Pe Muntele Măslinilor

Capitol bazat pe textele din Matei 24; Marcu 13; Luca 21:5-38

Cuvintele adresate de Hristos preoţilor şi conducătorilor: „Iată, vi se lasă casa pustie” (Matei 23:38) au stârnit groază în inima lor. Ei se arătau nepăsători, dar în mintea lor persista întrebarea cu privire la importanţa acestor cuvinte. Părea că-i ameninţă o primejdie nevăzută. Era oare posibil ca templul măreţ, slava naţiunii, să fie curând prefăcut într-o ruină? Prevestirea răului era împărtăşită de ucenici şi, nerăbdători, ei aşteptau o declaraţie mai lămurită din partea lui Isus. Când au ieşit din templu, I-au atras atenţia asupra trăiniciei şi frumuseţii acestuia. Pietrele templului erau din marmura cea mai curată, de un alb nepătat, iar unele dintre ele erau de o mărime grandioasă. O parte din zid rezistase atacurilor oştirii lui Nebucadneţar. Clădirea avea o structură perfectă şi părea construită dintr-o singură piatră solidă, tăiată întreagă din carieră. Ucenicii nu puteau să înţeleagă cum s-ar fi putut dărâma aceste ziduri puternice.DCN 80.1

Care vor fi fost oare gândurile neexprimate ale lui Hristos, Cel lepădat, când I s-a atras atenţia asupra măreţiei templului? Cu adevărat, priveliştea din faţa Lui era frumoasă, dar El a zis cu tristeţe: Văd totul. Zidurile sunt cu adevărat minunate. Voi arătaţi la zidurile acestea care, în aparenţă, sunt indestructibile, dar ascultaţi cuvintele Mele: Vine ziua când „nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată”. Hristos vorbise unei mulţimi de oameni, dar, când a rămas singur, Petru, Ioan, Iacov şi Andrei au venit la El pe când stăteau pe Muntele Măslinilor şi au zis:„Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Isus nu le-a răspuns ucenicilor, făcând deosebire între distrugerea Ierusalimului şi ziua cea mare a venirii Sale. El a amestecat descrierea acestor două evenimente. Dacă le-ar fi descoperit ucenicilor evenimentele viitoare, aşa cum le vedea El, ei n-ar fi putut suporta priveliştea. Din milă pentru ei, El a amestecat descrierea celor două mari crize, lăsându-i pe ucenici să cerceteze ei înşişi înţelesul. Făcând aluzie la distrugerea Ierusalimului, cuvintele Lui profetice au trecut de la acest eveniment la lupta finală, care va avea loc în ziua când Domnul Se va ridica din locul Său să pedepsească lumea pentru nelegiuirea ei şi când pământul va lăsa să se vadă sângele lui şi nu-şi va mai acoperi ucişii. Toată această cuvântare a fost ţinută nu numai pentru ucenici, ci şi pentru cei care vor trăi în timpul ultimelor momente ale istoriei pământului.DCN 80.2

Întorcându-Se către ucenici, Hristos a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi.” Mulţi hristoşi mincinoşi se vor arăta, pretinzând că fac minuni şi declarând că a sosit timpul eliberării naţiunii iudeilor. Aceştia îi vor rătăci pe mulţi. Cuvintele lui Hristos s-au împlinit. Între moartea Sa şi asediul Ierusalimului s-au arătat mulţi hristoşi mincinoşi. Dar avertismentele au fost date şi pentru aceia care trăiesc în vremea de azi. Aceleaşi înşelăciuni care au fost înainte de distrugerea Ierusalimului au fost practicate de-a lungul veacurilor şi vor fi practicate din nou.DCN 81.1

„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie; vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul nu va fi atunci.” Înainte de distrugerea Ierusalimului, oamenii se luptau pentru supremaţie. Împăraţii erau omorâţi. Aceia despre care se credea că sunt mai aproape de tron erau ucişi. Erau războaie şi veşti de războaie. „Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple”, spunea Hristos, „dar sfârşitul [naţiunii iudeilor ca stat] tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” Hristos a spus: Când vor vedea aceste semne, rabinii vor spune că sunt judecăţile trimise de Dumnezeu asupra naţiunilor, pentru motivul că ţin în robie pe poporul Său ales. Ei vor declara că acestea sunt semnele venirii lui Mesia. Nu vă înşelaţi: ele sunt începutul judecăţilor Lui. Oamenii nu s-au gândit decât la ei înşişi. Nu s-au pocăit şi nu s-au convertit, ca să-i vindec. Semnele pe care ei le socotesc dovezile eliberării lor din sclavie sunt semnele nimicirii lor. „Atunci, vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.” Toate acestea le-au suferit creştinii. Taţi şi mame şi-au trădat copiii. Copiii şi-au trădat părinţii. Oamenii i-au dat pe mâna Sinedriului pe prietenii lor. Persecutorii şi-au împlinit scopul, omorând pe Ştefan, pe Iacov şi pe alţi creştini.DCN 81.2

Prin slujitorii Săi, Dumnezeu le-a dat iudeilor o ultimă ocazie de a se pocăi. El S-a manifestat prin martorii Săi, când au fost arestaţi, judecaţi şi închişi. Cu toate acestea, judecătorii i-au condamnat la moarte. Ei erau oameni de care lumea nu era vrednică şi, omorându-i, iudeii răstigneau din nou pe Fiul lui Dumnezeu. Lucrurile acestea se vor petrece din nou. Autorităţile vor face legi pentru a restrânge libertatea religioasă. Ele îşi vor însuşi un drept pe care-l are numai Dumnezeu. Vor crede că pot constrânge conştiinţa pe care numai Dumnezeu o poate stăpâni. Au început deja să facă lucrul acesta şi vor continua până vor ajunge la o limită peste care nu vor putea trece. Dumnezeu va interveni pentru poporul Său credincios, care păzeşte poruncile.DCN 82.1

De fiecare dată când are loc o persecuţie, cei care sunt martori la ea se hotărăsc fie pentru Hristos, fie împotriva Lui. Aceia care îşi arată simpatia pentru cei condamnaţi pe nedrept dovedesc legătura lor cu Hristos. Alţii nu se simt bine, pentru că principiile adevărului constituie o piedică în calea lor. Mulţi se poticnesc şi cad, depărtându-se de credinţa pe care odată au apărat-o. Aceia care cad de la credinţă în vremuri de încercare, pentru a fi ei în siguranţă, vor aduce mărturie mincinoasă şi îi vor trăda pe fraţii lor. Hristos ne-a avertizat cu privire la aceasta, ca să nu fim surprinşi de puterea nefirească şi crudă a celor care resping lumina.DCN 82.2

Hristos le-a dat ucenicilor un semn al prăpădului care avea să vină asupra Ierusalimului şi le-a spus cum să scape: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce e scris.” Acest avertisment a fost dat ca să se ţină seama de el după patruzeci de ani, la distrugerea Ierusalimului. Creştinii au ţinut seama de avertisment şi niciunul n-a pierit la căderea cetăţii. „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat”, a spus Hristos. Acela care a făcut Sabatul nu l-a desfiinţat, ţintuindu-l pe cruce. Sabatul n-a fost anulat şi nu şi-a pierdut valoarea prin moartea Lui. La patruzeci de ani după răstignire, trebuia să fie păstrat încă sfânt. Timp de patruzeci de ani, ucenicii trebuiau să se roage ca fuga lor să nu aibă loc într-o zi de Sabat.DCN 82.3

De la distrugerea Ierusalimului, Hristos a trecut repede la un eveniment mai mare, ultima zală din lanţul istoriei acestui pământ — venirea Fiului lui Dumnezeu în mărire şi slavă. Intre aceste două evenimente s-au deschis privirii lui Hristos îndelungate secole de întuneric, secole care, pentru biserica Lui, sunt însemnate cu sânge, lacrimi şi chinuri. Ucenicii nu erau pregătiţi atunci să privească aceste scene şi Isus a trecut peste ele, amintindu-le doar pe scurt.„Atunci va fi un necaz aşa de mare”, a zis El, „cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” O persecuţie cum nu mai văzuse lumea niciodată trebuia să vină asupra urmaşilor lui Hristos, iar ea urma să dureze mai mult de o mie de ani. Milioane şi milioane de martori credincioşi ai Lui aveau să fie ucişi. Dacă Dumnezeu n-ar fi întins mâna să apere pe poporul Său, toţi ar fi pierit. „Dar din pricina celor aleşi zilele acelea vor fi scurtate.”DCN 83.1

În continuare, Domnul nostru vorbeşte în cuvinte clare despre A Doua Venire şi vesteşte pericolele care vor preceda venirea Sa în lume.„Dacă vă va spune cineva: «Iată Hristosul este aici sau acolo», să nu-l credeţi. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: «Iată-l în pustie», să nu vă duceţi acolo! «Iată-l în odăiţe ascunse», să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi venirea Fiului omului.” După cum anunţase distrugerea Ierusalimului, Hristos a arătat şi acest semn:„Se vor scula mulţi profeţi mincinoşi şi vor înşela pe mulţi”. Proroci mincinoşi s-au ridicat şi i-au înşelat pe oameni, ducând un mare număr în pustie. Magicieni şi vrăjitori, susţinând că au puteri miraculoase, i-au atras pe oameni după ei, prin singurătăţile munţilor. Dar profeţia aceasta a fost dată şi pentru zilele din urmă. Semnul acesta este dat ca o dovadă a celei de A Doua Veniri. Chiar acum, hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi fac semne şi minuni ca să-i înşele pe ucenicii Lui. Nu auzim strigarea: „Iată-l în pustie”? N-au mers mii de oameni în pustie, nădăjduind să-L găsească pe Hristos? Şi din nenumărate întruniri, în care oamenii pretind că au legătură cu spiritele celor morţi, nu se aduce chemarea: „Iată-L în odăiţe ascunse”? Chiar aceasta este pretenţia spiritismului. Dar ce zice Hristos?„Să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi venirea Fiului omului.”DCN 83.2

Mântuitorul arată semnele venirii Sale şi, chiar mai mult, fixează timpul când va apărea cel dintâi semn. „Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerului vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerului până la cealaltă.” Hristos declară că, la sfârşitul persecuţiei papale, soarele avea să se întunece, iar luna să nu-şi mai dea lumina. Apoi stelele aveau să cadă din cer. El spune: „De la smochin învăţaţi pilda lui. Când îi frăgezeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24:32,33).DCN 84.1

Hristos a arătat care vor fi semnele venirii Lui. El declară că noi putem şti când este aproape, chiar la uşi. El spune despre aceia care văd aceste semne: „Nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla aceste lucruri.” Semnele acestea s-au arătat. Acum ştim cu siguranţă că A Doua Venire este aproape. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, a spus El. Hristos vine pe nori cu mare slavă. Va fi însoţit de o mulţime de îngeri strălucitori. El va veni să-i trezească pe cei morţi şi să-i schimbe pe sfinţii aflaţi în viaţă, din slavă în slavă. El va veni să-i onoreze pe aceia care L-au iubit şi au păzit poruncile Sale şi să-i ia la Sine. El nu i-a uitat şi nu a uitat nici făgăduinţa pe care le-a dat-o. Legăturile familiei se vor reface. Când privim în trecut, la morţii noştri, ne putem gândi la dimineaţa în care trâmbiţa lui Dumnezeu va suna, când „morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:52). Încă puţin şi-L vom vedea pe Împărat în frumuseţea Lui. Încă puţin şi El va şterge orice lacrimă din ochii noştri, Încă puţin şi El ne va înfăţişa „fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda 24). De aceea, când a dat semnele venirii Sale, El a zis: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”DCN 84.2

Cu toate acestea, Hristos nu a descoperit ziua şi ceasul venirii Sale. Le-a declarat clar ucenicilor că nu le poate spune ziua sau ceasul celei de A Doua Veniri. Dacă ar fi fost liber să le descopere lucrul acesta, de ce trebuia să-i mai îndemne să păstreze o atitudine de continuă aşteptare? Sunt unii care pretind că ştiu exact ziua venirii Domnului. Cu multă sârguinţă, ei caută să descrie viitorul. Dar Domnul i-a avertizat în ce situaţie se află. Momentul exact al celei de a doua veniri a Fiului omului este o taină a lui Dumnezeu.DCN 85.1

Hristos vorbeşte mai departe, arătând starea lumii la venirea Lui. „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” Hristos nu ne prezintă un mileniu temporal, o mie de ani în care urmează să se pregătească toţi pentru veşnicie. El ne spune că, după cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi când va veni Fiul omului.DCN 85.2

Cum a fost în zilele lui Noe? „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6:5). Locuitorii lumii dinainte de potop se îndepărtaseră de Iehova, refuzând să împlinească voinţa Lui sfântă. Ei se lăsau conduşi de plăsmuirile minţii lor nesfinţite şi de idei pervertite. Tocmai din cauza stricăciunii lor au fost distruşi. Şi astăzi lumea este pornită pe aceeaşi cale. Nimic, niciun semn încurajator nu anunţă un mileniu de slavă. Călcătorii Legii lui Dumnezeu umplu pământul de nelegiuiri. Pariurile, cursele de cai, jocurile de noroc, risipa, practicile desfrânate, patimile neîmblânzite umplu rapid lumea de violenţă.DCN 85.3

În profeţia despre distrugerea Ierusalimului, Hristos a spus: „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” Profeţia aceasta se va împlini din nou. Nelegiuirea copleşitoare din zilele acelea îşi găseşte corespondentul în această generaţie. La fel stau lucrurile şi cu profeţia cu privire la predicarea Evangheliei. Înainte de căderea Ierusalimului, Pavel, scriind inspirat de Duhul Sfânt, a declarat că Evanghelia se predicase „oricărei fiinţe de sub cer” (Coloseni 1:23). Tot astfel şi acum, înainte de venirea Fiului omului, Evanghelia veşnică se va predica „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apocalipsa 14:6,14). Dumnezeu „a rânduit o zi în care să judece lumea” (Faptele apostolilor 17:31). Domnul Hristos ne spune cum vom putea recunoaşte apropierea acelei zile. El nu ne spune că toată lumea va fi convertită, ci că „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Stă în puterea noastră să grăbim venirea Domnului, vestind lumii Evanghelia. Noi nu trebuie doar să aşteptăm, ci şi să grăbim venirea zilei Domnului (2 Petru 3:12). Dacă biserica lui Hristos şi-ar fi făcut lucrarea rânduită de Domnul, lumea ar fi fost deja avertizată, iar Domnul Isus ar fi venit pe pământ cu putere şi slavă mare.DCN 86.1

După ce a arătat semnele venirii Sale, Hristos a spus:„Când veţi vedea că se împlinesc aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.”„Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă.” Dumnezeu i-a avertizat întotdeauna pe oameni despre judecăţile care trebuiau să vină. Cei care credeau în soliile Lui pentru vremea aceea şi aplicau credinţa lor în ascultare de poruncile Lui scăpau de judecăţile care cădeau asupra celor neascultători şi necredincioşi. Lui Noe i s-a spus: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea.” Noe a ascultat şi a fost salvat. Lui Lot i s-a trimis vestea: „Sculaţi-vă, ieşiţi din locul acesta, căci Domnul are să nimicească cetatea” (Geneza 7:1; 19:14). Lot s-a lăsat ocrotit de trimişii cerului şi a fost salvat. Tot astfel le-a fost dat ucenicilor Domnului un avertis-ment despre distrugerea Ierusalimului. Aceia care au căutat să vadă semnul pierzării apropiate şi au fugit din cetate au scăpat de distrugere. Tot aşa ni se dă şi nouă o avertizare despre a doua venire a lui Hristos şi despre prăpădul care trebuie să cadă asupra lumii. Toţi cei care iau în considerare avertizarea vor fi salvaţi.DCN 86.2

Pentru că nu ştim timpul exact al venirii Lui, ni se dă sfatul să veghem. „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea Lui” (Luca 12:37). Aceia care aşteaptă venirea Domnului nu lenevesc. Aşteptarea venirii lui Hristos are ca scop să-i facă pe oameni să se teamă de Domnul şi de judecăţile Lui asupra neascultării. Ea trebuie să le deschidă ochii faţă de păcatul cel mare al lepădării darurilor milei Sale. Cei care veghează în vederea venirii Domnului îşi curăţă sufletele, prin ascultare de adevăr. Şi, cu vegherea atentă, ei combină o activitate plină de zel. Pentru că ştiu că Domnul este la uşă, zelul lor este înviorat şi colaborează cu fiinţele cereşti în lucrarea pentru salvarea sufletelor. Aceştia sunt slujitorii credincioşi şi înţelepţi care dau celor din casa Domnului „partea lor de hrană la timpul cuvenit” (Luca 12:42). Ei vestesc adevărul care este de folos în vremea aceasta. După cum Enoh, Noe, Avraam şi Moise au vestit adevărul, fiecare pentru vremea lui, tot astfel şi slujitorii lui Hristos dau acum o avertizare deosebită pentru generaţia lor.DCN 87.1

Dar Hristos scoate în evidenţă încă o clasă: „Dacă este un rob rău, care zice în inima lui: «Stăpânul meu zăboveşte să vină!» Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie.” Robul cel rău zice în inima lui: „Domnul meu zăboveşte să vină!” El nu spune că Hristos nu va veni. Nu ia în râs ideea celei de a doua veniri a Lui. Dar în inimă, prin purtarea şi cuvintele lui, declară că venirea Domnului întârzie. El izgoneşte din mintea altora convingerea că Domnul vine în curând. Influenţa lui îi duce pe oameni la o amânare neglijentă şi sfidătoare în comportarea lor. Ei sunt întăriţi în viaţa lumească şi în nepăsare. Pasiuni fireşti, gânduri stricate pun stăpânire pe mintea lui. Servul cel rău mănâncă şi bea cu beţivii, se uneşte cu lumea în căutarea de plăceri. El îi bate pe cei împreună-slujitori cu el, acuzând şi calomniind pe cei care sunt credincioşi faţă de Domnul lor. El se asociază cu lumea. Cu cât se aseamănă mai mult cu ea, cu atât înaintează în nelegiuire. Este o asociere groaznică. Împreună cu lumea, el este prins în laţ. „Stăpânul robului aceluia va veni în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor.”DCN 87.2

„Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine” (Apocalipsa 3:3). Venirea lui Hristos va fi o surpriză pentru învăţătorii mincinoşi. Ei zic: „Pace şi linişte.” La fel ca preoţii şi învăţătorii dinaintea căderii Ierusalimului, ei caută ca biserica să se bucure de prosperitate şi slavă. Interpretează semnele timpului ca preînchipuind lucrul acesta. Dar ce zice Cuvântul Inspiraţiei? „O prăpădenie neaşteptată va veni peste ei” (1 Tesaloniceni 5:3). Asupra tuturor celor care locuiesc pe faţa pământului, asupra tuturor acelora care fac din lumea aceasta locuinţa lor, ziua Domnului va veni ca o capcană. Ea vine ca un hoţ, pe furiş.DCN 88.1

Lumea, plină de răzvrătire şi plăceri nelegiuite, a adormit în siguranţa firească. Oamenii consideră venirea Domnului îndepărtată. Ei râd de avertismente. Cu îngâmfare, se spune: „Toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii.” „Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!” (2 Petru 3:4; Isaia 56:12). Ne vom afunda şi mai mult în iubirea de plăceri. Dar Hristos spune: „Iată, Eu vin ca un hoţ” (Apocalipsa 16:15). Tocmai în timpul când lumea întreabă în batjocură: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?” se împlinesc semnele. Când se strigă „pace şi linişte”, vine deodată distrugerea. Când batjocoritorul, cel care leapădă adevărul, a devenit îndrăzneţ, când oamenii caută să câştige bani fără să ţină seama de principii, când cercetătorul caută cunoştinţe de tot felul, dar numai din Biblie nu, Hristos vine ca un hoţ.DCN 88.2

Totul se agită în lume. Semnele timpului sunt de rău augur. Evenimentele gata să izbucnească îşi aruncă deja umbrele. Spiritul lui Dumnezeu Se retrage de pe pământ şi nenorociri după nenorociri vin pe apă şi pe uscat. Au loc furtuni mari, cutremure, incendii, inundaţii, crime de tot felul. Cine poate citi viitorul? Unde este siguranţa? Siguranţa nu este în nimic din cele pământeşti sau omeneşti. Oamenii se grupează rapid sub steagul pe care şi l-au ales. Cu nelinişte, aşteaptă şi urmăresc mişcările conducătorilor lor. Sunt însă şi cei care aşteaptă, veghează şi lucrează pentru arătarea Domnului nostru. O altă clasă se aliază sub conducerea primului mare apostat. Puţini sunt aceia care cred din toată inima şi din tot sufletul că avem de evitat un iad şi că avem de câştigat un cer.DCN 88.3

Criza se furişează asupra noastră. Soarele străluceşte pe cer, urmându-şi cursul obişnuit, şi cerurile încă mai spun slava lui Dumnezeu. Oamenii încă mai mănâncă şi beau, sădesc şi zidesc, se căsătoresc şi dau în căsătorie. Negustorii încă mai cumpără şi mai vând. Oamenii încă se mai aruncă unii asupra altora, luptându-se pentru locul cel mai de frunte. Iubitorii de plăceri încă se mai duc cu grămada la teatre, la curse de cai, la jocuri de noroc. Deşi se manifestă cea mai mare agitaţie, ceasul de probă este aproape să se încheie şi fiecare caz este pe punctul de a fi hotărât pentru veşnicie. Satana vede că timpul lui este scurt. El şi-a pus la lucru toţi agenţii, pentru ca oamenii să fie amăgiţi, înşelaţi, ocupaţi şi vrăjiţi până când va trece ziua cercetării şi uşa milei se va închide pentru totdeauna. Cu solemnitate, de-a lungul veacurilor, vin până la noi cuvintele de avertizare ale Domnului, rostite pe Muntele Măslinilor: „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” „Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”DCN 89.1