RENUNȚAREA LA SINE A LUI DUMNEZEU
[342] Prin faptul că și-a dus până la sfârșit vrăjmășia împotriva lui Hristos, când acesta a atârnat pe crucea de pe Golgota, cu trupul rănit și inima frântă, Satana a pierdut complet simpatia universului. Atunci s-a văzut că Dumnezeu renunțase la Sine în persoana Fiului Său, dându-Se pe Sine pentru păcatele lumii, pentru că a iubit omenirea. Creatorul a fost descoperit în Fiul Dumnezeului celui infinit. Aici, întrebarea: „Poate Dumnezeu să renunțe la Sine?” a primit un răspuns pentru totdeauna. Hristos a fost Dumnezeu și, prin faptul că S-a umilit pentru a Se întrupa, a preluat natura omenească și a ajuns să fie ascultător până la moarte, trecând printr-un sacrificiu infinit.SAa 169.1
Domnul Hristos a îndurat orice sacrificiu pe care l-ar putea face o făptură omenească, fără a lua în considerare că Satana a depus toate eforturile pentru a-L ademeni cu ispitele lui, dar cu cât ispita a fost mai mare, cu atât sacrificiul a fost mai mare. Domnul Hristos a suferit în natura Sa umană, combinată cu natura divină, tot ce ar fi fost cu putință să ajungă să sufere omul în conflictul cu Satana. El a fost ascultător, fără păcat până la sfârșit și a murit pentru om, ca înlocuitor și garant, suportând tot ce vor suporta oamenii vreodată de la ispititorul înșelător, pentru ca omul să poată birui ca părtaș al naturii divine.SAa 169.2
În toți aceia care, asemenea lui Hristos, sunt dispuși să sacrifice totul, chiar și viața, pentru cauza adevărului, adevărul curat va sta împotriva ideilor false, cinstea și integritatea, împotriva vicleniei și a intrigii. Nu e ușor să te împotrivești dorințelor lui Satana. Aceasta cere o dependență fermă de natura divină de la început până la sfârșit, altfel nu se poate. În biruințele obținute prin moartea Sa pe crucea de pe Golgota, Domnul Hristos deschide o cale sigură pentru om și astfel face posibil ca omul să respecte Legea lui Dumnezeu prin Acela care este Calea, Adevărul și Viața. Nu există o altă cale.SAa 169.3
Neprihănirea lui Hristos îi va fi oferită ca un dar fără plată păcătosului, dacă el o va primi. Omul nu are nimic care să nu fie întinat și degradat de păcat, întru totul respingător pentru un Dumnezeu sfânt și curat. Omul se poate apropia de Dumnezeu numai în virtutea caracterului neprihănit al lui Isus Hristos.SAa 169.4
[343] Ca Mare-Preot aflat dincolo de perdeaua despărțitoare, Domnul Hristos a făcut ca Golgota să rămână nepieritoare, așa încât, deși trăiește pentru Dumnezeu, El moare continuu față de păcat și, astfel, dacă vreun om păcătuiește, are la Tatăl un apărător. Înconjurat de un nor de îngeri, El a înviat cu putere și cu o slavă nemaipomenită — natura divină combinată cu natura omenească. El a luat în stăpânire lumea pe care Satana a pretins că o stăpânește ca teritoriu care îi aparținea de drept și, prin lucrarea Sa minunată în care Și-a dat viața, El a readus întregul neam omenesc în situația de a beneficia de favoarea divină. (…)SAa 169.5
Nimeni să nu adopte poziția îngustă și limitată care susține că faptele omului pot să contribuie, oricât de puțin, la plătirea datoriei pentru nelegiuirea lui. Este o amăgire fatală. Dacă ați înțelege lucrul acesta, ar trebui să încetați să vă mai certați pentru ideile voastre preferate și să căutați ispășirea cu inima umilită. Subiectul acesta este înțeles atât de puțin, încât mii și mii de oameni care pretind a fi copii ai lui Dumnezeu sunt copiii celui rău, pentru că se bizuiesc pe faptele lor. Dumnezeu a cerut întotdeauna fapte bune, Legea, de asemenea, le cere, dar pentru că omul a intrat singur în starea de păcat, în care faptele lui bune sunt lipsite de valoare, numai neprihănirea lui Isus poate să fie de folos. Domnul Hristos poate să mântuiască în chip desăvârșit, pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi. Tot ce poate să facă omul în vederea propriei mântuiri este să accepte invitația Sa: „Cine vrea să ia apa vieții fără plată!” (Apocalipsa 22,17). Omul nu poate să săvârșească niciun păcat care să nu fi fost plătit pe Golgota. Prin urmare, în apelurile ei stăruitoare, crucea îi oferă celui păcătos o ispășire deplină.SAa 169.6