Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii Nepublicate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "undefined".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    O scrisoare de la fratele W C. White

    (Review and Herald, 11 martie)

    În ultimele luni starea generală de sănătate a mamei a fost destul de favorabilă, așa cum se poate aștepta de la cineva de vârsta ei. Ea a spus că în nici o perioadă din viața ei n-a fost atât de liberă de dureri fizice, și cu toate că a început să slăbească din ce în ce mai mult, până la accidentul recent n-a fost obligată să petreacă nici o zi în pat. A putut să se scoale și să coboare scările fără să fie ajutată, iar pe vreme favorabilă, și-a făcut plăcerea să se plimbe odată pe zi iar alteori de două ori pe zi.MN 452.4

    Dispoziția ei bună nu s-a micșorat. Când se referea la vârsta ei și la condiția fizică, deseori își exprima recunoștința față de Dumnezeu pentru grija Lui. Încrederea ei în El nu s-a clătinat niciodată. Totdeauna se gândea la ceilalți, și de curând și-a manifestat o dispoziție mai mare să facă bine prietenilor și asociaților ei. Găsea o bucurie mare să citească în Review și în scrisorile primite de la vechii ei prieteni, rapoarte cu privire la înaintare. Își manifesta un interes profund în lucrarea de pregătire a manuscriselor ei pentru publicare.MN 452.5

    Miercuri dimineața, 27 ianuarie, m-am întors acasă după o absență de șaisprezece săptămâni petrecute în Răsărit și în Sud. Am găsit-o pe mama plină de voie bună și era interesată să audă despre lucrarea din locurile pe care tocmai le vizitasem. Părea să fie destul de bine când am plecat de acasă la începutul lui octombrie.MN 452.6

    Vineri după amiază, 12 februarie când am părăsit biroul pentru o călătorie scurtă la Sfânta Elena, mama a ieșit afară și am petrecut zece minute plimbându-ne sub razele soarelui și vorbind despre progresul soliei în toată lumea.MN 453.1

    În Sabat dimineața; mama a părut la fel de bine ca de obicei. Pe la amiază când a intrat din vestibul în camera de lucru, s-a împiedicat și a căzut. Asistenta ei May Walling care se găsea cam la opt metri s-a grăbit să-i vină în ajutor și a încercat să o ridice pe picioare. Când mama s-a văitat de durere, May a ridicat-o într-un scaun cu rotile, a dus scaunul prin hol la dormitorul mamei, și a așezat-o în pat. Apoi May a telefonat Doctorului Klingerman la sanatoriu și i-a aplicat comprese pe coapsă, unde durerea părea mai tare.MN 453.2

    Când a venit medicul a spus că era fie o scrântire gravă, fie o fractură, și a recomandat o radiografie la sanatoriu. Această examinare a arătat o fractură intracapsulară a femurului stâng la încheietura între capul femurului și rotulă. Mama a suportat cu multă răbdare toate experiențele dureroase legate de transportul de acasă la sanatoriu și înapoi.MN 453.3

    Sora mc Enterfer care era însoțitoarea ei de călătorie și secretară în aproape tot timpul de treizeci de ani, este cu ea; de asemenea și May Walling care a fost adusă acasă și care a fosta asistenta ei credincioasă timp de aproape doi ani. Doamna Hungerford o asistentă bine pregătită de la Sanatoriu este de asemenea cu ea.MN 453.4

    Mama ocupă camera de studiu unde în ultimii zece ani de muncă și-a scris aproape toate lucrările. Uneori, când este aproape trează ea întreabă cât va mai dura călătoria și când va ajunge acasă; după aceea, când se trezește de-a binelea zice: “Sunt chiar aici în camera mea”.MN 453.5

    Cu ocazia timpului de rugăciune, mama se atașează cu zelul ei obișnuit și cu claritate în gândire, exprimându-și o încredere deplină și o resemnare totală.MN 453.6

    De la accident mi-a spus că simte că lucrarea ei este terminată, luptele ei s-au sfârșit și că este dispusă să se culce și să doarmă până în dimineața învierii, dacă nu cumva Domnul mai are de făcut cu ea vreo lucrare.MN 453.7

    Acesta nu este un gând nou, ci este în perfectă armonie cu exprimările ei frecvente din ultimul an. Despre credința și curajul ei constant, Fratele C. C. Crysler îmi scria pe 23 decembrie 1914, următoarele:MN 453.8

    “Chiar și atunci când este foarte obosită, mama ta pare să găsească o mare mângâiere în făgăduințele Cuvântului și deseori caută un pasaj pe care îl completează atunci când începem să cităm vreun text cunoscut. În aceste împrejurări mi se pare și mai spirituală decât de obicei; adică, ea zăbovește mult asupra experienței personale de credință și de speranță și își aduce aminte de providențele care o fac să-și reînnoiască curajul ei în Dumnezeu. Cu aceste ocazii ea caută mângâiere și ajutor spiritual, și ne roagă mai des decât altădată să ne unim în rugăciune cu ea.MN 453.9

    “Nu o găsesc descurajată de situația ei, și nici nu o văd descurajată de situația din câmpurile de lucru unde lucrează frații ei. Are o credință puternică în puterea lui Dumnezeu de a conduce mai pe sus de toate și care-și aduce la îndeplinire scopul Său veșnic prin străduințele acelora pe care i-a chemat să îndeplinească o parte din marea Sa lucrare. Ea se ridică deasupra criticii celor mici la suflet, chiar și deasupra eșecurilor acelora care au fost mustrați și își exprima convingerea, născută se pare de o credință neabătută în biserica Dumnezeului celui viu, ca frații ei să rămână credincioși cauzei pe care au iubit-o și că Domnul va continua cu ei până la sfârșit și le va asigura o biruință deplină asupra planului vrăjmașului.MN 454.1

    Credința în puterea lui Dumnezeu care o va susține prin toate slăbiciunile care însoțesc o vârstă înaintată; credința în făgăduințele prețioase ale Cuvântului lui Dumnezeu; credința în frații ei care duc povara lucrării; credința în biruința finală a întreitei solii îngerești - aceasta este credința deplină de care mama ta se bucură în orice ceas. Aceasta este credința care îi umple inima de bucurie și de pace, chiar și atunci când suferă de slăbiciuni fizice mari, și când nu mai face progrese în domeniul literar. O credință ca aceasta inspiră pe oricine o poate vedea.”MN 454.2

    W. C. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents