Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 3

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First

    SCRISOAREA ADRESATĂ DE WILLIAM C. WHITE LUI L. E. FROOM ÎN 9 IANUARIE 1928

    Dragă frate Froom,
    După ce ți-am trimis o scrisoare ieri, am găsit scrisoarea ta din 22 decembrie. [454] În ea, îmi spui că timp de doi ani l-ai încurajat pe pastorul Daniells să pregătească o carte despre Spiritul Profeției, dar nu mi-ai spus cum a răspuns el.
    SA3 248.6

    Cu referire la declarațiile care au fost publicate de pastorul Loughborough, vorbești despre accentul pe care îl pune pe manifestările fizice și susții că acestea nu te impresionează.SA3 248.7

    Sunt întru totul de acord cu tine cu privire la faptul că dovada cea mare a prezenței mâinii divine în darul pentru biserica rămășiței se află în probele aflate în interiorul scrierilor. Cu toate acestea, trebuie să cred că în manifestările fizice legate de revărsarea luminii și de revelație, se află o anumită valoare reală, deoarece, altfel, Dumnezeu nu le-ar fi dat. Mai mult, eu întâlnesc o mare mulțime de oameni zeloși, sinceri și prețioși în ochii lui Dumnezeu, care consideră că aceste manifestări fizice au o importanță foarte mare și mărturisesc că au fost întăriți foarte mult în credință printr-o cunoaștere clară a metodelor adoptate de Tatăl nostru ceresc pentru a confirma încrederea primitorilor în lumina pe care le-a dat-o.SA3 248.8

    Faci referire la mica declarație pe care ți-am scris-o cu privire la inspirația verbală. Această declarație făcută de Conferința Generală din 1883 a fost în armonie deplină cu concepțiile și pozițiile pionierilor lucrării și cred că a fost singura poziție adoptată de toți pastorii și profesorii noștri, până când profesorul [W.W.] Prescott, președintele Colegiului Battle Creek, a prezentat foarte convingător o altă concepție, și anume concepția susținută și prezentată de profesorul Gaussen. 97Probabil François Gaussen, un cleric elvețian (1790-1863) care susținea că Biblia a fost inspirată verbal. Acceptarea acelei concepții de către studenții Colegiului Battle Creek și de către mulți alții, inclusiv de pastorul Haskell, a avut ca urmare introducerea în lucrarea noastră a unor întrebări și dificultăți fără sfârșit, care cresc tot mai mult.SA3 248.9

    Ellen White nu a acceptat niciodată teoria lui Gaussen cu privire la [455] inspirația verbală, nici așa cum este aplicată la lucrarea ei, nici așa cum este aplicată la Biblie.SA3 249.1

    Spui că, în efortul tău de a avea o înțelegere loială și rațională a contextului din care provine acest dar minunat, ai căutat să obții informații cu privire la diferitele persoane care au ajutat-o pe Ellen White în domeniul literar al lucrării.SA3 249.2

    Frate Froom, eu am convingerea că nu vei avea niciodată mai multă lumină cu privire la darul Spiritului Profetic, studiind trăsăturile și calificările copiștilor credincioși și ale editorilor pe care Ellen White i-a solicitat să o ajute la pregătirea articolelor destinate publicațiilor noastre periodice și a capitolelor din cărțile ei.SA3 249.3

    Temelia pe care poate fi susținută credința în soliile pe care Dumnezeu le-a trimis poporului Său va fi găsită mai ușor în studiul felului Său de a lucra cu profeții Săi din veacurile trecute. Mie mi se pare că studiul vieții, lucrării și scrierilor apostolului Pavel sunt mai folositoare și mai iluminatoare decât orice altă direcție de studiu pe care am putea să o sugerăm și eu nu cred că vom fi ajutați într-o mare măsură în întărirea încrederii în scrierile lui Pavel, dacă vom căuta să alcătuim o listă a ajutoarelor lui și vom cerceta istoria și experiența lor. Mie îmi este ușor să cred că Ieremia a fost îndrumat de Dumnezeu în alegerea lui Baruc pentru a scrie ce îi spunea el și, de asemenea, că Pavel a avut înțelepciune cerească în alegerea acelora care au îndeplinit rolul de secretari ai săi din când în când, după cum a avut nevoie. SA3 249.4

    Convingerea mea este că Ellen G. White a avut îndrumare cerească în alegerea persoanelor care trebuiau să îndeplinească rolul de copiști și a acelora care trebuiau să contribuie la pregătirea articolelor pentru publicațiile noastre periodice și a capitolelor din cărțile noastre.SA3 249.5

    Sunt foarte familiarizat cu circumstanțele care au determinat-o să-i aleagă pe unii dintre acești lucrători și cu privire la încurajările directe pe care le-a primit cu referire la calificările și caracterul demn de încredere al acestora pentru lucrare. De asemenea, cunosc ocaziile în care a fost îndrumată să-i instruiască, să-i avertizeze și, uneori, să-i concedieze pe aceia a căror lipsă de evlavie îi descalifica pentru un serviciu [456] satisfăcător. În legătură cu acest fapt, pastorul Starr ar putea să îți prezinte un capitol interesant cu privire la experiența lui Ellen White cu Fannie Bolton, iar eu aș putea să îți vorbesc despre o situație în care s-a despărțit de propria nepoată, Mary Clough, pe care o iubea mult.SA3 249.6

    La începutul anilor ‘60, Ellen White nu a avut niciun ajutor, cu excepția soțului ei, care o asculta citind capitole din manuscrisul ei și îi sugera corecturile gramaticale, pe măsură ce îi atrăgeau atenția. Îmi amintesc din copilărie că am fost martor al unor situații de felul următor: Pastorul White era slăbit și stătea întins pe canapea, iar Ellen White aducea un capitol scris pentru Spiritual Gifts și i-l citea, iar el îi sugera, așa cum am spus anterior, corecturile gramaticale. Și articolele pentru Mărturii au fost tratate în același fel.SA3 249.7

    Cu excepția câtorva mărturii care erau tipărite, multe mărturii au fost trimise unor persoane particulare și, adesea, Ellen White scria următoarele: „Nu am pe nimeni care să copieze mărturia aceasta. Te rog să o copiezi tu însuți și să îmi trimiți înapoi originalul.” Ca urmare a acestei metode de a lucra, avem în tezaurul manuscriselor noastre multe dintre mărturiile timpurii scrise de mâna lui Ellen White.SA3 249.8

    La începutul anilor ‘60, sora Lucinda M. Hall a îndeplinit rolul de îngrijitoare a casei lui Ellen White, secretară și, uneori, tovarășă de călătorie. Ea a fost conștiincioasă, dar și timidă și a corectat numai greșelile gramaticale cele mai evidente. Prin anul 1862, sora Adelia Patten a intrat în legătură cu familia White și a copiat unele dintre scrierile lui Ellen White. Mai târziu, ea a lucrat pentru Review and Herald.SA3 249.9

    În toamna anului 1872, Ellen White a vizitat Colorado și a cunoscut-o mai îndeaproape pe nepoata ei, Mary C. Clough, iar în anii ‘74, ‘75 și ‘76, Mary Clough a ajutat-o la pregătirea manuscrisului pentru seria Spirit of Prophecy, volumele 2 și 3. De asemenea, i-a însoțit pe fratele și sora White în lucrările de la adunările de tabără și a îndeplinit rolul de reporter pentru presa publică. Prin această activitate, ea a fost primul agent de publicitate angajat permanent de biserică și poate fi privită ca fiind [457] bunica departamentului nostru pentru publicitate.SA3 249.10

    Experiența ei ca reporter la ziar, încrederea pe care a câștigat-o în acest fel și laudele care s-au adunat pentru lucrarea ei au făcut-o să ajungă nepotrivită pentru lucrarea delicată și sfântă de editor și copist al articolelor pentru Review și al capitolelor pentru The Great Controversy. Lui Ellen White i-a fost descoperit într-o viziune că ea și Mary priveau niște manifestări uimitoare pe cer. Acestea însemnau mult pentru Ellen White, dar pentru Mary păreau că nu înseamnă nimic, iar îngerul a zis: „Lucrurile duhovnicești trebuie judecate duhovnicește” și apoi a îndrumat-o pe Ellen White să nu o mai angajeze pe nepoata ei ca editor al cărților.SA3 250.1

    În anii ‘68, ‘69 și ‘70, diferite persoane au fost angajate de Ellen White pentru a copia mărturiile ei. Printre acestea au fost Emma Sturgess, apoi soția lui Amos Prescott, Anna Hale, după aceea soția lui Irwin Royce și altele ale căror nume nu mi le amintesc acum.SA3 250.2

    După moartea lui James White, în 1881, Ellen White a angajat-o pe sora Marian Davis. Ea fusese câțiva ani corector la Review and Herald, iar Ellen White a primit prin descoperire divină asigurarea că sora Davis va fi o ajutoare conștiincioasă și credincioasă. După aceea, Ellen White a angajat-o pe sora Eliza Burnham, iar la un moment dat, la Battle Creek, când era mult de lucru, au fost angajate ca ajutoare B. L. Whitney și Fannie Bolton. Sora Davis a însoțit-o pe Ellen White în Europa în 1886 și 1887. De asemenea, ea a fost colaboratoarea principală a lui Ellen White în Australia.SA3 250.3

    Pe măsură ce lucrarea din Australia a crescut, sora Burnham a fost chemată să ajute la editarea cărților, iar Maggie Hare și Minnie Hawkins au fost angajate în calitate de copiști.SA3 250.4

    Uitasem să menționez că, în anii în care Ellen White s-a aflat la Healdsburg, sora J. I. Ings a lucrat mult la copierea Mărturiilor și a manuscriselor.SA3 250.5

    Cu o ocazie, când eram în Australia, s-a propus ca Special Testimonies to Ministers (adică Special Testimonies, seria A) [458] să fie publicată de pastorul [O. A.] Olsen [președintele Conferinței Generale]. La începutul anilor ‘90, lucrarea trebuia să fie retipărită, iar materialul urma să fie grupat în funcție de subiecte. În timp ce această propunere era în atenție, s-a întâmplat că pastorul W. A. Colcord, care fusese cândva secretar al Conferinței Generale și mulți ani un scriitor de seamă cu privire la subiectele legate de libertatea religioasă, a rămas fără un loc de muncă și, la cererea mea și a lui Ellen White, a fost angajat să se ocupe de Special Testimonies și să grupeze materialul în funcție de subiecte în vederea republicării. El a petrecut câteva săptămâni cu lucrarea aceasta și a fost plătit de Ellen White, dar lucrarea nu a fost folosită niciodată. Dacă îmi amintesc bine, aceasta a fost singura lui implicare în activitatea ei literară.SA3 250.6

    Ultima lucrare îndeplinită de sora Davis a fost selectarea și aranjarea materialului folosit în cartea Divina vindecare. SA3 250.7

    Pastorul C. C. Crisler a ajutat-o pe Ellen White la selectarea și aranjarea materialului care apare în Istoria faptelor apostolilor și Profeți și regi.SA3 250.8

    Această schiță generală a lucrării și a lucrătorilor nu are pretenția de a fi completă. Nici eu și niciunul dintre ajutoarele lui Ellen White nu am considerat că personalul care alcătuia echipa ei de lucru ar prezenta un interes special pentru cititorii cărților ei. Ea a scris materialul în întregime. Întotdeauna a fost o controversă între ea și editorii ei cu privire la cantitatea de material care trebuia să fie folosită. Ellen White era cât se poate de mulțumită când un subiect era prezentat pe deplin, iar cei care îl publicau făceau întotdeauna presiuni pentru a avea materialul condensat, sau prescurtat, așa încât cartea să nu fie prea mare. În consecință, după ce unele capitole importante erau pregătite pentru tipar și, uneori, după ce erau trimise la tipărit, lui Ellen White i se făceau descoperiri noi cu privire la subiect, iar ea scria material suplimentar și insista să fie inclus. Experiența aceasta a avut loc în principal cu ocazia scrierii volumului 4 din seria The Great Controversy.SA3 250.9

    O dificultate asemănătoare a avut loc în legătură cu cantitatea de [459] material pregătit pentru Hristos, Lumina lumii, dar a fost depășită parțial prin separarea unor părți care au fost folosite în cărțile Parabolele Domnului Hristos și Cugetări de pe Muntele Fericirilor.SA3 251.1

    Cu privire la lectura cărților unor autori contemporani în timpul pregătirii acestor cărți este foarte puțin de spus, deoarece, atunci când era foarte ocupată cu scrisul, Ellen White nu avea timp de citit. Înainte de a începe să scrie despre viața lui Hristos și în perioada aceea, Ellen White a citit într-o anumită măsură cărțile lui Hanna, Fleetwood, Farrar și Geikie. Nu știu să fi citit vreodată cartea lui Edersheim. Ocazional, ea a făcut referire la Andrews, îndeosebi cu privire la cronologie.SA3 251.2

    De ce a citit aceste cărți? Evenimentele principale din lupta veacurilor, așa cum au fost prezentate în seria The Great Controversy, i-au fost descoperite parțial în mai multe ocazii diferite. În prima descoperire, i-a fost dată o descriere succintă, așa cum este prezentată în secțiunea a treia a cărții intitulate acum Early Writings.SA3 251.3

    După aceea, marile evenimente din perioada patriarhală și experiența profeților i-au fost descoperite așa cum sunt prezentate în articolele ei din Mărturii pentru biserică și în seria de articole din anii ulteriori, publicate în Review, The Signs of the Times și The Southern Watchman. Îți vei aminti că aceste serii tratează destul de amplu lucrarea lui Ezra, Neemia, Ieremia și a altor profeți.SA3 251.4

    Marile evenimente care au avut loc în viața Domnului nostru i-au fost descoperite în scene panoramice, la fel cum au fost și celelalte părți din The Great Controversy. În câteva dintre aceste scene, datele cronologice și geografice i-au fost descoperite cu claritate, dar o parte mai mare a descoperirilor a avut loc sub forma unor scene fulgerătoare, care erau nespus de vii, iar dialogurile și controversele pe care le-a auzit și a fost în stare să le relateze nu au fost marcate din punct de vedere geografic sau cronologic, ci a fost lăsată să cerceteze singură Biblia și istoria, precum și scrierile oamenilor care prezentaseră viața [460] Domnului nostru, pentru a obține datele cronologice și geografice.SA3 251.5

    Un alt scop pe care l-a avut lectura istoriei, a cărților cu privire la viața Domnului nostru și a apostolului Pavel, a fost acela că, în timpul lecturii, în mintea ei au fost readuse în mod viu scenele care îi fuseseră descoperite cu claritate în viziune, dar care se șterseseră parțial din memoria ei, din cauza trecerii anilor și a lucrării de slujire istovitoare.SA3 251.6

    De multe ori, când citea cărțile lui Hanna, Farrar sau Fleetwood, ajungea la descrierea unei scene care îi fusese descoperită cu claritate, dar pe care o uitase, iar apoi era capabilă să o redea mai detaliat decât în materialul pe care îl citise. SA3 251.7

    În ciuda întregii capacități pe care Dumnezeu i-o dăduse pentru a prezenta evenimente din viața lui Hristos, din viața apostolilor, a profeților și a reformatorilor Săi mai convingător și mai explicit decât alți istorici, totuși ea a simțit cât se poate de serios urmările lipsei de educație școlară. Ea a admirat limbajul în care alți scriitori le prezentaseră cititorilor lor scenele pe care Dumnezeu i le descoperise ei în viziune și a considerat că este atât o plăcere, cât și un avantaj și o economie de timp să folosească limbajul lor, în totalitate sau parțial, pentru a prezenta acele lucruri pe care le cunoștea prin descoperire divină și pe care dorea să le transmită cititorilor ei.SA3 251.8

    În multe dintre manuscrisele ei sunt folosite semnele de citare. În alte situații, acestea nu au fost folosite, iar obiceiul ei de a folosi părți din propozițiile găsite în scrierile altor autori și de a completa parțial cu propriile cuvinte nu s-a bazat pe niciun plan definit și nici nu a fost pus sub semnul întrebării de către copiștii și editorii ei până prin anul 1885 și după aceea.SA3 251.9

    Când criticii au scos în evidență acest aspect al lucrării ei, ca motiv pentru a pune la îndoială darul care o făcuse în stare să scrie, ea nu i-a acordat multă atenție. Mai târziu, când a fost acuzată că faptul acesta era o nedreptate la adresa altor publiciști și scriitori, ea a făcut o schimbare categorică — [461] o schimbare cu care sunteți familiarizați.SA3 251.10

    Frate Froom, convingerea mea, pe care nu încetez să o repet, este aceea că Ellen White și-a folosit propria gândire cât se poate de serios în formularea conținutului articolelor publicate în periodicele noastre și în capitolele care alcătuiesc cărțile ei și că ea a avut ajutor din cer și a fost remarcabil de perspicace în sesizarea oricărei greșeli făcute de copiști sau de editori. Aceasta a fost situația pe parcursul tuturor anilor ei de activitate intensă înainte și după moartea soțului ei, în perioada lucrării ei din Europa și Australia și în cea mai mare parte a anilor petrecuți în America, după întoarcerea din Australia. SA3 251.11

    În ultimii ani de viață, supervizarea ei nu a mai fost atât de cuprinzătoare, dar ea a fost binecuvântată în mod minunat cu inteligența de a adresa îndrumări cu privire la materialul scris anterior, care a fost folosit în acei ani, indicând subiectele care trebuiau să fie scoase în evidență și subiectele care puteau fi ocolite, când am început lucrarea de prescurtare a cărților mai mari, în scopul de a pregăti materialul pentru traducerea în limbi străine. SA3 252.1

    Te rog să-i citești această declarație pastorului Daniells și, dacă observi că, în graba mea, am lăsat neclarificate lucruri care pot fi răstălmăcite cu ușurință, te rog să mi le indici și să-mi dai ocazia de a aduce dovezile necesare înainte de a le prezenta celorlalți frați.SA3 252.2

    Cu stimă,SA3 252.3

    William C. White