Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii Nepublicate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "undefined".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Către cei care au răspunderea școlii din Fernando

    Sf. Elena,Cal

    17 mai 1903

    Iubiți frați,

    Am primit o scrisoare de la fratele Santee cu privire la lucrarea din școala de la Fernando. El spune: “Dumnezeu a binecuvântat școala noastră din Fernando în multe feluri, și se așteaptă o participare mult mai numeroasă în anul școlar viitor. Am lucrat cu credincioșie pentru studenți, și aproape toți s-au predat Domnului”.MN 298.1

    Sunt foarte mulțumitoare pentru acest raport încurajator. La aceasta ne-am așteptat și pentru aceasta ne-am rugat. Orice student care vine în școlile noastre, să se predea lui Hristos și atunci poate sta cu îngerii cerești în locurile cerești cu Hristos.MN 298.2

    Lumina care mi-a fost dată este că ramura educațională a lucrării nostre va avea o importanță deosebită. Cum putem face din școlile noastre o putere? Nu prin dimensiunea clădirilor. Nu prin numărul de cursuri avansate care se predă. Ci prin lucrarea credincioasă făcută de profesori și de studenți când își încep creșterea de la cele mai de jos trepte ale scării, și urcă cu stăruință treaptă cu treaptă.MN 298.3

    Școlile medii sunt absolut esențiale. Sunt mulți părinți care nu știu cum să-și educe copiii ca să fie conlucrători cu Dumnezeu. Ei nu au crescut în toate lucrurile și pentru motivul acesta nu știu cum să le poarte de grijă în mod corect pentru biserică și pentru familie. Tații și mamele au fost nepăsători în obligația lor pentru Dumnezeu și neglijenți în datoria față de copiii lor. De aceea trebuie să înființăm școli care să fie asemenea școlilor profeților.MN 298.4

    De curând mi s-a prezentat lămurit că prin continuarea vânzării cărții Parabolele Domnului Hristos putem obține mijloace ca să ajutăm la înființarea acestei școli, și să ne eliberăm de datoriile făcute deja.MN 298.5

    Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să stea la temelia tuturor lucrărilor făcute în aceste școli. Iar studenții trebuie învățați cu privire la adevărata demnitate a muncii. Trebuie să li se arate că Dumnezeu este un lucrător continuu. Fiecare profesor să ia cu toată inima răspunderea pentru o grupă de studenți, lucrând împreună cu ei și învățându-i cum să muncească. Când profesorii vor face lucrul acesta, vor câștiga o experiență valoroasă. Inimile li se vor lea cu inimile studenților și faptul acesta va deschide calea pentru un învâțâmânt eficient.MN 298.6

    În aceste școli trebuie făcută o lucrare minuțioasă; căci mulți studenți vor pleca direct în marele câmp al secerișului. Ei vor folosi tot ce au învățat ca și colportori și ca diferite ajutoare în diferitele domenii de lucrare evanghelistică. Mulți lucrători, după ce au studiat un timp în câmp, vor simți nevoia să studieze mai mult, și, cu experiența câștigată în câmp, vor fi pregătiți să aprecieze privilegiile școlii și să înainteze cu rapiditate. Unii vor dori o educație în domenii de studiu mai înalte. Pentru aceștia s-au înființat colegiile noastre. Ar fi o greșeală tristă din partea noastră dacă n-am aprecia cu înțelepciune motivul pentru care a fost întemeiată fiecare din școlile noastre. Acesta este un aspect care ar trebui tratat cu multă grijă de bărbații cu răspundere din fiecare uniune de conferințe. Tuturor aspectelor educaționale ar trebui să li se dea o considerație deosebită, și după aceea fiecare școală își va întemeia lucrarea pe o temelie sigură.MN 298.7

    Mă tem că frații mei au înțeles greșit cuvintele cu privire la școala din Fernando. Îmi place să cred că nu o vor numi colegiu și nici nu se vor apuca să facă lucrarea unui colegiu. M-am bucurat de numărul studenților prezenți la deschidere, precum și cu aspectul lor, și am dorit să-i încurajez să ajungă la cel mia înalt nivel de excelență și de utilitate. Dar știam destul de bine că școala nu era pregătită să facă ceea ce se face la Healdsburg College în studii înaintate, sau să le dea educația care să-i îndreptățească să-și ia titlul de colegiu.MN 299.1

    Este o greșeală ca școlile noastre să emită prospecte cu privire la ce intenționează să facă. Ar fi fost mai bine dacă chiar de la început v-ați fi consfătuit cu frații de la Uniunea de Conferințe care au o experință în lucrarea educațională.MN 299.2

    Unii se gândesc că la Fernando ar trebui să facem aceeași lucrare ca și la Healdsburg College. Dar să ne aducem aminte că Healdsburg College a fost destinat să facă o lucrare superioară pentru studenții noștri din mai multe Conferințe și că lucrarea aceasta a necesitat ani pentru ca să atingă nivelul actual. Ca să se poată face lucrul acesta, a trebuit să fie pusă o temelie solidă. Niciodată n-am alimentat gândul că școala actuală de la Fernando ar putea face o lucrare ca cea de la Healdsburg.MN 299.3

    (Semnat) Ellen G. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents