Capitolul acesta prezintă o declarație pe care Ellen White a pregătit-o la câteva săptămâni după încheierea Conferinței Generale din 1888. Ea privește înapoi asupra evenimentului și descrie ce a avut loc. Adunările de la Minneapolis au ajuns să fie privite într-o perspectivă mai bună pe măsură ce lunile au trecut, iar declarația lui Ellen White este cât se poate de iluminatoare și de semnificativă. Ea prezintă o revizuire succintă a contextului istoric.SA3 83.1

Conferința de la Minneapolis a fost remarcabilă pentru studiile și dezbaterile biblice cu privire la Legea din Galateni și cu privire la neprihănirea lui Hristos, primită prin credință.SA3 83.2

Această sesiune, la care au participat nouăzeci și unu de delegați, a avut loc în perioada 17 octombrie — 4 noiembrie, în Minneapolis, Minnesota, în biserica noastră construită recent. Ca de obicei, au fost prezenți și numeroși adventiști de ziua a șaptea care nu erau delegați. Sesiunea a fost precedată de un curs pastoral de șapte zile, care a ținut din 10 până în 16 octombrie. Studiile biblice începeau în cadrul acestui curs și, în unele cazuri, continuau pe parcursul Sesiunii Conferinței Generale, ocupând ora pentru studiul biblic.SA3 83.3

Ellen White a fost prezentă și a participat atât la curs, cât și la sesiunea de nouăsprezece zile. Sesiunea în sine a fost destul de obișnuită, cu un program de rutină, dar constructivă. Au fost prezentate rapoarte și au avut loc adunări ale diferitelor asociații, cum ar fi Școala de Sabat, [157] Sănătate și Temperanță, Societatea Misionară. Pastorilor le-au fost încredințate districte, au fost făcute planuri pentru progresul lucrării, au fost aleși conducători administrativi și au fost numite comitete.SA3 83.4

Avem o expunere de la fața locului din partea lui William C. White, care i-a scris cu două zile înainte de încheierea sesiunii unui coleg pastor, care lucra în statele din sud:SA3 83.5

„Tocmai ne aflăm la încheierea unei alte Sesiuni a Conferinței Generale și, peste câteva zile, delegații vor merge fiecare în câmpul său; a început un nou an de activitate. Aceasta a fost o conferință foarte interesantă și, deși nu a fost însoțită de toată pacea și armonia care s-au manifestat uneori, este probabil la fel de folositoare ca orice altă adunare care a fost organizată vreodată, deoarece au fost scoase în evidență multe principii importante și s-a ajuns la unele concluzii care vor fi de o mare valoare, deoarece pot să influențeze lucrarea noastră viitoare. Mulți pleacă de la această adunare cu hotărârea de a studia Biblia ca niciodată mai înainte, iar acest fapt va avea ca urmare o predicare mai clară.SA3 83.6

Așa cum ai observat fără îndoială din buletin, au fost făcuți mulți pași înainte cu privire la acțiunile misiunilor din străinătate și, de asemenea, au fost luate câteva decizii bune pentru progresul lucrării din Sud.” — Scrisoarea lui William C. White către Smith Sharp, scrisă de la Minneapolis, Minnesota, 2 noiembrie 1888SA3 83.7

Se va observa că, împreună cu raportul lui cu privire la progres, William White a menționat lipsa de „pace și armonie care s-a manifestat uneori” în sesiunile Conferinței Generale. El s-a referit la dezbaterile teologice care au făcut ca sesiunea din 1888 să fie deosebită de oricare altă sesiune a Conferinței Generale din istoria adventistă.SA3 83.8

Aceste dezbateri au început în timpul săptămânii cursului pastoral, când, în conformitate cu agenda, au fost discutate subiecte cum ar fi cele zece împărății, divinitatea lui Hristos, vindecarea rănii de moarte și îndreptățirea prin credință. Dezbaterea cu privire la cele zece împărății a ajuns conflictuală și a consumat o parte din timp disproporționat de mare. Unele dintre subiectele planificate au fost scoase de pe listă. Aproape de încheierea cursului, [158] E. J. Waggoner, editor asociat la Signs of the Times, a început o serie de studii cu privire la Legea din Galateni, care au inclus prezentarea credinței creștinului în neprihănirea lui Hristos. Aceste studii au continuat pe parcursul primei săptămâni a Sesiunii Conferinței Generale.SA3 83.9

Această serie de studii, îndeosebi cele care au atins subiectul controversat al Legii din Galateni, a fost aceea care a stârnit conflictele ce au urmat. Nu a fost făcută nicio transcriere a dezbaterilor, dar notițele succinte ale unuia sau doi delegați, rapoartele lui Ellen White și amintirile multora dintre cei prezenți dau pe față amărăciunea controversei și efectele dăunătoare ale atitudinii negative manifestate de câțiva conducători de seamă ai bisericii.SA3 84.1

Chiar înainte ca delegații să se adune la Minneapolis, timp de câțiva ani, a existat o dispută asupra acestor importante subiecte teologice. De asemenea, în inima unora s-a format o atitudine de împotrivire, de neacceptare a soliilor de mustrare și avertizare adresate de Ellen White. Ea a observat imediat o atitudine ciudată și contradictorie manifestată față de ea de către unii dintre pastorii de seamă.SA3 84.2

Când E. J. Waggoner a condus un studiu cu tema „Legea în Galateni și mântuirea prin credință”, unele dezbateri au fost dominate de un spirit de controversă. Faptul acesta a tulburat-o mult pe Ellen White. Deși ea nu a fost de acord imediat cu E. J. Waggoner cu privire la toate detaliile prezentărilor lui în legătură cu Legea din Galateni, inima ei a fost încălzită de claritatea cu care el a formulat principiile îndreptățirii prin credință și ale neprihănirii obținute prin credința în Hristos. Ea a vorbit de douăzeci de ori la Minneapolis și, îndeosebi în adunările de dimineața ale pastorilor, a pledat pentru un studiu fără prejudecăți al Bibliei. Ea însăși nu a vorbit despre subiectul neprihănirii prin credință.SA3 84.3

Reacțiile față de aspectele principale ale acestui adevăr vital au fost diverse. La Sesiunea Conferinței Generale din 1893, A. T. Jones a vorbit despre primirea adevărurilor prezentate la Minneapolis, spunând: „Știu că unii de acolo le-au primit, iar alții le-au respins în întregime. Voi știți la fel de bine. [159] Alții au încercat să adopte o poziție de mijloc.” — General Conference Bulletin, 1893, p. 185SA3 84.4

Uneori, dezbaterile au fost aprinse. Unii s-au temut că noile accente vor slăbi poziția puternică a bisericii cu privire la Legea lui Dumnezeu, îndeosebi cu privire la adevărul despre Sabat, și s-au opus cu putere soliei neprihănirii prin credință. Sesiunea nu a luat nicio hotărâre cu privire la subiectul acesta sau cu privire la vreun alt subiect adus în atenție de aceste studii biblice.SA3 84.5

Într-o scrisoare pe care a scris-o în ultima zi a sesiunii și care apare în secțiunea aceasta, Ellen White a spus: „Curajul și credința mea au fost bune”, în ciuda „conflictelor decisive și aproape de neînțeles” prin care au trecut și, deoarece privea pe termen lung, ea și-a exprimat convingerea că „adunarea va avea ca rezultat un mare bine” (Scrisoarea 82, 1888). La câteva săptămâni după aceea, Ellen White a scris o declarație, privind înapoi către Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis, iar o mare parte din această declarație se află în secțiunea prezentă.SA3 84.6

În săptămânile și lunile de după sesiune, în Battle Creek, la sediul central al bisericii și în trei dintre instituțiile ei principale, s-a dezvoltat un grup puternic de opoziție. Ellen White a lipsit adesea de la Battle Creek, deoarece a călătorit pentru a le vesti bisericilor solia. Uneori, ea a colaborat cu pastorii Jones și Waggoner și toți trei s-au angajat în prezentarea adevărurilor prețioase ale Evangheliei. În ianuarie 1889, ea a condus o adunare pastorală importantă și de mare succes la South Lancaster, în care mulți au fost „binecuvântați într-o mare măsură”. În acest capitol este inclus un raport cu privire la această adunare.SA3 84.7

Arhivele scrierilor lui Ellen G. White conțin o prezentare foarte convingătoare a principiilor fundamentale ale mântuirii prin credință, care a fost făcută la adunarea de tabără din Ottawa, Kansas, în 11 mai 1889. Această prezentare, precum și raportul ei cu privire la răspunsul ascultătorilor se află în cartea Credința și faptele, la paginile 63-84.SA3 84.8

În Chicago, precum și în Denver, Colorado, unde a avut loc o adunare de tabără organizată în septembrie 1889, a fost o biruință, iar ea le-a vorbit lucrătorilor despre nevoia de a avea concepții corecte cu privire la neprihănirea prin credință. Cuvântarea de la Denver este redată în această secțiune.SA3 85.1

[160] În timp ce participa la Sesiunea Conferinței Generale din 1889, care a avut loc doar la un an după cea de la Minneapolis, ea a raportat următoarele:SA3 85.2

„Avem adunări excelente. Spiritul care s-a manifestat la adunarea de la Minneapolis nu este prezent aici. Toate lucrările se desfășoară în armonie. Delegații participă în număr mare. Adunarea de la ora cinci dimineața are o participare bună, iar adunările sunt bune. Toate mărturiile pe care le-am ascultat au avut un caracter înalt. Oamenii spun că ultimul an a fost cel mai bun din viața lor, că lumina care strălucește din Cuvântul lui Dumnezeu a fost clară și distinctă — îndreptățirea prin credință, Hristos, neprihănirea noastră. Experiențele au fost foarte interesante.” — Manuscrisul 10, 1889 (publicat în Solii alese, cartea 1, p. 361; în ediția în limba română, p. 313, 314)SA3 85.3

În 3 februarie 1890, Ellen White li s-a adresat pastorilor adunați la Battle Creek, revizuind experiențele ei din teritoriu în cursul anului 1889. Declarația ei constituie o parte potrivită din această introducere:SA3 85.4

„Am călătorit în toate locurile diferite în care s-au desfășurat adunări, pentru a putea să stau alături de solii lui Dumnezeu, despre care am știut că sunt mesagerii Săi și despre care am știut că aveau o solie pentru poporul Său. Mi-am prezentat mărturia alături de ei, în armonie cu solia pe care o vesteau ei. Ce am văzut noi?SA3 85.5

Am văzut o putere care însoțea solia. Am lucrat continuu — iar unii știu cât de serios am lucrat — cred că am lucrat o săptămână întreagă la Chicago, de dimineața devreme până seara târziu, în scopul de a putea să sădim aceste idei în mințile fraților.SA3 85.6

Diavolul a lucrat timp de un an pentru a împiedica vestirea tuturor acestor idei. Este nevoie de o lucrare serioasă pentru a schimba vechile păreri ale oamenilor. Ei cred că trebuie să se încreadă în neprihănirea proprie, în cuvintele proprii, să continue a privi la ei înșiși, și nu să își însușească neprihănirea lui Hristos, aducând-o în viața și în caracterul lor. Noi am lucrat acolo timp de o săptămână. (...) A trecut o săptămână întreagă fără să se fi făcut pauză, iar puterea lui Dumnezeu s-a revărsat asupra adunării aceleia asemenea valurilor unei maree. [161] Vă spun că lucrarea aceasta a avut scopul de a-i elibera pe oameni și de a-i îndruma către Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.SA3 85.7

Apoi, la South Lancaster, s-au manifestat lucrările puternice ale Duhului lui Dumnezeu. Unii dintre cei prezenți aici au participat la acea adunare. Dumnezeu Și-a descoperit slava și fiecare student de la colegiu a fost condus la pocăință, iar lucrarea Duhului Sfânt s-a manifestat acolo.SA3 85.8

Așa a fost din loc în loc. Pretutindeni unde am mers, am văzut lucrarea Duhului lui Dumnezeu.SA3 85.9

Credeți că voi rămâne tăcută, asemenea celor zece leproși, și nu îmi voi ridica vocea pentru a cânta neprihănirea lui Dumnezeu și pentru a-L lăuda și a-I da slavă? Încerc să vă prezint aceste lucruri ca să puteți înțelege dovezile pe care le înțeleg eu, dar se pare că vorbele mele sunt în zadar și nu știu cât timp vor mai fi astfel. Cât timp vor mai continua oamenii care se află la centrul lucrării să I se împotrivească lui Dumnezeu? Cât timp vor mai continua cei de aici să-i susțină în lucrarea lor? Dați-vă la o parte din cale, fraților! Luați-vă mâna de pe chivotul lui Dumnezeu și lăsați Duhul lui Dumnezeu să vină și să lucreze cu putere!” — Manuscrisul 9, 1890SA3 85.10

Observați sentimentul din ultimul paragraf tocmai citat. Deși unii dintre participanții la Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis s-au împotrivit soliei mântuirii prin credință, iar alții au acceptat-o în zilele de după aceea, împotrivirea s-a întărit rapid la sediul central al lucrării. Așa cum a raportat Ellen White, în bisericile locale, membrii au primit solia cu totul altfel. Împotrivirea încăpățânată la care au luat parte „unii” (vezi Mărturii pentru pastori, p. 363) dintre cei aflați chiar în conducerea bisericii a întârziat mult progresul lucrării pe care Domnul a intenționat să o îndeplinească.SA3 85.11

Spre încheierea anului 1890, Ellen White a scris despre acest fapt următoarele: „Prejudecățile și părerile care au predominat la Minneapolis nu au dispărut în niciun fel. Semințele semănate acolo în unele inimi sunt gata să răsară și să aducă un seceriș asemănător.” (Mărturii pentru pastori, p. 467)SA3 86.1

În legătură cu același subiect, ea a scris: „Unii nu au reușit [162] să facă deosebire între aurul curat și arama sclipitoare și ieftină.” (Ibid.). Ea a adăugat: „Adevărata religie, singura religie a Bibliei, care ne învață că iertarea este primită numai prin meritele unui Mântuitor răstignit și înviat și care susține neprihănirea prin credința în Fiul lui Dumnezeu, a fost disprețuită, combătută, ridiculizată și respinsă.” (Ibid., p. 468)SA3 86.2

În cartea sa, Thirteen Crisis Years, pastorul A. V. Olson redă istoria și documentele cu privire la schimbarea treptată în bine care s-a dezvoltat într-o perioadă de cinci sau șase ani după Minneapolis.SA3 86.3

În ciuda acestui fapt, a fost un regres tragic în lucrarea lui Dumnezeu. Ellen White a recunoscut acest lucru și l-a menționat uneori, de obicei în ocazii întâmplătoare. Totuși ea nu a susținut și nu a declarat niciodată că din partea conducătorilor bisericii a existat o respingere oficială a soliei prețioase aduse în atenția Conferinței Generale din 1888. Dimpotrivă, în 19 decembrie 1892, la numai patru ani după acea conferință importantă, într-o scrisoare adresată „iubiților frați de la Conferința Generală”, ea a declarat triumfător:SA3 86.4

„Dacă ne gândim la istoria noastră din trecut, după ce am înaintat pas cu pas, până la poziția în care ne aflăm în prezent, eu pot să spun: Lăudat să fie Dumnezeu! Când văd ce a făcut Dumnezeu pentru noi, sunt plină de uimire și de încredere în Domnul Hristos, în calitate de Conducător. Nu avem niciun motiv de teamă pentru viitor, decât acela de a uita cum ne-a condus Domnul și învățătura Sa din istoria noastră. Acum suntem un popor puternic dacă ne punem încrederea în Domnul, deoarece avem adevărurile puternice ale Cuvântului lui Dumnezeu. Avem toate motivele să fim plini de recunoștință pentru acest fapt.” — General Conference Bulletin, 1893, p. 24 (vezi Schițe din viața mea, p. 196; Mărturii pentru pastori, p. 31)SA3 86.5

În 1907, ea a scris din nou: „Biserica trebuie să-și sporească activitatea și să-și extindă granițele. (...) Deși au fost lupte grele în efortul de a ne păstra caracterul nostru distinct, totuși noi am câștigat mereu teren în calitate de creștini ai Bibliei.” — Scrisoarea 170, 1907 (Solii alese, cartea 2, p. 396, 397; în ediția în limba română, p. 346)SA3 86.6

[163] În contextul acesta, prezentăm capitolul istoric al secțiunii prezente.SA3 86.7

Compilatorii

Elemente fundamentale prezentate la Conferința Generală din 1883

Făgăduințe prețioase și tablouri întunecate