27 - CARACTERUL LEGII LUI DUMNEZEU^{38Articolul acesta a apărut în Signs of the Times, 15 aprilie 1886.}

David spune: „Legea Domnului este desăvârșită” (Psalmi 19,7). „De multă vreme știu din învățăturile Tale, că le-ai așezat pentru totdeauna” (Psalmi 119,152). Iar apostolul Pavel mărturisește: „Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7,12).SAa 104.1

În calitate de Conducător Suprem al universului, Dumnezeu a rânduit legi nu numai pentru guvernarea tuturor făpturilor vii, ci și pentru toate lucrările naturii. Totul, fie mare, fie mic, cu viață sau fără viață, se află sub legi stabilite, care nu pot să fie desconsiderate. Nu există nicio excepție de la regula aceasta, pentru că nimic din ce a făcut mâna divină nu a fost uitat de mintea divină. Totuși, în ciuda faptului că tot ce se află în natură este guvernat de legea naturală, numai omul, ca făptură inteligentă, capabil de a înțelege cerințele Legii morale, este răspunzător față de ea. Numai omului, coroana creațiunii, Dumnezeu i-a dat o conștiință pentru a înțelege cerințele sfinte ale Legii divine și o inimă capabilă să iubească Legea ca fiind sfântă, dreaptă și bună, iar de la om se cere o ascultare promptă și deplină. Totuși Dumnezeu nu îl constrânge să asculte. Omul este lăsat să fie un agent moral liber.SAa 104.2

Doar puțini înțeleg subiectul responsabilității personale a omului, [217] și totuși este un subiect de cea mai mare importanță. Noi putem fie să ascultăm și să trăim, fie să călcăm Legea lui Dumnezeu, să sfidăm autoritatea Sa și să primim pedeapsa corespunzătoare. Ca urmare, în mintea fiecărui om se pune cu insistență întrebarea: Să ascult vocea din cer, Cele Zece Porunci rostite pe Sinai, sau să merg împreună cu mulțimea care calcă în picioare acea Lege de foc? Pentru aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu, păzirea poruncilor Sale și săvârșirea lucrurilor care sunt plăcute în ochii Săi va fi plăcerea cea mai mare. Totuși, inima firească urăște Legea lui Dumnezeu și luptă împotriva cerințelor ei sfinte. Oamenii își închid sufletul față de lumina divină, refuzând să umble în ea, atunci când strălucește asupra lor. Ei sacrifică favoarea lui Dumnezeu, curăția inimii și speranța de a ajunge în cer, pentru satisfacerea egoistă sau pentru câștigul lumesc.SAa 104.3

Psalmistul spune: „Legea Domnului este desăvârșită” (Psalmii 19,7). Cât de minunată este Legea lui Iehova în simplitatea ei, în desăvârșirea și caracterul ei cuprinzător! Ea este atât de scurtă, încât putem să memorăm cu ușurință fiecare poruncă, și totuși atât de vastă, încât să exprime întreaga voință a lui Dumnezeu și să cuprindă în sfera de cunoștință nu numai faptele, ceea ce se vede în exterior, ci și gândurile, intențiile, dorințele și emoțiile inimii. Legile omenești nu pot să facă lucrul acesta. Ele pot să se ocupe numai de faptele care se văd. Un om poate să fie nelegiuit, și totuși să își ascundă greșelile de ochii omenești. Poate să fie un infractor — un hoț, un criminal, un om care comite adulter — dar, atâta vreme cât nu este descoperit, legea nu poate să-l condamne ca fiind vinovat. Legea lui Dumnezeu ia în considerare și gelozia, invidia, ura, răutatea, răzbunarea, pofta și ambiția care clocotesc în suflet, dar nu își găsesc exprimarea în fapte, din cauză că lipsește, nu voința, ci ocazia favorabilă. Omul va trebui să dea socoteală pentru emoțiile acestea păcătoase în ziua când „Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12,14).SAa 104.4