Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii Nepublicate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Fiți tari și aveți curaj

    Sanatoriul “Elmshaven”, Cal.,

    27 iulie 1903

    Iubite frate Magan,

    Am primit scrisoarea ta acum două sau trei zile. Am primit și scrisorile de la ceilalți, printre care una din partea fratelui Howard din Washington cu privire la bariera restricțiilor sociale, politice și economice impuse negrilor sau celor de altă culoare. Am fost foarte ocupată cu răspunsul la aceste scrisori.MN 307.4

    Când te vei întâlni cu W. C. W. și vei vorbi cu el, vei înțelege că n-am scimbat planurile pe care le-am făcut cu tine. Simt că dacă s-ar schimba aceste planuri s-ar face o mare greșeală.MN 307.5

    Iubite frate, fii cu curaj în Domnul. Ai credință în ce o privește pe soția ta. Noi ne rugăm pentru ea. Va trebui să ne luptăm cu domniile, cu stăpânirile și cu duhurile răutății din locurile cerești. Și va mai trebui să luptăm și cu dușmanii sub forma ființelor omenești, oameni care sunt orbi spiritual și care nu știu de ce cad. Văd că ești în luptă. Tu și fratele Sutherland știți ce înseamnă să luptați cu calamitățile vieții. Nu este oare lupta spirituală mai mare decât atunci când întâlnești puterile întunericului deghizate, care par hotărâte să ne distrugă?MN 307.6

    Un lucru este sigur: acei adventiști de ziua a șaptea care iau atitudine sub steagul lui Satan vor fii primii care se vor lepăda de credință față de avertizările și mustrările din Mărturiile Duhului lui Dumnezeu.MN 308.1

    Se face chemarea la o mai mare consacrare și la o slujire mai sfântă și va continua să fie făcută. Unii care acum dau glas sugestiilor Satanei își vor veni în fire. În pozițiile importante de încredere sunt unii care nu înțeleg adevărul pentru vremea aceasta. Trebuie ca acestora să li se prezinte solia. Dacă o primesc, Hristos îi va primi și va face din ei lucrători împreună cu Dumnezeu. Însă dacă refuză să ia seama la solie, vor lua loc sub steagul întunecat al Prințului Întunericului.MN 308.2

    Sunt instruită să spun că adevărul prețios pentru timpul acesta este făcut din ce în ce mai clar pentru mințile omenești. Într-un sens deosebit bărbații și femeile trebuie să mănânce trupul lui Hristos și să bea sângele Lui. Se va da pe față o creștere a înțelegerii, deoarece adevărul este în stare să se extindă fără încetare. Autorul divin al adevărului va veni într-o comuniune mai strânsă și tot mai strânsă cu acei care continuă să-L cunoască. Când poporul luii Dumnezeu va primi Cuvântul Său ca pe o pâine a cerului, ei vor descoperi că dezvoltarea lor este pregătită ca și dimineața. Ei vor primi putere spirituală, așa cum corpul primește putere fizică atunci când este consumată hrana.MN 308.3

    Noi nu înțelegem nici pe jumătate planul lui Dumnezeu atunci când a scos pe copiii lui Israel din robia egipteană și i-a condus prin pustie în Canaan.MN 308.4

    Când vom aduna razele divine care strălucesc din Evanghelie, vom avea o înțelegere mai clară a economiei iudaice și o apreciere mai profundă a adevărurilor ei importante. Cercetarea adevărului este încă incompletă. Am adunat doar câteva raze de lumină. Acei care nu sunt zilnic cercetători ai Cuvântului, nu vor rezolva problemele economiei iudaice. Ei nu vor înțelege adevărurile care se găsesc în seviciul de la Templu. Lucrarea lui Dumnezeu este împiedicată de o înțelegere lumească a planului Său cel mare. Viața viitoare va dezvălui sensul legii pe care Hristos a încurajat-o în stâlpul de nor și a dat-o poporului Său.MN 308.5

    Noi nu înțelegem lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. O, dacă le-am înțelege, credința noastră ar pune stăpânire pe făgăduințe, iar soția ta ar fi vindecată. Nu Domnul, ci puterile întunericului sunt acelea care o țin acolo unde este. Mergi la Mântuitorul, fratele meu, și în credință roagă-L să scoată pe Satana. Crede, crede numai. Prinde-te de Vindecătorul cel milostiv pentru soția ta.MN 308.6

    Fii tare și ai curaj. Ca să lupte cu succes, soldatul trebuie să aibă curaj și putere. În ce ne privește, suntem slabi și neajutorați. Dar avem făgăduința: “Cei care se încred în Domnul, își înnoiesc puterea ca vuturul; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc”.MN 308.7

    Domnul să te binecuvânteze și să-ți dea putere și har și să-L rogi să trimeată puteri vindecătoare pentru soția ta.MN 308.8

    Ellen G. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents