Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii pentru tineret

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Echilibrați de principii corecte

    Nu este adevărat că întotdeauna tinerii sclipitori au succese mărețe. Cât de adesea oameni talentați și educați au fost plasați în poziții de încredere și n-au avut succes. Strălucirea lor avea aparența aurului, dar, când a fost încercat, s-a dovedit a fi doar tinichea și zgură. Prin lipsă de credincioșie, ei au contribuit la propria cădere. Nu au fost harnici și perseverenți și nu s-au îndreptat spre esența lucrurilor. Nu au fost dispuși să înceapă de la baza scării și, cu răbdare și trudă, să urce treaptă după treaptă, până vor ajunge în vârf. Ei au umblat după bunul lor plac. Nu au depins de înțelepciunea pe care numai Dumnezeu o poate da. Eșecul lor nu s-a datorat faptului că nu au avut nici o șansă, ci pentru că nu au fost echilibrați. Ei nu au simțit că avantajele educației erau valoroase pentru ei, astfel că nu au avansat așa cum ar fi putut în cunoașterea religiei și a științei. Mintea și caracterul lor nu au fost echilibrate de înaltele principii ale binelui. — FE 193 [187] SPT 86.7

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents