Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 3

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    SECȚIUNEA A VII-A - STANDARDELE CREȘTINE

    INTRODUCERE

    Creștinul trebuie să vegheze fără încetare asupra standardelor pe care le susține. Deoarece ne confruntăm cu vicisitudinile unei vieți trăite într-o lume ale cărei standarde sunt în declin, iar în biserică sunt membri care ar putea să se compare între ei, standardele noastre, pe care le-am păstrat cândva la înălțime, ar putea să scadă imperceptibil.SA3 126.1

    Dacă privim la soliile pe care Dumnezeu le-a trimis poporului Său din vechime și din vremurile noastre, vedem că El a considerat necesar să-i încurajeze de repetate ori pe cei din poporul Său să trăiască în armonie cu voința Sa. În timpul nostru, acest fapt este adevărat îndeosebi cu privire la respectarea Sabatului, la îmbrăcăminte și purtarea de bijuterii și cu privire la reforma sănătății. De la publicarea primelor două volume precedente din seria Solii alese, au fost găsite câteva materiale valoroase în manuscrisele și scrisorile de sfătuire ale lui Ellen White în domeniul acesta, care au fost publicate în Adventist Review, iar acum sunt publicate în volumul prezent. De asemenea, în cele patru capitole ale acestei secțiuni, au fost incluse câteva materiale din alte lucrări publicate.SA3 126.2

    Capitolul care prezintă grupul de materiale cu privire la „Atitudinea potrivită în rugăciune” pare a fi corespunzător, din cauză că unii au exagerat aplicațiile sfaturilor din Slujitorii Evangheliei, paginile 178, 179, și din Solii alese, cartea 2, paginile 311-316 (în ediția în limba română, p. 273-277), cerându-le adventiștilor de ziua a șaptea să îngenuncheze ca semn al respectului și al umilinței. Deși îndrumările cer ca aceia care se roagă să îngenuncheze întotdeauna, atât în rugăciunile publice, cât și în cele particulare, sfatul foarte precis și exemplul lui Ellen White indică faptul că îngenuncherea nu este cerută în fiecare situație în care inima și vocea sunt înălțate în rugăciune. Materialele prezentate sunt extrase dintr-o sursă lungă de scrieri de pe parcursul lucrării lui Ellen White.SA3 126.3

    Consiliul de Administrație al Fundației White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents