Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii Nepublicate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "undefined".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Dezvoltarea lucrării misionare medicale

    St. Helena, Cal.,

    21 septembrie 1903

    Către profesorii de la Colegiul misionar “Emanuel”,

    Lucrarea misionară medicală este doar în copilăria ei. Însemnătatea adevăratei lucrări misionare medicale este cunoscută doar de puțini dintre noi. De ce? Pentru că n-a fost urmat planul de lucru al Mântuitorului. Banii lui Dumnezeu au fost folosiți greșit. În multe locuri se face lucrare practică evanghelistică medical misionară, dar mulți lucrători care ar trebui să meargă așa cum au mers ucenicii sunt strânși laolaltă și ținuți în câteva locuri, așa cum s-a întâmplat și în trecut, cu toată avertizarea Domnului că n-ar trebui să se facă așa.MN 320.4

    Mulți dintre bărbații și femeile care ar trebui să fie în câmp, lucrează ca evangheliști misionari medicali, ajutând pe cei angajați în lucrarea evangheliei, sunt adunați la Battle Creek, lucrând după același program care a fost și în trecut, ținându-i pe toți în același loc. Dumnezeu a vorbit împotriva acestui procedeu, prin trimiterea judecăților Sale peste instituțiile din Battle Creek; însă cu toate acestea, toate mișcările făcute de către cei care se străduiesc să ia seama la avertismente, lucrând pentru schimbarea ordinii lucrurilor, au fost făcute cu greu din cauza concepțiilor greșite ale unora cu privire la modul în care ar trebui să înainteze lucrarea misionară medicală.MN 321.1

    Nu Dumnezeu ne-a încredințat lucrarea să construim sanatorii imense, să fie folosite ca așezăminte da sănătate pentru cei care vin. Și nici nu este scopul Său ca lucrătorii misionari să folosească mulți ani în Colegiu înainte de a intra în câmp. Construirea unei școli în Battle Creek, așa cum doresc unii din oamenii noștri de acolo, va avea tendința de a contracara influența pe care Dumnezeu a declarat că ar trebui exercitată asupra oamenilor în ultimele zile ale istoriei pământului.MN 321.2

    Lucrările despre care Domnul a declarat că nu trebuie să rămână în Battle Creek nu trebuie aduse înapoi și restabilite acolo. O mare parte din forțele care se cer pentru a înainta acolo, cu multe pierderi, ar trebui folosite făcând lucrarea evanghelică misionară medicală în orașe mari în care încă nu s-a lucrat.MN 321.3

    “Spargeți centrele mari”, a fost cuvântul Domnului. “Duceți lumina în multe locuri.” Cei care sunt doritori să primească o pregătire pentru o lucrare misionară medicală eficientă, ar trebui să înțeleagă că sanatoriile mari vor fi conduse în mare măsură ca și instituțiile din lume, că studenții care vor lucra în astfel de sanatorii, nu vor câștiga o pregătire simetrică pentru lucrarea misionară medicală creștină.MN 321.4

    Vestirea adevărului în toate părțile lumii cere sanatorii mici în multe locuri, nu în inima orașelor, ci în locuri unde influențele orașului să fie cât mai slabe cu putință.MN 321.5

    Sunt obligată să spun că clădirea unei întreprinderi atât de mari în Battle Creek, și strângerea laolaltă a celor care trebuie să fie angajați în lucrarea misionară medicală în multe alte locuri, face exact ceea ce Dumnezeu a spus să nu se facă.MN 321.6

    Faptul că vin mulți pacienți la sanatoriul cel nou din Battle Creek, nu trebuie înțeles ca un semn că plănuirea unei lucrări atât de mari a fost spre bine. La aceste instituții mari vor veni bărbați și femei care nu sunt cu adevărat bolnavi. Lucrătorii vor fi chemați să-i aștepte; asistentele vor deveni slujitoare ale bărbaților și femeilor lumești care nu au înclinație către evlavie sau către religie. Dar nu aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu a dat-o misionarilor Săi medicali. Însărcinarea ne-a fost dată de cel mai mare Misionar Medical pe care l-a văzut lumea vreodată. Stând deci la un pas de tronul Tatălui Său, Hristos a spus ucenicilor: “Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și învățați toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”. “Duceți-vă în toată lumea”, a spus El, “și predicați Evanghelia la orice făptură”. “Și învățați-i să păzească toate lucrurile pe care vi le-am poruncit; și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului.”MN 321.7

    Pastorii noștri care au câștigat experiență în predicarea Cuvântului, să învețe cum să facă tratamente simple, și apoi să lucreze cu inteligență ca evangheliști misionari medicali. Lucrătorii - evangheliștii misionari medicali - sunt foarte necesari acum. Nu ne putem îngădui să pierdem ani în pregătire. În curând ușile care acum sunt deschise pentru adevăr, vor fi pentru totdeauna închise. Duceți solia acum. Nu așteptați îngăduind vrăjmașului să pună stăpânire pe câmpurile care sunt acum deschise înaintea voastră. Faceți ca grupe mici să meargă să facă lucrarea la care Hristos i-a rânduit pe ucenici. Să lucreze ca evangheliști, răspândind publicațiile noastre și rostind adevărul celor pe care îi întâlnesc. Să se roage pentru bolnavi, să slujească nevoilor lor, nu cu medicamente, ci cu remedii naturale și să-i învețe cum să-și recapete sănătatea și cum să evite boala.MN 322.1

    Lucrătorii să-și amintească totdeauna că sunt dependenți de Dumnezeu. Să nu-și pună încrederea în înțelepciunea omenească, ci în înțelepciunea Aceluia care zice: “Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ.. .Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Să meargă doi câte doi, depinzând de Dumnezeu, nu de oameni, pentru înțelepciune și reușită. Să cerceteze Scripturile și apoi să prezinte altora adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Să se lase călăuziți de principiile pe care le-a stabilit Hristos.MN 322.2

    (Semnat) Ellen G. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents