Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 3

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    49 - POT TOȚI SĂ AIBĂ DARUL PROFEȚIEI?

    Din când în când, primesc rapoarte cu privire la declarații despre care se spune că le-a făcut Ellen White, dar acestea sunt întru totul noi pentru mine și reușesc în mod sigur să-i înșele pe oameni, făcându-i să creadă că sunt concepțiile și învățăturile mele. Într-o scrisoare adresată prietenilor ei, o soră vorbește cu mult entuziasm despre o declarație în care fratele Jones spune că Ellen White a văzut că sosise timpul când, dacă avem o relație bună cu Dumnezeu, toți putem să avem darul profeției la fel ca aceia care au acum viziuni.SA3 187.1

    Unde se află dovada pentru această declarație? Trebuie să cred că sora aceea nu a reușit să înțeleagă ce spunea fratele Jones, deoarece nu pot să cred că el a făcut o astfel de declarație. Autoarea scrisorii continuă: „Fratele Jones a spus seara trecută că Dumnezeu nu-i va vorbi fiecăruia pentru beneficiul tuturor, ci îi va vorbi fiecăruia pentru beneficiul propriu, iar acest fapt va împlini profeția lui Ioel.” El a afirmat că acest lucru are loc deja în numeroase ocazii.SA3 187.2

    El a vorbit ca și când ar fi considerat că nimeni nu va deține o poziție atât de proeminentă cum deținuse și va continua să dețină Ellen White. Ca paralelă, s-a referit la Moise. El a fost un conducător, dar se face referire la mulți alții care au prorocit, deși profețiile lor nu sunt publicate. El (fratele Jones) nu va [341] permite ca materialul scris de Ellen White și citit aici de la niște surori să fie multiplicat și pus în circulație. (...)SA3 187.3

    Eu nu ezit să spun că ar fi fost mai bine ca aceste idei cu privire la profetizare să nu fi fost exprimate niciodată. Astfel de declarații pregătesc calea pentru o stare de lucruri de care Satana va profita cu siguranță pentru a aduce manifestări false. Există pericolul nu numai ca mințile dezechilibrate să fie conduse la fanatism, ci și ca anumite persoane să profite de această agitație pentru a-și promova interesele egoiste. SA3 187.4

    Domnul Isus Și-a ridicat vocea, avertizând: „Păziți-vă de proroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor” (Matei 7,15.16). „Așa vorbește Domnul oștirilor: «N-ascultați cuvintele prorocilor care vă prorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice; spun vedenii ieșite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului»” (Ieremia 23,16). „Dacă vă va zice cineva atunci: «Iată, Hristosul este aici» sau: «Iată-L acolo», să nu-l credeți. Căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși. Ei vor face semne și minuni, ca să înșele, dacă ar fi cu putință, și pe cei aleși. Păziți-vă; iată că vi le-am spus toate dinainte” (Marcu 13,21-23). — Scrisoarea 6a, 1894SA3 187.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents