Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii Nepublicate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Datoriile Colegiului din Battle Creek

    8 octombrie 1903

    Frații Magan și Sutherland împreună cu ajutoarele lor s-au luptat cu multe greutăți legate de lucrarea educațională din Battle Creek și din Berrien Springs. Dar au fost puțini cei care au înțeles cât de grele au fost poverile financiare și cât de multe au fost încurcăturile produse acestor frați din cauza mutării școlii de la Battle Creek la Berrien Springs. Au fost implicate multe aspecte în acest transfer precum și în efortul permanent de a se construi o instituție de educație, lucrarea căruia urma să fie în armonie cu principiile înalte care stau la baza educației creștine.MN 327.2

    În armonie cu aceste îndrumări date de Domnul, frații noștri s-au consacrat acestei sarcini de a începe din nou, și să introducă în școala lor model, numai acele cărți și metode de învățământ despre care au crezut că-i va ajuta pe studenți să-și formeze caractere echilibrate și să devină lucrători utili în cauza lui Dumnezeu. Ei au dorit ca școala lor să fie aprobată de Dumnezeu pentru lucrarea lor foarte bună și pentru standardul înalt pe care l-au susținut. Efortul lor a fost la început într-o mare măsură experimental - o încercare de a răspunde la întrebarea: “Cum va fi întemeiată și cum va fi condusă școala noastră de pregătire a lucrătorilor creștini?”.MN 327.3

    În acest efort de pionierat, frații noștri n-au înaintat pas cu pas, ci printr-o înaintare impetuoasă în direcția cea bună. Unii au încercat să-i descurajeze; alții i-au criticat și i-au condamnat; dar Dumnezeu a binecuvântat eforturile lor.MN 327.4

    Chestiunea financiară n-a fost ultima trăsătură de descurajare a acestei lucrări de pionierat. O datorie grea a apăsat pe propietatea vechiului Colegiu din Battle Creek. Cei care răspundeau de instituție atunci când școala a fost mutată la Berrien Springs, n-au fost răspunzători pentru această datorie. Clădirile și terenurile erau mult mai valoroase decât datoriile, și dacă proprietatea ar fi fost vândută la valoarea ei reală, ar mai fi rămas după plătirea tuturor datoriilor, o sumă frumușică ca să fi fost folosită pentru procurarea facilitățălor necesare la Berrien Springs.MN 327.5

    Cei care au condus treburile Colegiului în anii trecuți și care erau într-o oarecare măsură răspunzători pentru datoriile instituției, ar fi trebuit să iasă în față cu această ocazie și să spună cu noblețe: “Suntem răspunzători pentru aceste datorii; și vom lua asupra noastră o mare parte din povara care este asupra acelora care întemeiază școala într-un loc unde împrejurimile sunt mai favorabile pentru pregătirea tinerilor noștri”. Prin efortul de a lua parte la aceste poveri grele cei care au fost într-o mare măsură răspunzători de creerea lor, ar fi lucrat în armonie atât cu primele patru cât și cu ultimile șase porunci.MN 327.6

    Când cartea Parabolele Domnului a fost oferită pentru ușurarea școlii de datorii, toți cei care au fost în legătură cu Colegiul din Battle Creek, au lucrat din greu ca să implinească planul Domnului de reducere a datoriilor instituțiilor noastre de educație. Ei sperau că vor putea ușura datoria școlii lor, ca după aceea să fie liberi să părăsească Battle Creek, și să redeschidă Colegiul într-un loc unde puteau urma îndrumarea Domnului cu privire la educația creștină.MN 328.1

    Aproape de timpul Conferinței Generale din anul 1901 era deschisă calea pentru vinderea proprietății Colegiului din Battle Creek; iar înțelegerea era ca clădirile și terenurile să fie folosite pentru Colegiul American Misionar Medical. Frații noștri au plecat din Battle Creek și au întemeiat Colegiul Misionar Emanuel la Berrien Springs. Ei și-au asigurat un teren frumos la țară și au început domol. Acolo au lucrat neobosit pentru construirea unei instituții de educație care urma să fie o onoare pentru Dumnezeu și pentru cauza Sa. S-au străduit să pună lucrurile în ordine cu scopul de a primi și de a avea grijă de studenții care aveau să vină. Au încercat cu credincioșie să pregătească pe tineri să devină împreună lucrători cu Dumnezeu și să depindă de El pentru înțelepciune și călăuzire. Prin eforturile lor, mulți tineri și tinere umpluți cu dragoste pentru suflete au fost pregătiți să dea lumii solia de avertizare care trebuie vestită înainte de a doua venire a lui Hristos.MN 328.2

    Din lumina pe care mi-a dat-o Domnul, știu că profesorii care lucrează în legătură cu școala din Berrien Springs, au mers prin credință depinzând în totul de făgăduințele lui Dumnezeu. Ei au făcut greșeli, este adevărat, dar n-au îngăduit ca aceste greșeli să le oprească lucrarea; din contră, au transformat greșelile în biruințe, căpătând înțelepciune din greșeli, și după aceea le-au evitat. Domnul i-a ajutat, le-a dat curaj și le-a mărit credința.MN 328.3

    Toate acestea n-au fost făcute fără încercări grele.Datoriile grele pentru proprietatea Colegiului din Battle Creek au fost o povară pentru fratele Magan și Sutherland și ei au lucrat foarte mult pentru a le reduce. Puterea acestor doi bărbați a fost istovită serios.La un moment dat fratele Magan, apăsat de poverile pe care le purta, a suferit un atac de febră tifoidă, și pentru o vreme viața i-a fost cruțată. Si-a luat o perioadă de odihnă. Aceasta n-a fost în planul Domnului, căci viața și sănătatea servilor Săi este prețioasă în ochii Săi.MN 328.4

    Când eram la Conferința Generală din Oakland, Domnul m-a îndrumat cu privire la faptul că frații Sutherland și Magan ar trebui eliberați de unele poveri financiare pe care le purtau.Ei au folosit o mare parte din timpul și din puterea lor în efortul de a reduce și, dacă era cu putință să șteargă datoria cea mare care apăsa asupra Colegiului Battle Creek - o datorie pentru care alții purtau răspunderea. Cei care erau în mod direct răspunzători ar fi trebuit să lucreze pentru ușurarea fraților de la Berrien Springs de această povară. Ei ar fi trebuit să se așeze în locul acestor pioneri care erau sub o presiune continuă să plătească obligațiile pe care nu ei le făcuseră - pioneri care prin credință au părăsit Battle Creek-și care acum clădesc o școală pe care Dumnezeu o aprobă. Povara a apăsat prea mult asupra fraților noștri din Barrien Springs. Ei au avut în vedere mereu intențiile bune, devotându-se sarcinii de a elibera proprietatea fostului Colegiu de datorii. Cât de plăcut ar fi lui Dumnezeu dacă tot poporul nostru ar fi luat parte la lichidarea obligațiilor fostului Colegiu din Battle Creek.MN 328.5

    În comitetele fraților noștri s-a stabilit ca datoria Colegiului din Battle Creek să fie plătită din Fondul Misionar. S-a crezut că frații noștri din America care aveau pământ, ar fi putut pune deoparte o părticică pentru Domnul, și să trimită sumele încasate din vânzare la Trezoreria generală pentru a fi adăugate la plata datoriilor Colegiului și eliberarea terenului ca să fie folosit de Colegiul Medical Misionar American. S-a sugerat că aceia care nu aveau terenuri să dea din câștigul lor. Cei care creșteau găini puteau contribui din profitul obținut din această sursă. Frații noștri erau siguri că dacă poporul nostru de pretutindeni ar fi dat de bunăvoie din roadele pământului, putea fi adunată o sumă mare, iar datoria ar fi fost plătită.MN 329.1

    De curând unii au pus în discuție cererea de trimitere de fonduri pentru Fondul Misionar și ca urmare, s-a primit foarte puțin pentru plata datoriei Colegiului. Nu așa ar fi trebuit să fie. Toți frații și surorile noastre să înțeleagă că cumpărarea Colegiului Battle Creek pentru folosul Colegiului Misionar Medical a fost aprobată de Dumnezeu și că planul Fondului Misionar de a strânge mijloace pentru această achiziție este o acțiune utilă. Cei care vor ajuta pe calea aceasta vor fi binecuvântați.MN 329.2

    Unii au crezut că vinderea cărții Parabolele Domnului ar face față cererilor; dar nu pentru cumpărarea acestei proprietăți pentru Colegiul Medical. Frații Magan și Sutherland au lucrat cu seriozitate să realizeze planul Domnului de a anula datoria școlilor noastre. La Conferința din Oakland, planul Domnului am încercat să arăt faptul că acești frați au lucrat neobosit și că trecutul nu trebuie să se repete. Fratele Magan aproape că și-a pierdut viața în lupta de a scăpa școlile de datorie. Talentele lor sunt necesare în lucrarea Domnului. Ar trebui să li se asigure facilități potrivite în Berrien Springs. Din cauza lipsei de fonduri, vor fi obligați să se miște foarte încet.MN 329.3

    Ellen G. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents