Neprihănirea găsită în Hristos

Așadar, veniți, căutați și găsiți. Rezervorul de putere este deschis, este plin și vi se oferă fără plată. Veniți cu o inimă smerită, fără să vă gândiți că trebuie să faceți vreo faptă bună pentru a merita favoarea lui Dumnezeu sau că trebuie să vă faceți mai buni înainte de a putea să veniți la Hristos. Voi nu aveți putere să faceți binele și nu puteți să vă îmbunătățiți situația. Despărțiți de Hristos, nu avem niciun merit și nicio neprihănire. Păcătoșenia noastră, slăbiciunea și nedesăvârșirea noastră fac să ne fie imposibil să stăm înaintea lui Dumnezeu, dacă nu suntem îmbrăcați în neprihănirea desăvârșită a lui Hristos. Noi trebuie să fim găsiți în El, având nu o neprihănire proprie, ci neprihănirea care este în Hristos. Atunci, în Numele care este mai presus de orice nume, singurul Nume prin care oamenii pot să fie mântuiți, cereți împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, iartă-mi păcatul! Îmi pun mâinile în mâinile Tale pentru a primi ajutor și trebuie să îl am, altfel voi muri. Acum cred.” [334] Mântuitorul îi spune păcătosului care se pocăiește: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14,6) și „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6,37). „Eu sunt mântuirea ta!” (Psalmii 35,3)SAa 165.2

Când răspundeți la atracția exercitată de Domnul Hristos și treceți de partea Sa, voi manifestați o credință mântuitoare. A vorbi ocazional despre lucrurile religioase, a vă ruga pentru binecuvântările spirituale, fără să aveți o foame reală a sufletului și o credință vie, nu este de mult folos. Mulțimea curioasă care s-a adunat în jurul lui Isus nu a simțit nicio putere vitală când s-a atins de El. Dar sărmana femeie suferindă, care era bolnavă de doisprezece ani, a întins mâna în marea ei nevoie și a atins poala hainei Sale, simțind puterea vindecătoare. Atingerea ei a fost o atingere a credinței, iar Domnul Hristos a recunoscut această atingere. El a știut că o putere ieșise din El și, întorcându-Se spre mulțime, a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8,45). Surprinși de întrebarea aceasta, ucenicii au întrebat: „Învățătorule, noroadele Te împresoară…, și mai întrebi: «Cine s-a atins de Mine?»” „Dar Isus a răspuns: «S-a atins cineva de Mine, căci am simțit că a ieșit din Mine o putere». Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui și a spus în fața întregului norod din ce pricină se atinsese de El, și cum fusese vindecată numaidecât. Isus i-a zis: «Îndrăznește, fiică; credința ta te-a mântuit, du-te în pace»” (Luca 8,45-48). Credința care este de folos pentru a ne aduce într-o legătură vitală cu Domnul Hristos exprimă din partea noastră o alegere supremă, o încredere deplină și o consacrare totală. Credința aceasta lucrează din dragoste și curăță sufletul. În viața urmașului lui Hristos, ea realizează o ascultare adevărată de poruncile lui Dumnezeu, pentru că dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de oameni vor fi urmarea legăturii vitale cu Hristos. „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8,9).SAa 165.3

Domnul Isus spune: „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele” (Ioan 15,5). Oare putem să concepem o legătură mai strânsă decât este cea implicată de ilustrația aceasta? Fibrele mlădiței sunt identice fibrelor viței. Transmiterea vieții, a puterii și [335] a hranei de la viță la mlădițe este continuă și fără piedici. Rădăcinile își trimit seva nutritivă prin ramuri. Așa este relația credinciosului cu Hristos, dacă el rămâne în Hristos și își primește hrana de la El. Însă relația spirituală dintre Domnul Hristos și suflet poate să fie stabilită numai prin exercitarea unei credințe personale. „Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui!” (Evrei 11,6) deoarece credința este aceea care ne pune în legătură cu puterea Cerului și ne aduce tăria necesară pentru a ne confrunta cu puterile întunericului. „Ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5,4). Credința face sufletul să fie familiarizat cu existența și prezența lui Dumnezeu și, dacă unica noastră țintă este să trăim spre slava lui Dumnezeu, vom discerne tot mai bine frumusețea caracterului Său și excelența harului Său. Sufletul nostru ajunge să fie puternic din punct de vedere spiritual, pentru că respirăm atmosfera cerului și ne dăm seama că Dumnezeu este la dreapta noastră, așa încât să rămânem neclintiți. Noi ne ridicăm deasupra lumii, privindu-L pe Acela care este Cel dintâi dintre zecile de mii, Cel întru totul vrednic de iubit și, privind, suntem schimbați după chipul Său.SAa 165.4