Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii pentru tineret

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    27 - VICTORIA DOBÂNDITĂ

    Noi avem doar o mică idee despre puterea care ne-ar putea aparține, dacă am fi conectați la sursa veșnică a puterii depline. Continuăm mereu și mereu să păcătuim și credem că așa trebuie să fie întotdeauna. Ne agățăm de infirmitățile noastre de parcă ar fi ceva cu care să ne mândrim. Hristos ne spune că trebuie să ne săpăm fața în cremene, dacă vrem să biruim. El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn și, prin puterea pe care El ne-a dat-o, putem rezista lumii, cărnii și răului. Să nu vorbim de slăbiciunile și neputințele noastre, ci despre Hristos și puterea Sa. Când vorbim despre tăria lui Satana, dușmanul își consolidează puterea asupra noastră. Când vorbim despre puterea celui Atotputernic, dușmanul este respins. Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât Se apropie și El de noi…SPT 45.1

    Mulți dintre noi nu reușesc să-și dezvolte talentele. Facem câteva eforturi plăpânde de a sta de partea binelui și apoi ne întoarcem la vechea noastră viață de păcat. Dacă vom intra vreodată în Împărăția lui Dumnezeu, va trebui să intrăm cu niște caractere perfecte, fără pată, fără nici o zbârcitură și fără orice altă imperfecțiune. Satana lucrează cu un elan sporit, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul timpului. El își întinde cursele, fără a fi depistate de noi, ca să poată intra în stăpânirea minții noastre. El încearcă prin toate mijloacele să eclipseze gloria lui Dumnezeu din sufletele noastre. Rămâne ca noi să decidem dacă el va controla inima și mintea noastră sau dacă vom avea un loc pe Noul Pământ, împreună cu Avraam. [105]SPT 45.2

    Prin puterea lui Dumnezeu, combinată cu efortul uman, putem obține o victorie glorioasă. N-ar trebui să apreciem aceasta? Toate bogățiile cerului ne-au fost date de Isus. Dumnezeu nu dorește ca puterile răului să spună că ar fi putut face pentru noi mai mult decât a făcut. Lumile pe care El le-a creat, îngerii din ceruri vor putea depune mărturie că n-ar fi putut face nimic mai mult. Dumnezeu are resurse de putere despre care noi încă nu știm nimic și ne va aproviziona cu ele atunci când vom avea nevoie. Dar efortul nostru trebuie să se contopească cu cel divin. Intelectul nostru, simțurile noastre, toată puterea ființei noastre trebuie chemate pentru a fi exersate... Dacă ne vom ridica la vremea potrivită și ne vom închina ca niște oameni care-și așteaptă stăpânul, dacă ne vom lupta să biruim fiecare defect din caracterul nostru, Dumnezeu ne va da lumină, putere și ajutor ceresc. — YI, 4 ianuarie 1900SPT 45.3

    _______________SPT 45.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents