Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 3

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Oare plutim în derivă?

    O soră care petrecuse câteva săptămâni în instituțiile noastre de la Battle Creek a spus că s-a simțit foarte dezamăgită de lucrurile pe care le-a văzut și le-a auzit acolo. Ea crezuse că va găsi un popor cu mult mai avansat decât bisericile mai tinere, atât din punct de vedere al cunoștinței adevărului, cât și al experienței religioase. Ea a sperat să obțină aici multă învățătură pe care să o poată duce surorilor ei de credință dintr-un stat îndepărtat. Totuși a fost surprinsă și îndurerată de ușurătatea, de spiritul lumesc și de lipsa de evlavie pe care le-a întâlnit la fiecare pas.SA3 132.6

    Înainte de a primi adevărul, ea urmase moda lumii în îmbrăcăminte, purtase bijuterii scumpe și alte podoabe, dar, după ce s-a hotărât să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, a simțit că învățăturile lui îi cereau să renunțe la toate podoabele extravagante și inutile. Ea a fost învățată că adventiștii de ziua a șaptea nu poartă bijuterii, aur, argint sau pietre prețioase și că nu se conformează modei lumești în îmbrăcăminte.SA3 132.7

    Când a văzut printre cei ce pretindeau că împărtășesc credința o asemenea îndepărtare de simplitatea Bibliei, ea a fost încurcată. Oare nu aveau ei aceeași Biblie pe care o studiase ea și cu care se străduise să-și conformeze viața? Fusese experiența ei din trecut doar fanatism? Interpretase ea greșit cuvintele apostolului: „Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu”?SA3 132.8

    Dna D, o persoană care ocupa o poziție importantă în instituție, a vizitat-o într-o zi pe sora ______, în timp ce aceasta scotea din bagajul ei un lănțișor de aur, spunând că dorea să vândă bijuteria respectivă și să pună banii obținuți în vistieria Domnului. Dna D a spus: „De ce îl vinzi? Dacă ar fi al meu, eu l-aș purta.” Sora ______ a răspuns. „De ce? Pentru că atunci când am primit adevărul, am fost învățată că toate aceste lucruri trebuie să fie lăsate [247]deoparte. Cu siguranță, acestea sunt contrare învățăturilor Cuvântului lui Dumnezeu.” I-a citat ascultătoarei cuvintele apostolilor Pavel și Petru cu privire la punctul acesta: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială, nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.” „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit.”SA3 132.9

    Ca răspuns, doamna i-a arătat un inel de aur pe care îl purta și pe care îl primise de la un necredincios și i-a spus că ea consideră că nu este niciun rău să porți astfel de podoabe. „Noi nu suntem atât de scrupuloși”, a zis ea, „atât de formaliști. Unii frați au fost exagerat de scrupuloși în opiniile lor cu privire la subiectul îmbrăcămintei. Doamnele din instituția aceasta poartă ceasuri și lănțișoare de aur și se îmbracă la fel ca toți ceilalți oameni. Nu este o strategie bună să fim deosebite prin îmbrăcămintea noastră, deoarece atunci nu mai putem să exercităm o influență atât de mare.”SA3 133.1

    Conformare cu Hristos sau cu lumea. — Noi întrebăm: Este lucrul acesta în acord cu învățăturile lui Hristos? Urmăm noi Cuvântul lui Dumnezeu sau obiceiurile lumii? Sora noastră a hotărât că este mai sigur să adere la standardul Bibliei. Oare Dna D și alții care merg pe o cale asemănătoare se vor simți bine să se confrunte cu rezultatul influenței lor, în ziua când fiecare om va primi răsplata după faptele lui?SA3 133.2

    Cuvântul lui Dumnezeu este clar. Învățăturile lui nu pot fi confundate. Îl vom respecta noi, exact așa cum ni l-a dat El, sau vom căuta să vedem cât de departe putem să ne abatem și totuși să fim mântuiți? Ar dori toți cei angajați în instituțiile noastre să primească și să urmeze lumina divină, fiind astfel făcuți în stare să le transmită lumina acelora care umblă în întuneric?SA3 133.3

    Conformarea cu lumea este un păcat care subminează evlavia poporului nostru și împiedică serios capacitatea lui de a fi folositor. Nu are rost să predicăm solia de avertizare pentru lume, [248]în timp ce noi o negăm în lucrurile vieții de zi cu zi. — Review and Herald, 28 martie 1882SA3 133.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents