia ispitirii, El băuse paharul durerii. De acolo, a venit pentru a le oferi oamenilor paharul binecuvântării, sfințind, prin binecuvântarea Sa, relațiile umane. — DA 144.LP 117.3

Sora White a participat la o nuntă chiar în casa ei. — Marți, cam pe la ora 11 dimineața, sufrageria noastră era pregătită pentru ceremonia de nuntă. Fratele Starr a oficiat slujba, totul desfășurându-se într-o atmosferă plăcută. Fratele Hickox a cerut ca sora White să se roage la încheierea ceremoniei. Domnul mi-a dat o libertate deosebită. Inima mi-a fost înmuiată și supusă de Duhul lui Dumnezeu. Cu ocazia aceasta, nu s-au auzit vorbe prostești sau glume ușuratice. Tot ce a avut legătură cu căsătoria a fost solemn și sfânt. Totul a avut un caracter înălțător, făcând o puternică impresie. — 10MR 196.LP 117.4

În remarcile făcute cu ocazia unei nunți, Ellen White a subliniat importanța unirii celor doi. — Iar acum îl iau de mână pe acest frate al nostru … și te iau de mână pe tine, soția lui, și vă îndemn ca, uniți, să duceți lucrarea lui Dumnezeu mai departe. Vă spun: „Faceți din Dumnezeu sfătuitorul vostru! Uniți-vă, uniți-vă unul cu celălalt!” — AH 102.LP 117.5

Ceremonia căsătoriei este un serviciu sfânt, nu o ocazie de râsete. — Întotdeauna mi s-a părut atât de nepotrivit să văd ceremonia de nuntă asociată cu râsetele, veselia și extravaganța. Nu ar trebui să fie așa. Este un serviciu instituit de Dumnezeu, care ar trebui să fie privit cu cea mai mare solemnitate. Când aici, jos, se formează o relație de familie, aceasta trebuie să exemplifice relațiile de familie din ceruri. Slava lui Dumnezeu trebuie să fie pusă întotdeauna pe primul loc. — AH 101.LP 117.6

Nunțile nu ar trebui să fie caracterizate de paradă și extravaganță. — Ceremoniile de căsătorie sunt transformate în ocazii de paradă, extravaganță și îngăduință de sine. Dar, dacă cei doi parteneri cad de acord în ce privește convingerile și practicile religioase și dacă există armonie în această privință, iar căsătoria se desfășoară fără etalare ostentativă și extravagantă, atunci această ceremonie ar trebui să fie pe placul lui Dumnezeu. — AH 100.LP 117.7