Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii pentru tineret

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Putere prin supunerea voinței

    Vei fi într-un pericol permanent până vei înțelege adevărata forță a voinței. Poți crede și promite toate lucrurile, dar promisiunile și credința ta [151] nu au valoare până când nu adaugi voința de partea credinței și a acțiunii. Dacă lupți lupta credinței cu toată puterea voinței, vei cuceri. Sentimentele, impresiile, emoțiile tale nu sunt demne de încredere, pentru că nu sunt sigure, în special datorită ideilor tale pervertite; conștiența promisiunilor încălcate și a legămintelor nerespectate îți slăbește încrederea în tine însuți și încrederea altora în tine.SPT 67.3

    Dar nu trebuie să disperi. Trebuie să fii hotărât să crezi, deși nimic nu ți se pare adevărat și real. Nu mai este nevoie să-ți spun că tu singur te-ai adus în această situație neconvenabilă. Trebuie să-ți recâștigi încrederea în Dumnezeu și în frații tăi. Depinde de tine să-ți supui voința voinței lui Isus Hristos și, de îndată ce faci aceasta, Dumnezeu va prelua controlul și va lucra în tine și voința, și înfăptuirea după buna Sa plăcere. Întreaga ta natură va fi adusă sub controlul Spiritului lui Hristos și până și gândurile tale vor fi aduse în subordonare față de El.SPT 67.4

    Nu-ți poți controla impulsurile așa cum ai dori, dar îți poți controla voința și poți face o schimbare totală în viața ta. Prin predarea voinței tale lui Hristos, viața ta va fi ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și aliată cu puterea ce este deasupra tuturor puterilor. Vei avea tărie de la Dumnezeu, care te va lega cu repeziciune de puterea Sa și astfel o lumină nouă, chiar lumina credinței vii, va străluci asupra ta. Dar voința ta trebuie să colaboreze cu voința lui Dumnezeu, nu cu voința prietenilor prin care Satana lucrează mereu să te înșele și să te distrugă. [152]SPT 67.5

    Nu vrei ca, fără întârziere, să te așezi într-o dreaptă legătură cu Dumnezeu? Nu vrei să spui: „Îmi voi preda voința lui Isus și o voi face chiar acum” și, din acest moment, să fii în întregime de partea lui Dumnezeu? Nu mai da atenție obiceiurilor, puterii apetitului și pasiunii. Nu-i da lui Satana nici o șansă să spună: „Ești un ipocrit nenorocit”. Închide ușa, astfel încât Satana să nu te poată acuza și descuraja. Spune: „Cred, da, cred că Dumnezeu este ajutorul meu” și vei descoperi că ești biruitor în Domnul. Prin păstrarea fermă a voinței de partea lui Dumnezeu, fiecare emoție va fi supusă voinței lui Isus. Atunci vei descoperi că ai picioarele pe o stâncă solidă. Aceasta va cere adesea fiecare fărâmă a puterii voinței pe care o ai, dar Dumnezeu este Acela care lucrează pentru tine și vei ieși din acest proces de modelare un vas de onoare.SPT 67.6

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents